Ultimul țar al tuturor Rusiilor: Nicolae al II-lea

Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei s-a născut pe 18 mai 1868 la Țarskoe Selo, în Sankt Petersburg, și a fost fiul împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei și al împărătesei Maria Feodorovna. Nicolae a avut trei frați mai mici, Alexandru, George, Mihail, și două surori, Xenia și Olga.

Pe 13 martie 1881, după asasinarea bunicului său, Alexandru al II-lea, Nicolae a devenit țarevici, iar tatăl său țar. Tânărul era considerat prea blând de către durul și pretențiosul său tată care nu și-a pregătit fiul pentru conducerea imperiului și își numea fiul „fetița”.

Țareviciul s-a îndrăgostit de Prințesa Alix de Hesse și Rhin, o nepoată a Reginei Victoria, dar tatăl său nu a fost de acord cu mariajul, sperând să aranjeze o căsătorie cu o prințesă din Casa de Orléans. Nu a mai avut timp pentru că tatăl său a murit în 1894, Nicolae a ajuns pe tron și la scurtă vreme după aceea s-a căsătorit cu Prințesa Alix, care a devenit Împărăteasa Alexandra Feodorovna. Cuplul va avea cinci copii: Marile Ducese Olga, Tatiana, Maria, Anastasia și Țareviciul Alexei.

Noul țar a trebuit să facă față imediat misiunii de a fi Autocrat al Rusiei într-o perioadă de maximă agitație politică și s-a bazat foarte mult pe sfaturile unchilor săi paterni, Marii Duci, și pe consilierea vărului soției sale, Kaiserul Wilhelm.

blankDupă înfrângerea Rusiei în războiul cu Japonia, pe fondul nemulțumirilor populare și a opoziției interne, au izbucnit mai multe greve și revolte care au dus la declanșarea Revoluției din Februarie 1905 în care forțele armate ale țarului au ucis cel puțin 200 de manifestanți.

Alți 2000 de greviști au fost masacrați la Odessa, cu ocazia procesiunii de omagiere a marinarului omorât de ofițerii de pe crucișătorul Potemkin.blank

După reacția populației la masacre, Nicolae al II-lea a publicat „Decretul și Manifestul Imperial”, o proclamație în care condamnă protestele și încearcă să arunce responsabilitatea pentru pierderile de vieți omenești pe birocrația regimului. Protestele și confruntările de stradă au continut însă și începând cu 20 septembrie este declanșată spontan prima grevă generală din istoria țării.

Între 1906 și 1909 mai mult de 5000 de deținuți politici vor fi condamnați la moarte. În 1915, masacrarea muncitorilor a continuat cu noi episoade în care armata țaristă trage în muncitori, la Kostroma și Ivanovo.

blank

O problemă care complica mult viața familiei imperiale era chestiunea succesiunii. Cuplul a avut patru fiice înainte de nașterea țareviciului Alexei, pe 12 august 1904. Tânărul moștenitor al tronului era bolnav de hemofilie, dar, datorită fragilității autocrației, familia imperială a decis să nu divulge în afara palatului starea sănătății lui Alexei.

Disperată, țarina Alexandra a căutat ajutor pretutindeni și l-a găsit la un mistic, Grigori Rasputin despre care credea că poate să-l ajute pe micul Alexei, iar Alexandra a devenit treptat din ce în ce mai dependentă de acest vraci și de sfaturile lui despre care credea că vin direct de la Dumnezeu.blank

În timpul unui pelerinaj la Moscova, locul încoronării fondatorului dinastiei Romanovilor, cu ocazia sărbătoririi tricentenarului familiei domnitoare, țareviciul Alexei a suferit o criză provocată de hemofilie exact în momentul în care convoiul imperial parcurgea, pe jos, ultimele sute de metri înaintea intrării în catedrala Uspensky. Procesiunea s-a oprit în mijlocul mulțimii de preoți cântând, pentru ca tânărul moștenitor să fie purtat luat în brațe membrii din garda cazacilor și astfel publicul a aflat de afecțiunea micului Alexei.

blankDupă asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand și a soției sale la Sarajevo pe 28 iunie 1914 de către naționalistul sârb Gavrilo Princip, Nicolae a luat decizia de a ordona mobilizarea generală, la scurt timp a urmat declarația germană de război și declanșarea Primului Război Mondial.

Izbucnirea războiului pe 11 august 1914 a găsit însă Rusia complet nepregătită. Țarul a considerat că era de datoria sa să conducă personal armata și și-a asumat rolul de comandant suprem, eliberându-l din funcție pe unchiul său, Marele Duce Nicolae, în septembrie 1915.

În acest timp la Sankt Petersburg, mai mulți membri ai curții imperiale, profund nemulțumiți de influența nefastă pe care o avea Rasputin asupra efortului deblank război al Rusiei și asupra prestigiului monarhiei, l-au asasinat pe călugărul-vraci în decembrie 1916.

Înăsprirea condițiilor de viață din spatele frontului și influența tot mai puternică a bolșevicilor asupra maselor populare au dus la o serie de noi greve și tulburări în iarna anului 1917. Începea dramaticul sfârșit al Imperiului Țarist. La sfârșitul „Revoluției din februarie”, Nicolae al II-lea a fost forțat să abdice în numele său și al țareviciului în favoarea fratelui lui, spunând: „Lăsăm moștenire blanksuccesiunea noastră fratelui nostru, Marele Duce Mihail Alexandrovici, și îi dăm binecuvântarea noastră la urcarea pe tron.” Marele Duce a refuzat însă să accepte tronul și a abdicat a doua zi.

Guvernul Provizoriu a hotărât inițial să-i țină pe Nicolae, Alexandra și pe copiii lor închiși în reședința imperială, Palatul Alexandru, apoi guvernul lui Alexandr Kerenski i-a mutat în Tobolsk, în Siberia, în august 1917, unde familia imperială a rămas pe durata Revoluției din Octombrie. Guvernul bolșevic i-a transportat însă într-un oraș controlat de Armata Roșie, Ecaterinburg. Țarul și familia sa, inclusiv țareviciul Alexei grav bolnav, precum și câțivablank servitori care îi însoțiseră, aveau să fie împușcați în subsolul Casei Ipatiev de un pluton de execuție bolșevic condus de Iacov Iurovski în noaptea de 16 iulie spre 17 iulie 1918. Mult timp s-a crezut că trupurile lui Nicolae și ale familiei lui au fost aruncate într-un puț de mină în locul numit Patru Frați. Cadavrele au fost într-adevăr aruncate în acel loc în noaptea de 16 spre 17 iulie, dar în dimineața următoare Iurovski a ridicat morții pentru a-i ascunde în altă parte. Camionul care transporta trupurile s-a defectat însă în timpul deplasării către noul loc desemnat, așa că Iurovski a ales altă soluție și a îngropat cadavrele într-o groapă comună, a turnat acid sulfuric pe fețele morților și a mascat locul așezând traverse de cale ferată deasupra.

blankImediat după dezmembrarea Uniunii Sovietice, trupurile familiei Romanov au fost localizate, exhumate și identificate în mod oficial.

Rămășițele pământești au fost înhumate în cadrul unei ceremonii impresionante în cripta familiei din Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg în 1998, la a 80-a aniversare a execuției. Pe 4 august 2000, Nicolae și membrii familiei lui au fost canonizați drept sfinți de sinodul bisericii ortodoxe ruse.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *