HomeOameni care au intrat în istorieFilantropi și binefăcătoriTristețea din ochii Țarinei Maria Alexandrovna

Tristețea din ochii Țarinei Maria Alexandrovna

DS TW
Maria de Hesse și de Rin s-a născut pe 8 august 1824 și a fost cea mai mică fiică dintre cei șapte copii ai Marii Ducese Wihelmina și a lui Ludovic al II-lea, Mare Duce de Hesse. Zvonurile spun că ultimii patru născuți ai cuplului au fost copiii biologici ai baronului August von Senarclens de Grancy, însă, pentru a evita scandalul, Marele Duce i-a recunoscut pe Alexandru și pe Maria drept copii ai săi, iar ceilalți doi au murit de mici.
Când în 1838 țareviciul Alexandru Nicolaevici făcea turul Europei în căutarea unei soții, a întâlnit-o pe tânăra Maria care avea 14 ani și s-a îndrăgostit de ea. Deși mama țareviciului, împărăteasa Alexandra Fiodorovna, a fost împotriva acestui mariaj, tânărul Alexandru a fost categoric. De altfel, i-a scris mamei sale: “O iubesc și aș prefera să renunț la tron, decât să nu mă căsătoresc cu ea. Mă voi căsători doar cu ea, aceasta este decizia mea!”.
Tinerii s-au căsătorit pe 16 aprilie 1841 în Biserica Mare din Palatul de Iarnă, iar mireasa a purtat o rochie albă brodată cu argint și diamante. Pe umeri avea o panglică roșie și o mantie de catifea garnisită cu satin alb și blană de hermintă. Pe cap purta o tiară cu diamante, iar ca bijuterii avea cercei cu diamante, un colier cu diamante și brățări cu diamante. Soacra ei, împărăteasa Alexandra Feodorovna, i-a decorat părul cu flori de portocal, prinse între diamantele din tiară. La ceremonie au participat membrii familiei imperiale, curtea de la Sankt Petersburg și numeroși invitați din străinătare.
Maria era foarte timidă și a fost întâmpinată cu răceală la Sankt Petersburg, fiind criticată pentru că nu are gust vestimentar, nu știe să converseze și e lipsită de farmec. De fapt, tânăra prințesă era înspăimântată de complexitatea ceremonialului de la curtea imperială, de strălucirea și fastul de care fusese brusc înconjurată și chiar de ideea căsătoriei.
După nuntă, tânărul cuplu s-a stabilit în aripa de sud-vest a Palatului de Iarnă, iar în timpul verii cei doi locuiau în Țarskoe Selo, în aripa Zubov a Palatului Ecaterina.
Mariei Alexandrovna nu-i plăceau recepțiile și viața în oraș, așa că â prefera viața de țară în Țarskoe Selo, iar țareviciul a acceptat dorințele tinerei sale soții, a călăuzit-o în societate și i-a dat încredere.
La șaisprezece luni după nuntă, Maria Alexandrovna a născut primul ei copil, pe Alexandra. În septembrie 1843, l-a născut pe primul fiu și moștenitor prezumtiv al tronului, Nicolae. Alți doi fii, Alexandru și Vladimir, s-au născut în 1845 și 1847. Pentru a marca fiecare nou-născut, Alexandru și Maria au plantat câte un stejar în grădina lor privată din Țarskoe Selo. În iulie 1849, prima lor fiică, Alexandra, care avea șase ani, a murit din cauza unei meningite infantile. Îndurerată de pierderea ei, Maria Alexandrovna s-a refugiat o vreme în orașul estonian Revel pentru a se recupera, dar timp de mulți ani a continuat să plângă moartea copilului ei cel mare. În ianuarie 1850, Maria Alexandrovna l-a născut pe al patrulea său fiu, Marele Duce Alexei. După trei ani, în octombrie 1853, prințesa a avut încă o fiică, pe Marea Ducesă Maria Alexandrovna.
Pe 18 februarie 1855, țarul Nicolae I a murit din cauza unei pneumonii, iar soțul Mariei a devenit țarul Alexandru al II-lea al Rusiei.
Maria Alexandrovna avea doar treizeci de ani când a devenit împărăteasă. La nouă luni după încoronare, țarina a născut cel de-al cincilea fiu, pe Serghei. Starea ei de sănătatea a devenit fragilă, suferea de depresie, astfel că a fost trimisă la Kissingen pentru a se recupera. Pe 3 octombrie 1860 Maria Alexandrovna l-a născut pe Paul, al optulea și ultimul ei copil. Era atât de slăbită, încât următoarele câteva luni nu a făcut altceva decât să se odihnească pe o canapea din boudoir-ul ei din Palatul de Iarnă.
La scurt timp după nașterea Marelui Duce Paul, soacra Mariei a murit și țarina și-a asumat un rol important în susținerea acțiunilor caritabile. Serioasă și inteligentă, Maria Alexandrovna s-a bucurat de încrederea soțului său și a fost o susținătoare a idealurilor lui de a reforma politica imperiului.
Ea a înființat Crucea Roșie în Rusia, care s-a transformat rapid în cea mai mare structură publică, adunând sume uriașe de la binefăcători din tot Imperiul Rus. Împărăteasa a patronat construirea a cinci spitale, douăsprezece case de ajutor pentru săraci, treizeci de adăposturi, două licee, treizeci și opt de gimnazii, 156 de școli inferioare și cinci societăți de caritate private. Țarina a fost deosebit de activă și în domeniul educației pentru femei.
Împărăteasa s-a ocupat cu mare atenție de creșterea și educația copiilor ei, alegând profesori cu experiență, concentrându-se mai ales pe fiul cel mai mare, țareviciul Nicolae Alexandrovici, copilul ei preferat care îi și semăna fizic foarte mult.
În calitate de împărăteasă, Maria Alexandrovna a trebuit să participe la multe evenimente publice, dar începând cu anii 1860 sănătatea ei s-a degradat. Medicii au sfătuit-o să-și petreacă iernile într-un climat cald, pentru a-și prelungi viața, dar ea a decis să rămână în Rusia, fiind de acord totuși să se mute în Crimeea. Alexandru II i-a cumpărat soției sale o vilă din lemn cu două etaje în Livadia, iar la sfârșitul lunii august 1861, Maria a ajuns în Crimeea pentru prima data, împreună cu soțul ei și cu băieții lor, Alexei, Serghei și Paul. Țarina a fost fermecată de clima blândă, de casa frumoasă și de parcul din jur. Vila inițial modestă a fost extinsă prin adăugarea unui palat mare, a unui palat mic și a unei biserici.
La sfârșitul lunii august 1864, întreaga familie a mers la Darmstadt. Pentru că împărăteasa era încă bolnavă, a decis să-și petreacă iarna la Nisa unde a aflat vestea logodnei dragului ei fiu, țareviciul Nicolae, cu prințesa Dagmar a Danemarcei. Cum și acesta era într-o stare de sănătate fragilă, i s-a alăturat țarinei la Nisa la începutul anului 1865. Diagnosticat greșit cu reumatism, starea de sănătate a lui Nicolae, Nixa, cum i se spunea în familie, s-a deteriorat rapid. Tânărul suferea de meningită cerebro-spinală, avea dureri crunte de spate și sensibilitate la zgomot și lumină. Familia strânsă în jurul său a asistat la decesul lui pe 24 aprilie 1865. Maria Alexandrovna a fost devastată de moartea fiului de doar 21 de ani, cel în care își pusese toate speranțele sale de viitor. Frântă de moartea sa, țarina și-a petrecut anul următor plângându-și băiatul.
Apoi Maria Alexandrovna și-a dat seama că, fiind concentrată doar asupra lui Nixa, îi neglijase pe cei mijlocii: Alexandru, Vladimir și Alexei. Prințesa Dagmar, logodnica țareviciului Nicolae, care a fost alături de familie în ultimele zile ale lui Nicolae, a fost rapid logodită cu următorul fiu al Mariei, viitorul împărat Alexandru al III-lea, cu care se va căsători în anul următor.
Fragilă și bolnăvicioasă, țarina s-a îndepărtat de soțul ei. De la mijlocul anilor 1850 până în 1862, acesta a avut o relație cu Alexandra Sergeevna Dolgoruki, care aparținea uneia dintre cele mai ilustre familii din Rusia și a devenit una dintre doamnele de onoare ale Mariei în 1853. Aventura s-a încheiat în 1862, când Alexandra s-a căsătorit cu generalul Pyotr Pavlovich Albedinsky. Trei ani mai târziu, în 1865, țarul Alexandru al II-lea s-a îndrăgostit de tânăra prințesa Ecaterina Dolgorukova, în vârstă de 18 ani, o verișoară îndepărtată a fostei sale amante. Inevitabil, Maria Alexandrovna a fost informată despre această aventură a țarului, dar inițial nu i-a acordat o mare importanță.
Ecaterina a primit un apartament luxos în Sankt Petersburg. Acolo i-a născut pe primii doi copii pe care i-a avut cu țarul – George și Olga. Țarul Alexandru i-a ridicat pe copiii iubitei sale la rang de prinți și i-a tratat ca pe propriii lui copii. Nu după mult timp, amanta imperială a rămas din nou însărcinată cu al treilea fiu nelegitim al țarului. Era februarie 1876, iar mofturoasa Ecaterina a cerut să nască la Palatul de Iarnă, în apartamentele imperiale. Dorința i-a fost îndeplinită, dar, imediat după naștere, bebelușul a fost dus în casele mamei sale, în timp ce ea a rămas să se refacă în palatul imperial. Copilul s-a îmbolnăvit și a murit nu după mult timp.
În 1880, țarul ia decizia să o primească pe Ecaterina cu tot cu copiii ei într-un apartament din Palatul de Iarnă (între timp mai adusese pe lume o fetiță, Catherina), sub același acoperiș cu țarina ce se afla într-o stare fizică din ce în ce mai proastă. A convins-o chiar pe Maria Feodorovna să-i primească și să-i binecuvânteze, iar țarina, slăbită de puteri, a acceptat. Imediat ce țarina a murit, pe 3 iunie 1880, la doar 55 de ani, Alexandru a luat-o de nevastă pe amanta sa, explicându-le celor din familie că se teme că va fi asasinat și că, după moartea sa, Elisabeta nu ar rămâne cu nimic. Și așa a făcut, în ciuda dezaprobării fățișe a anturajului său.
În scurt timp a ordonat senatului să-i acorde Ecaterinei titlul de prințesă Iurievskaia și a legitimat copiii, deși nu aveau nici un drept la tron fiind proveniți dintr-o căsătorie morganatică. Temerile lui s-au împlinit. Un an mai târziu, pe 13 martie, țarul Alexandru al II-lea a fost asasinat în timp ce asista la schimbarea gărzii.
După decesul țarului, Ecaterina a primit o pensie de 3,4 milioane de ruble și a fost de acord să renunțe să trăiască la Palatul de Iarnă sau în orice reședință imperială din Rusia în schimbul unei reședințe pentru ea și cei trei copii. S-a stabilit la Paris, unde a locuit timp de 47 de ani, până în 1922.
DS TW
No comments

leave a comment