“Cei trei muschetari”, unul dintre cele mai cunoscute romane scrise de Alexandre Dumas-tatăl, a fost publicat pentru prima dată în 1844 și a captivat generații întregi de cititori datorită aventurile memorabile ale personajelor sale.
În multe dintre opere, scriitorul s-a inspirat din istoria Franței secolului al XVII-lea, iar „Cei trei muschetari” nu face excepție. Domnia regelui Ludovic al XIV-lea a fost plină de intrigi politice și conflicte, deci un cadrul ideal pentru poveste, iar Dumas, ajutat de neobositul său colaborator, August Maquet, a studiat documente istorice și a citit o serie de memorii înainte de a scrie romanul.
Una dintre sursele principale de inspirație a fost volumul “Memoriile lui d’Artagnan”, o lucrare scrisă de Gatien de Courtilz la începutul secolului al XVIII-lea, care prezenta aventurile unui muschetar real, Charles d’Artagnan. Dumas a adaptat și a îmbogățit aceste scrieri, creând patru personaje principale: d’Artagnan, Athos, Porthos și Aramis, fiecare cu o personalitate distinctă.
Robert de Montesquiou-Fezensac, poetul florilor albastre, a rostit odată, în cursul unei conversații, următoarele cuvinte:
– Vărul meu d’Artagnan, muschetarul…
Ascultătorii, surprinși, l-au întrebat într-un glas:
– D’Artagnan?!!
Toți credeau că d’Artagnan nu avusese decât un singur tată: pe Dumas-tatăl, iar unul din doi cititori ai „Celor trei muschetari“ crede și astăzi același lucru.
De fapt, muschetarul s-a născut în anul 1615 la Château de Castelmore, lângă Lupiac, în sud-vestul Franței. Tatăl său se numea Batz-Castelmore și prin alianță se înrudea cu familia lui Montesquiou, iar numele d’Artagnan provenea de la moșia adusă ca zestre de mama lui, Françoise de Montesquiou d’Artagnan.
D’Artagnan cel real a avut doi frați care au netezit calea gloriei acestui nume la Paris, tot în calitate de muschetari, datorită faptelor lor de arme. Drumul spre compania căpitanului Treville se datora faptului că simpaticul căpitan (și el personaj real) era prieten cu tatăl lor.
Până la sosirea în capitala Franței, nu există prea multe informații despre isprăvile eroului nostru, atât doar că, deși adolescent încă, știa să se bată în duel atât de bine încât nu pregeta să provoace la luptă pe oricine și visa să-l servească pe rege ca muschetar.
Despre muschetarii se știe că erau aleși în funcție de curajul și priceperea lor în mânuirea spadei și erau costumați spectaculos. Caracteristică era casca albastră cu crucea de argint în raze de aur și florile de crin, apoi, la ocazii speciale, purtarea dantelelor, a panglicilor și a penelor, iar vestimentația era un motiv important pentru care tinerii epocii râvneau la obținerea mult-râvnitului statut.
Ajuns la Paris, tânărul gentilom gascon, foarte impulsiv, își încrucișa spada sub orice pretext și a intrat astfel în conflict cu fidelii cardinalului Richelieu. A reușit însă să ajungă cadet în regimentul de gardă, apoi, într-o zi a anului 1644, și-a realizat visul: a fost admis în compania muschetarilor regelui. Încet, încet, s-a remarcat în lupte și a câștigat galon după galon în bătăliile de la Tuileries și Meuta.
La vârsta de 40 ani, a fost numit sublocotenent al muschetarilor într-un corp de elită format din 150 nobili francezi, toți foarte iscusiţi în mânuirea armelor și pricepuţi în eticheta curţii regale. Comandantul lor era însuși regele. Despre viața lui privată se știe că a fost foarte liniștită. Muschetarul a fost căsătorit cu Anne-Charlotte Boyer de Chanlecy şi a avut parte de o căsnicie fericită. Cei doi fii ai cuplului, Louis-Gabriel și Louis-Constantin, au devenit, la rândul lor, muschetari.
Pe 25 iunie 1673, la moartea lui D’Artagnan la Maastricht, pe câmpul de luptă, în timpul Războiului franco-olandez, un istoric al curții regale a scris: „Regele a plâns, iar poporul a cântat în proză și în versuri faptele sale de vitejie“, iar un cronicar al epocii a consemnat: „D‘Artagnan și gloria erau unul și același lucru“.
Romanul lui Dumas a fost publicat inițial în foileton în ziarul “Le Siècle”, iar acest lucru a contribuit la popularitatea sa imensă. Deviza muschetarilor, „Toți pentru unul, unul pentru toți”, a devenit un simbol al loialității și al prieteniei și a fost folosită frecvent în opere literare sau în filme de acțiune.
“Cei trei muschetari” a cunoscut multe versiuni cinematografice. Prima datează din 1911 și este o producție Edison, cu Sidney Booth în rolul lui d’Artagnan, dar cea mai faimoasă ecranizare din epoca filmului mut rămâne cea cu Douglas Fairbanks, din 1921. O alta este cea din 1948, cu Gene Kelly în rolul titular, iar în 1973, regizorul Richard Lester i-a distribuit pe Michael York, Oliver Reed, Frank Finlay și Richard Chamberlain în rolul faimoșilor D’Artagnan, Athos, Aramis și Porthos.
Într-una dintre multele adaptări cinematografice ale romanului lui Dumas a debutat… actorul Volodimir Zelenski. Este vorba despre o comedie muzicală produsă în 2004, în care președintele Ucrainei o interpretează pe Dartaniana, pentru că tânărul D’Artagnan sosit la Paris pentru a intra în serviciul regelui ajunge într-o companie de muschetari-femei.
