Pe 23 iulie 1914 administrația de la Viena a remis la Belgrad nota Austro-Ungariei, care avea forma unui ultimatum, cerând răspuns în 48 de ore, act ce va declanșa Marele Război. Nota conține unele cereri care însemnau o atingere a suveranității sârbești, de aceea situația era foarte îngrijorătoare, scria ziarul Adevărul, care a redat
TEXTUL NOTEI
“… Cele întâmplate în ultimii ani și în special evenimentele dureroase din 28 iunie au dovedit că există în Serbia o mișcare subversivă al cărei scop este de a detașa de monarhia austro-ungară anumite părți din teritoriile ei. Această mișcare, care a luat naștere sub ochii guvernului sârbesc, a ajuns să se manifeste până și dincolo de teritoriul regatului prin acte de terorism, printr-o serie de atentate și chiar prin crime.
Guvernul sârbesc, departe de a se ține departe de angajamentul formal luat în declarația din 31 martie 1909, n-a făcut nimic spre a suprima această mișcare, el a tolerat limbagiul desmățat al presei, glorificarea autorilor atentatelor, participarea ofițerilor și funcționarilor în încercările subversive, o propagandă nesănătoasă în instrucția publică, a tolerat într-un cuvânt toate manifestările care puteau aduce populația sârbească la “ura monarhiei” și la disprețul instituțiilor ei. Această toleranță vinovată a guvernului regal sârbesc n-a încetat nici în clipa când evenimentele din 28 iunie, stil nou, au dovedit lumii întregi consecințele funeste ale acestei atitudini (…)
Guvernul austro-ungar se vede obligat să ceară guvernului sârbesc să declare oficial că condamnă propaganda îndreptată contra monarhiei austro-ungare și anume totalul tendințelor care aspiră în ultim loc să dezlipească de monarhie teritoriile care fac parte dintr-însa și că ia angajamentul de a suprima prin toate chipurile posibile această propagandă criminală și teroristă”.
Nota administrației de la Viena cerea publicarea textului de condamnare în Monitorul Oficial din 25 iulie (stil nou) și, în același timp, impunea o serie de măsuri împotriva presei sârbe și a asociațiilor panslaviste.
Termenii ultimatumului prevedeau ca răspunsul din partea guvernului sârb să vină până cel târziu sâmbătă, 25 iulie, la orele 6 seara. Ministrul austric la Belgrad, baronul Giesl von Gieslingen, avea ordin ca, dacă până la orele 6 nu primește un răspuns satisfăcător din partea guvernului sârb, să părăsească imediat Belgradul, împreună cu întregul personal al legației.
Pe 25 iulie, la ora 6 fără 10 minute, dl. Passici, primul ministru și ministru de externe al Serbiei, a remis reprezentantului Austro-Ungariei răspunsul la ultimatumul al cărui termen expira peste 10 minute. Răspunsul Serbiei a fost găsit insuficient și, deci, respins. Cu aceasta, relațiunile diplomatice dintre Serbia și Austro-Ungaria au fost rupte. Baronul Giesl von Gieslingen, împreună cu personalul legației austro-ungare, au părăsit Serbia.
Așadar, puținele speranțe care mai rămăseseră că Marele Război va putea fi înlăturat s-au risipit acum definitiv.
S-au făcut desigur mari sforțări pe ziua de ieri de o parte și de alta, s-au dat sfaturi la Belgrad, s-a recurs și la amenințări, dar nimic nu a ajutat. Războiul a învins toate sforțările pacifiste, mai consemnează presa din România.
La 28 iulie 1914, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, iar Franța și Rusia s-au mobilizat imediat. Toate marile cancelarii au intrat în alertă, în speranța că această criză poate fi rezolvată printr-o politică susținută de negocieri. Dar speranțele au fost spulberate odată cu decizia Germaniei de a declara război Rusiei. Liderii de la București erau conștienți că opinia publică românească, în marea ei majoritate, era ostilă Austro-Ungariei şi că nu ar fi susținut intrarea în Marele Război alături de aceasta, pentru că își dorea cu îndârjire eliberarea teritoriilor româneşti stăpânite de dubla monarhie.
Sursa:
Ziarul Adevărul, iulie 1914
