Jane Grey s-a născut pe 12 octombrie 1537 în comitatul Leicestershire și a făcut parte din casa regală a Tudorilor. Tatăl său a fost Henry Grey, iar mama, Lady Frances Brandon, era nepoata de soră a regelui Henric al VIII-lea. Maria Tudor, cunoscută la curtea Angliei drept Maria, regina Franței, fusese căsătorită timp de trei luni cu Ludovic al XII-lea al Frantei, iar după moartea acestuia se întorsese în țara natală și se căsătorise cu Charles Brandon, Primul Duce de Suffolk.
De la vârsta de 9 ani, Jane, strănepoata suveranului, a locuit în casa ultimei soții a lui Henric al VIII-lea, Catherine Parr, cu care mama ei se împrietenise, unde a fost educată conform tradiției dinastice, și a rămas acolo până la moartea reginei, în anul 1548. Atunci, pentru prima oară, a apărut planul de a o numi pe Jane succesoare a lui Eduard al VI-lea, unicul fiu al regelui Henric, care provenea din mariajul acestuia cu Jane Seymour, a treia dintre cele șase neveste ale regelui Angliei. Băiatul devenise suveran la vârsta de nouă ani, în ianuarie 1547, la moartea tatălui său.
Prințesa era o persoană fermecătoare și bine educată, învățase greaca, latina, ebraica, italiana și franceza, citea operele filozofilor antici și ştia să se facă repede foarte plăcută.
Tânăra a dus o viață liniștită până în anul 1551, când tatăl ei, Henry Grey, a fost numit Duce de Suffolk. În acel moment a fost nevoită să părăsească Bradgate Park și s-a mutat la curtea regală, această schimbare radicală fiind pusă la cale de John Dudley, Ducele de Northumberland, care spera ca prin mariajul fiului său, Guildford, cu ea, să preia puterea în Anglia.
Ducele nu avea nici simpatie, nici respect pentru tânăra prințesă, căuta doar o marionetă care i-ar fi putut fi de folos în planurile sale. Ideea a fost primită cu entuziasm de părinții ambițioși ai viitoarei mirese și, astfel, pe 21 mai 1553, Jane Grey s-a căsătorit cu Guildford Dudley, al patrulea fiu al lui John Dudley. Modul în care a tratat-o noua familie a condus-o, însă, în scurt timp la depresie pe Lady Grey.
Cele două surori ale regelui Eduard al VI-lea, Elisabeta (fiica lui Henric al VIII-lea cu Anne Boleyn) și Maria (fiica lui Henric al VIII-lea cu Caterina de Aragon), care, în mod normal, ar fi trebuit să succeadă la tron, au fost considerate nepotrivite pentru a fi regine. Ducele Northumberland își realiza treptat planul: ca prieten apropiat și consilier al lui Eduard al VI-lea, l-a convins pe tânărul rege că surorile nu sunt adecvate pentru preluarea puterii şi a promovat-o pe Jane Grey-Dudley, care era verișoara suveranului.
În sufletul regelui-adolescentului s-a născut convingerea că ea ar fi cea mai bună soluție pentru preluarea tronului în cazul morții sale, dar singurul obstacol în calea schimbării succesiunii o reprezenta ultima dorință a lui Henric al VIII-lea, care considerase că fiicele lui, deși nu erau perfecte, ar fi fost potrivite să poarte coroana Angliei. În cele din urmă, Lordul John Dudley şi un grup numeros de intriganți l-au convins pe Eduard să-și lipsească surorile de dreptul la succesiune și să o numească ca urmașă pe Jane. Acesta a murit înainte de a împlini 16 ani, cei mai mulţi istorici avansând ideea că suferea de tuberculoză sau variolă.
Pe 9 iulie 1553, Consiliul de Coroană a informat-o pe Jane despre decizie, iar o zi mai târziu, pe 10 iulie, a fost declarată suverană a Angliei, sub numele Jane I. Fiind o persoană extraordinar de inteligentă, probabil că ar fi trebuit să-și dea seama de situația sa ingrată, dar se pare că nu s-a opus pentru că pur și simplu nu avea niciun susținător. Curând Maria I Tudor, fiica cea mare a lui Henric al VIII-lea, şi-a adunat armata la Norfolk și a intrat triumfătoare în Londra. Ducele Northumberland a fost acuzat de complot pentru uzurparea puterii, iar pe 19 iulie 1553 Regina Jane I și soțul ei au fost la rândul lor acuzați de trădare și întemnițați în Turnul Londrei.
Jane și-a recunoscut vina. Încă mai avea o șansă de a-și salva viața și probabil așa s-ar fi întâmplat dacă tatăl ei nu ar fi participat la rebeliunea lui Thomas Wyatt, care începuse o răzmeriță împotriva reginei de drept a Angliei. În acel moment, soarta lui Lady Grey a fost decisă definitiv. Maria I Tudor nu-și putea permite riscul de a o lăsa în viață, mai ales pentru că se pregătea să se căsătorească cu Filip al II-lea și nu voia ca logodnicul ei spaniol să aibă îndoieli cu privire la siguranța coroanei. Pe 12 februarie 1554, la șase luni după recuperarea tronului de către mătușa care era supranumită Bloody Mary, Jane a fost decapitată în Tower Green, iar soțul ei, Guildford Dudley, a fost executat în Tower Hill. Fata avea 17 ani neîmpliniţi şi a fost considerată o martiră, simplă victimă a intrigilor politice de la curtea regală.
În timp ce se îndrepta spre eşafod, adolescenta şi-a ridicat privirea din cartea de rugăciuni pe care o ţinea în mâini şi a văzut trupul neînsufleţit al soţului ei, care tocmai fusese executat.
Răpusă de spaimă, s-a legat singură la ochi şi l-a implorat pe călău să o omoare repede. Temându-se că acesta îi va tăia capul înainte să şi-l aşeze pe butuc, l-a întrebat: „Mi-l vei reteza înainte să mă aşez?” Călăul i-a promis: „Nu, doamnă”.
Legată la ochi, înspăimântată şi dezorientată, tânăra nu reuşea să găsească butucul şi a început să plângă: „Unde este? Ce să fac? Unde este?”. Călăul a ajutat-o să se aşeze, iar Jane a strigat: „Doamne, în mâinile Tale îmi încredințez sufletul! Mor împăcată cu toată lumea. Domnul s-o apere pe regină!” Au fost ultimele ei cuvinte.
Destinul tragic al “reginei de nouă zile” a fost subiectul a trei producții cinematografice. Primul film despre viața ei a fost realizat în 1923, Nina Vanna primind rolul principal în filmul mut „Lady Jane Grey. Curtea intrigilor”. În 1936, actrița Nova Pilbeam, cunoscută mai ales pentru aparițiile în producțiile lui Alfred Hitchcock, a jucat rolul suveranei neîncoronate în „Tudor Rose”.
Cincizeci de ani mai târziu, Helena Bonham Carter a fost din nou Lady Jane în filmul cu același nume realizat de regizorul Trevor Nunn.
Sărmana Jane Grey apare ca personaj și în „Prinț și cerșetor”, celebrul roman din 1881 al lui Mark Twain despre Tom Canty, un băiat dintr-o familie sărmană care locuia cu tatăl său în Offal Court, la Londra, și prințul Eduard al VI-lea, unicul fiu al regelui Henric al VIII-lea al Angliei.
