AcasăEroii României moderneEroi uitațiViorica Agarici, femeia care s-a așezat în fața „trenurilor morții”

Viorica Agarici, femeia care s-a așezat în fața „trenurilor morții”

Viorica Agarici
Viorica Agarici s-a născut pe 24 februarie 1886 la Dămienești, lângă Roman, în familia soților Ortansa și Gheorghe Văsescu, fiul boierului Alexandru Văsescu, un fost deputat și ministru liberal.
Copilăria și-a petrecut-o la București și la moșia bunicilor, dar, la momentul numirii tatălui ei, Gheorghe Văsescu, ca atașat militar la Legația României de la Paris, Viorica s-a mutat în Franța, unde va face studii la Institutul ”Les Ruches”, o școală particulară unde a învățat și Eleanor Roosevelt, viitoarea primă doamnă a Americii.
Viorica Agarici
Tânăra s-a îndrăgostit de Ion C. Agarici, un inginer agronom licențiat al Universității de la Charlottenburg pe care l-a cunoscut la moșia bunicilor materni de la Dămienești, regiune în care își avea proprietățile și familia boierilor Agarici. Tânărul agronom formase pe moșiile sale de la Călugăreni și Drăgești o adevărată școală de cercetare agricolă, realizând noi soiuri de grâu și ovăz, și avea și o lăudabilă activitate filantropică, fiind cel care a înființat școala primară din satul Călugăreni.
Viorica și Ion Agarici au avut trei copii: Gheorghe, Constantin și Vasile. În anul 1927 inginerul a murit la nici 47 de ani, după o suprainfectare a unei apendicite acută și, în același an, Viorica a preluat continuarea operelor de caritate începute de soțul ei. Mai întâi a donat școlii sătești suma de 500 de lei pentru unele reparații și dotări, a înființat școli în satele din zonă, apoi, în 1928, preia funcția de președință a filialei Roman a Societății Naționale de Cruce Roșie.Viorica Agarici
Pe 3 iulie 1941, când prin gara Roman a trecut “trenul morții” care transporta sute de cetățeni români și evrei din Iași deportați spre lagărul de la Călărași, Viorica Agarici s-a dus în gară și s-a așezat în faţa trenului ale cărui vagoane erau pline de oameni aflați într-o stare fizică și psihică dincolo de orice imaginație, spunând că trenul va pleca din gară doar cu preţul vieţii ei.
Mai târziu, în 1945, într-o declaraţie pe care a dat-o Tribunalului Poporului din Bucureşti, Viorica Agarici a povestit: „M-am dus la gară. Am vorbit cu comandantul militar, dar el mi-a spus că nu este voie sa dăm apă la oameni. Atunci m-am adresat d-lui colonel Graur, comandantul garnizoanei, i-am spus: «Crucea Roşie este împiedicată a-şi îndeplini misiunea». Domnia-sa mi-a spus că nu poate dispune singur, ci trebuie să întrebe un superior. Ne-am dus la Cercul Militar unde la acea dată lua masa dl general Tătăranu, care a autorizat să se dea apă la oameni. M-am întors la locul unde trenul era oprit şi am spus că avem ordin să dăm apă la oameni“.
În 1943 femeia a renunțat la șefia filialei Roman a Societății Naționale de Cruce Roșie, funcție pe care a ocupat-o timp de 15 ani, și s-a mutat la București, la fiul ei, Gheorghe.

 

După venirea comuniștilor la putere, doamna Agarici a fost nevoită să se întoarcă la Roman, cu domiciliu obligatoriu, dar, având locuința și toată averea confiscate, a fost nevoită să trăiască din mila cunoscuților. Ca să-și câștige existența, va da lecții de franceză și de engleză copiilor din oraș. În acea perioadă doi dintre cei trei fii ai săi erau încarcerați în temnițele comuniste.
După eliberarea băieților din închisoare a plecat din nou la București și a locuit la fiul ei cel mare, primind o rentă viageră din partea Federației Comunităților Evreiești de la București.
Viorica Agarici a murit pe 18 februarie 1979, la vârsta de 93 de ani, și a fost înmormântată două zile mai târziu la Cimitirul Bellu, în cavoul unor rude îndepărtate.
Pe 8 iunie 1983 Institutul Yad Vashem din Ierusalim i-a acordat post mortem doamnei Viorica Agarici diploma și titlul de “Drept între popoare”, iar în memoria ei a fost plantat un arbore pe “Aleea Celor Drepți”.
Comentarii
  • Long live the memory of the ultra-umanitarian lady who was Viorica Agarici.

Lasă un comentariu