Edward John Smith s-a născut pe 27 ianuarie 1850 în orașul Staffordshire din Anglia și a fost fiul olarului Edward Smith și al Catherinei Hancock. Părinții săi și-au deschis mai târziu un magazin și și-au permis să îl dea la școală, astfel că băiatul a urmat cursurile Colegiului Etruria. În 1867, la vârsta de 17 ani, adolescentul a plecat la Liverpool, unde locuia fratele său vitreg, Joseph Hancock, care era căpitan pe o navă cu vele, și și-a început ucenicia pe nava Weber, deținută de compania A Gibson & Co. din oraș.
Pe 13 ianuarie 1887, Smith s-a căsătorit cu Sarah Eleanor Pennington la Biserica St Oswald din Lancashire, cuplul având o fiică, Helen Melville Smith, care s-a născut pe 2 aprilie 1898. Când White Star Line (WSL) și-a transferat sediul de la Liverpool la Southampton, în 1907, familia s-a mutat în Hampshire, pentru că bărbatul devenise încă din martie 1880 ofițer pe vasul SS Celtic al companiei.
Edward a navigat cu navele WSL în Australia și la New York, și-a luat treptat toate gradele profesionale, iar în 1887 a primit comanda vaporului Republica. Un an mai târziu a obținut gradul de locotenent, ceea ce însemna că, în caz de război, putea fi chemat să slujească în Marina Regală.
Începând cu anul 1895, timp de nouă ani, bărbatul a fost căpitanul navei Majestic, a făcut două călătorii în Africa de Sud, ambele fără incidente, iar în 1903 regele Eduard al VII-lea i-a acordat medalia de onoare a transportatorilor pentru serviciile sale.
În scurt timp Smith a devenit cunoscut sub numele “Căpitanul milionarilor”, iar începând din anul 1904 a comandat cele mai noi nave ale White Star Line în călătoriile lor inaugurale. Fiind unul dintre cei mai experimentați din lume, ofițerul a fost chemat să preia comanda vasului Olympic, care făcea parte dintr-o nouă clasă de nave oceanice, fiind, la acel moment, cel mai mare vapor de pasageri din lume. Călătoria inaugurală de la Southampton la New York a fost încheiată cu succes pe 21 iunie 1911, dar, în timp ce vasul acosta în portul New York, a avut loc un mic incident care, din fericire, nu s-a soldat cu victime sau cu probleme tehnice. Câteva luni mai târziu, pe 20 septembrie 1911, Olympic a avut o coliziune cu o navă de război britanică, HMS Hawke, dar căpitanul a reușit să se întoarcă în siguranță la Southampton. Incidentul a fost însă un dezastru financiar pentru companie, vasul a fost dus la Belfast pentru reparații și, din acest motiv, constructorii au fost nevoiți să întrerupă munca la Titanic, care ar fi trebuit să plece în călătoria inaugurală pe 20 martie.
În ciuda problemelor pe care le avusese recent, experimentatul căpitan Edward Smith a fost ales să comande Titanicul, cea mai nouă navă din clasa olimpică a WSL, în călătoria sa inaugurală.
Pe 10 aprilie 1912, Smith a urcat la bordul Titanicului la ora 7 dimineața, s-a dus imediat la cabină pentru a obține raportul de navigație de la ofițerul șef Henry Wilde, apoi, după îmbarcarea celor 2228 pasageri, vaporul a pornit spre New York.
Primele patru zile ale călătoriei au trecut fără incidente, dar pe 14 aprilie 1912 operatorii radio ai Titanicului au primit șase mesaje de avertizare de la alte nave care atenționau cu privire la blocurile de gheață pe care pasagerii de pe Titanic începuseră să le observe deja în cursul după-amiezii. Deși echipajul era conștient de pericol, nu a redus viteza, iar acesta a fost unul dintre factorii care au determinat dezastrul ulterior.
La scurt timp după ora 23:40, căpitanul a fost informat de către ofițerul William Murdoch că nava tocmai intrase în coliziune cu un aisberg și în scurt timp a constatat că Titanicul este grav avariat, mai exact că primele cinci compartimente etanșe ale navei erau sparte și că vaporul se va scufunda în mai puțin de două ore. Există rapoarte contradictorii despre acțiunile lui Smith în timpul misiunii de salvare care s-a declanșat imediat. Unii spun că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a controla panica și pentru a ajuta la evacuarea pasagerilor.
Maiorul Arthur Godfrey Peuchen de la Royal Canadian Yacht Club a declarat: “Făcea tot ce putea pentru a duce femeile în bărcile de salvare și supraveghea ca acestea să fie coborâte în mod corespunzător”, iar Robert Williams Daniel, un pasager de la clasa I, a confirmat: „Căpitanul Smith a fost cel mai mare erou pe care l-am văzut vreodată. Stătea pe punte și striga printr-un megafon, încercând să se facă auzit”.
Edward Smith era un marinar cu experiență, servise timp de 40 de ani în misiuni pe mare și fusese 27 de ani la comandă. Aceasta a fost prima criză majoră a carierei sale și știa bine că, chiar dacă toate bărcile ar fi fost complet ocupate, peste o mie de oameni ar fi rămas pe nava care se scufunda, fără nicio șansă de supraviețuire. Alte surse spun însă că, pe măsură ce căpitanul începea să înțeleagă proporțiile dezastrului, a devenit aproape paralizat de spaimă și nu a mai fost capabil să ia decizii corecte, așa că a dat ordine ambigue echipajului. Se pare că unii dintre ofițeri nu au știut că vasul urma să se scufunde, căpitanul nu i-a informat că nava nu are suficiente bărci de salvare pentru a salva pe toată lumea și se pare că nu a făcut niciun efort pentru a verifica dacă ordinele sale sunt respectate.
În ultimă instanță, cînd situația era deja diperată, Edward Smith a efectuat un tur final al punții centrale, spunându-le membrilor echipajului: “Acum fiecare este pe cont propriu”, iar la ora 2:10, stewardul Edward Brown l-a văzut cu un megafon în mână și l-a auzit spunând: “Ei bine, băieți, faceți tot ce vă stă în putință pentru femei și copii și aveți grijă de voi înșivă”, apoi l-a observat mergând singur pe punte. Câteva minute mai târziu, Trimmer Samuel Hemming a găsit puntea goală, iar după alte cinci minute nava a dispărut cu totul sub ocean. Edward Smith a pierit în acea noapte alături de celelalte 1.514 victime ale Titanicului, iar trupul său nu a fost niciodată recuperat.
Ziarul The New York Herald din 19 aprilie 1912 a publicat mărturia marinarului Robert Williams Daniel care a sărit de la pupa imediat înainte ca nava să se scufunde: “L-am văzut pe căpitanul Smith pe punte. Ochii mei parcă s-au agățat de el. Puntea de pe care am sărit se scufunda, apa a ajuns la brâul lui Smith, apoi nu l-am mai văzut. A murit ca un erou”. Timp de mulți ani au existat relatări contradictorii despre ultimele cuvinte ale căpitanului. Ziarele timpului au publicat mai multe mărturii conform cărora ultimele lui cuvinte către ofițeri au fost “Fiți britanici, băieți! Fiți britanici!”, dar niciunul dintre membrii supraviețuitori ai echipajului nu a confirmat această versiune, marinarii susținând că le-ar fi spus: “Ei bine, băieți, faceți tot posibilul pentru femei și copii și aveți grijă de voi înșivă!”
Sora vitregă a căpitanului, Thyrza, de care era foarte apropiat, a murit în 1921, iar văduva sa, Sarah Eleanor Smith, a fost lovită mortal de un taxi în Londra în 1931. Singura lui fiică, Helen Melville, care avea 14 ani în momentul dezastrului, s-a căsătorit câțiva ani mai târziu și a avut o fetiță și un băiat gemeni, Simon și Priscilla. Simon a fost pilot în Royal Air Force, dar a murit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar Priscilla a murit de poliomielită trei ani mai târziu. Helen, fiica lui Edward Smith, a murit în 1973, la vârsta de 75 de ani, după ce, pe tot parcursul vieții, a încercat să-i onoreze memoria tatălui său dispărut în naufragiul Titanicului.
Sursa:
Encyclopedia Titanica
