Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei s-a născut pe 18 mai 1868 la Țarskoe Selo și a fost fiul împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei și al împărătesei Maria Feodorovna. Nicolae a avut trei frați mai mici, Alexandru, George, Mihail, și două surori, Xenia și Olga.
Pe 13 martie 1881, după asasinarea lui Alexandru al II-lea, tatăl său a preluat tronul, dar tânărul nu s-a bucurat de încrederea pretențiosului său tată, care nu l-a pregătit deloc pentru conducerea imperiului și îl numea deseori „fetița”.
Țareviciul s-a îndrăgostit de Alix de Hessa și Rhin, o nepoată a Reginei Victoria, dar părinții lui nu au fost de acord cu mariajul, sperând să aranjeze o căsătorie cu o prințesă din Casa de Orléans. Alexandru al II-lea nu a mai avut timp să-și ducă planurile la îndeplinire pentru că a murit în 1894, Nicolae a preluat tronul și la scurtă vreme după aceea s-a căsătorit cu tânăra care a devenit astfel împărăteasa Alexandra Feodorovna. Cuplul a avut cinci copii: Olga, Tatiana, Maria, Anastasia și Alexei.
Noul suveran a trebuit să facă față imediat complicatei sale misiuni într-o perioadă de maximă agitație politică și s-a bazat foarte mult pe sfaturile unchilor paterni și pe consilierea vărului soției, Kaiserul Wilhelm.
După înfrângerea Rusiei în războiul cu Japonia, pe fondul nemulțumirilor populare și a opoziției interne, au izbucnit mai multe greve și revolte care au dus la declanșarea Revoluției din Februarie 1905, eveniment în care armata imperială ale a ucis cel puțin 200 de manifestanți. Alți 2.000 de greviști au fost masacrați la Odessa, cu ocazia procesiunii de omagiere a marinarului omorât de ofițerii de pe crucișătorul Potemkin.
După scurt timp, Nicolae al II-lea a publicat „Decretul și Manifestul Imperial”, o proclamație în care condamna protestele și încerca să arunce responsabilitatea pentru pierderile de vieți omenești pe birocrația regimului. Confruntările de stradă au continut însă și, începând cu 20 septembrie, a fost declanșată spontan prima grevă generală din istoria țării.
Între 1906 și 1909, mai mult de 5.000 de deținuți politici au fost condamnați la moarte și în 1915 masacrarea muncitorilor a continuat cu noi episoade în care armata țaristă a tras în muncitori la Kostroma și Ivanovo.
O problemă care complica mult viața familiei imperiale era chestiunea succesiunii. Cuplul a avut patru fiice înainte de nașterea țareviciului Alexei, pe 12 august 1904, dar tânărul moștenitor era bolnav de hemofilie și, din cauza fragilității poziției monarhiei, familia a decis să nu divulge în afara palatului starea sănătății copilului.
Disperată, țarina Alexandra a căutat ajutor pretutindeni și l-a găsit la un mistic, Grigori Rasputin despre care susținea că poate să-l ajute pe micul Alexei. Alexandra a devenit treptat din ce în ce mai dependentă de acest vraci și de sfaturile lui, despre care credea că vin direct de la Dumnezeu.
În timpul unui pelerinaj la Moscova, locul încoronării fondatorului dinastiei Romanovilor, cu ocazia sărbătoririi tricentenarului familiei domnitoare, țareviciul Alexei a suferit o criză provocată de hemofilie exact în momentul în care convoiul parcurgea,pe jos ultimele sute de metri înaintea intrării în catedrala Uspensky. Procesiunea s-a oprit în mijlocul mulțimii, tânărul moștenitor a fost luat în brațe de ofițerii din garda cazacilor și astfel publicul a aflat secretul familiei imperiale.
După asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand și a soției sale la Sarajevo pe 28 iunie 1914, țarul Nicolae a luat decizia de a ordona mobilizarea generală. Izbucnirea războiului, pe 11 august 1914, a găsit însă Rusia complet nepregătită. Un an mai târziu, în septembrie 1915, țarul a considerat că este de datoria sa să conducă personal armata și și-a asumat rolul de comandant suprem, eliberându-l din funcție pe Marele Duce Nicolae.
În decembrie 1916, la Sankt Petersburg, mai mulți membri ai curții imperiale, profund nemulțumiți de influența nefastă pe care o avea Rasputin asupra efortului de război al Rusiei și asupra prestigiului monarhiei, l-au asasinat pe călugăr.
Înăsprirea condițiilor de viață în spatele frontului și influența tot mai puternică a bolșevicilor asupra maselor populare au dus la o serie de noi greve și tulburări în iarna anului 1917. Începea dramaticul sfârșit al Imperiului Țarist. La sfârșitul „Revoluției din februarie”, Nicolae al II-lea a fost nevoit să abdice în numele său și al țareviciului în favoarea fratelui lui, spunând: „Lăsăm moștenire succesiunea noastră fratelui nostru, Marele Duce Mihail Alexandrovici, și îi dăm binecuvântarea noastră la urcarea pe tron.” Marele Duce a abdicat a doua zi.
Guvernul Provizoriu a hotărât inițial să îi închidă pe Nicolae, pe Alexandra și pe copiii în Palatul Alexandru, apoi, în august 1917, guvernul lui Alexandr Kerenski i-a mutat la Tobolsk, în Siberia, unde familia imperială a rămas pe durata Revoluției din Octombrie. Guvernul bolșevic i-a transportat după aceea într-un oraș controlat de Armata Roșie, Ecaterinburg. Țarul și familia sa, inclusiv țareviciul Alexei, a cărui stare de sănătate se agravase, au fost împușcați în subsolul Casei Ipatiev de un pluton de execuție condus de Iacov Iurovski în noaptea de 16 iulie spre 17 iulie 1918.
Mult timp s-a crezut că trupurile familiei imperiale au fost aruncate într-un puț de mină în locul numit Patru Frați și se pare că au fost într-adevăr aruncate în acel loc în noaptea asasinatului, dar în dimineața următoare Iurovski le-a ridicat cu gândul de a le ascunde în altă parte. Camionul care transporta cadavrele s-a defectat în timpul deplasării, așa că Iurovski a decis să le îngroape într-o groapă comună, a turnat acid sulfuric peste fețele morților și a mascat locul așezând traverse de cale ferată deasupra.
Imediat după dezmembrarea Uniunii Sovietice, trupurile familiei Romanov au fost localizate, exhumate și identificate în mod oficial. Rămășițele pământești au fost înhumate în cadrul unei ceremonii impresionante în cripta familiei din Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg în 1998, cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a execuției. Pe 4 august 2000, Nicolae și membrii familiei imperiale au fost canonizați drept sfinți de sinodul bisericii ortodoxe ruse.
