Vincent van Gogh s-a născut pe 30 martie 1853 în comuna Zundert din Țările de Jos, într-o familie de pictori și negustori de artă, tatăl său, Theodorus van Gogh, era pastor protestant, iar mama, Anna Cornelia Carbentus, avea înclinații spre pictură.
Părinții au avut 7 copii, primul a murit la puțin timp după naștere, iar după el s-au născut Vincent van Gogh, Anna Cornelia, Theo, Elisabheta Huberta, Wilhelmine Jacoba și Cornelis Vincent.
Pentru viitorul artist, cea mai importantă persoană din familie a fost fratele lui, Theo, care l-a susținut din punct de vedere financiar și emoțional în permanență. Legătura dintre ei a devenit mai strânsă în 1880, anul în care Vincent și-a început cariera artistică, toate cheltuielile legate de locuință, de îmbrăcăminte, de mâncare și de culori sau pânze pentru pictură fiind suportate de fratele mai mic, iar, mai târziu, când artistul s-a îmbolnăvit, de tratamentele pe care le-a urmat în sanatorii s-a ocupat tot Theo.
Vincent a fost trimis la vârsta de 12 ani la un mic internat particular, un an mai târziu s-a înscris la Institutul Tehnic din Tilburg, iar în 1869, la vârsta de 16 ani, s-a angajat la galeria de artă Goupil din Haga, deținută de unchiul lui, Cent, care era negustor de tablouri. După doi ani, iunie 1873, tânărul a fost mutat la sucursala din Londra a companiei, în această perioadă a locuit în gazdă la o anume doamna Loyer și s-a îndrăgostit de fiica acesteia, Ursula. Unchiul său, Cent, a aflat despre această poveste și în octombrie l-a trimis la Paris, pentru a-l îndepărta de tânără.
Artistul s-a stabilit în Montmartre și a lucrat în continuare pentru galeria Goupil, dar patronii săi, Boussod și Valadon, erau nemulțumiți de el, așa că, în urma unei discuții furtunoase pe care a avut-o cu șefii, și-a dat demisia.
În 1877 a plecat la Amsterdam la un alt unchi, Johannes van Gogh, pentru a studia teologia și, sub supravegherea pastorului Johannes Stricker a început să se pregătească pentru a fi admis la Universitatea din Leida, dar nu a reușit să ia examenul.
Vincent s-a întors la Etten, în casa părintească, și a obținut, pentru o perioadă de șase luni, un post de predicator pentru minerii din Wasmes, dar a fost nevoit să-și dea demisia pentru că șefilor lui li s-a părut excesivă atitudinea sa. Interpretând exagerat textele biblice pe care le studia, van Gogh a trăit în sărăcie, s-a mutat într-o colibă unde dormea pe podea și se hrănea cu apă și pâine, iar tot ce avea dona săracilor.
În 1882, în viața sa a apărut Clasina Maria Hoornik, numită Sien, o prostituată mai în vârstă decât el, care era însărcinată și deja mamă a unei fetițe. Aceasta a devenit prietena și modelul tânărului artist care a decis să se căsătorească cu ea, dar în 1883, când greutățile financiare deveniseră insuportabile, fratele lui mai mic, Theo, l-a convins să o părăsească pe femeie pentru a se dedica în totalitate artei.
Artistul a petrecut o perioadă de timp în nordul Olandei, în decembrie 1883 s-a întors din nou în casa părinților, apoi a decis să-și facă un nume în lumea artei, iar Parisul era cel mai bun loc pentru planul său. Van Gogh a ajuns în Franța pe 28 februarie 1886, iar Theo, care era directorul unei galerii de artă din capitala Franței, l-a găzduit în locuința sa.
Inițial a lucrat în atelierul faimosului pictor Fernand Cormon, unde i-a întâlnit pe Henri de Toulouse-Lautrec, Émile Bernard și Louis Anquetin, apoi pe Claude Monet, Camille Pissarro, Alfred Sisley, Pierre-Auguste Renoir și Paul Signac. Împreună cu Bernard, Toulouse-Lautrec, Anquentin și Paul Gauguin formează grupul “Micului bulevard”, dar în această perioadă a început să fumeze și să bea excesiv și s-a confruntat cu primele tulburări psihice. Cu sprijinul fratelui său, van Gogh se refugiază la Arles, unde a închiriat pentru suma de 15 franci pe lună patru camere într-o clădire din Piața Lamartine numărul 2, celebra „Casă galbenă”.
Aici, în 1888, l-a vizitat Paul Gauguin, dar în Ajunul Crăciunului, fără un motiv anume, Vincent a luat un brici cu care voia să-l rănească pe prietenul său. Gauguin a fugit înspăimântat și și-a petrecut noaptea într-un hotel. Între timp, Vicent și-a tăiat lobul urechii și i l-a dat unei prostituate pe nume Rachel. O altă versiune a întâmplării spune că nu Vincent și-ar fi tăiat urechea, ci că a fost un accident, iar poliția a păstrat lobul într-un vas cu alcool pentru o eventuală anchetă.
În aceeași seară Vincent a fost internat la spitalul din Arles, unde s-a prezentat în scurt timp și fratele său, Theo, anunțat de Gauguin. Artistul s-a pus pe picioare, dar crizele care au urmat l-au obligat să se întoarcă la spital. În martie 1889 mai mulți cetățeni din orașul Arles au semnat o petiție prin care cereau ca artistul să părăsească orașul, iar Casa galbenă a fost închisă din ordinul poliției.
Van Gogh, conștient că starea sa se va agrava dacă nu se tratează, a decis să facă tot posibilul pentru a se vindeca, iar pe 8 mai 1889 s-a internat pentru o vreme din proprie inițiativă în spitalul de psihiatrie din Saint-Paul-de-Mausole, lângă Saint-Rémy-de-Provence.
La sfârșitul lui 1888, obosit și incapabil să mai lucreze, s-a prezentat la sanatoriu, unde, sub îndrumarea medicului Peyron, a continut să picteze, fiind însoțit în permanență de un supraveghetor. La sfârșitul anului 1889, în timpul unei crize, și-a înghițit culorile, crizele sale au devenit din ce în ce mai frecvente și mai grave și, de teamă că nebunia ar putea să îi distrugă capacitatea de a picta, a decis să meargă la un medic mai experimentat, cunoscutul doctor Gachet din Auvers-sur-Oise.
Medicul a devenit prietenul pacientului său, îl invita în casa lui în fiecare duminică, dar se pare că Vincent a început în acest timp o legătură amoroasă cu fiica lui Gachet și, din acest motiv, i-a fost interzis să-i mai calce pragul casei.
Pe 27 iulie 1890, artistul a ieșit pe câmp să picteze și conform gazdelor lui, soții Ravoux, la întoarcere s-a împușcat în piept cu un pistol. Doctorul Gachet l-a informat imediat pe Theo, care a ajuns în scurt timp la căpătâiul său, fiindu-i alături în în noaptea de 29 iulie 1890, în momentul în care artistul a încetat din viață.
Funeraliile lui Vincent van Gogh, care avea doar 37 de ani în acel moment, au avut loc pe 30 iulie, sicriul și întreaga cameră în care au avut loc ceremoniile fiind împodobite cu floarea soarelui, floarea lui preferată.
Despre van Gogh s-a spus că a suferit de multe boli, în special de afecțiuni psihiatrice, se știe că s-a îmbolnăvit de sifilis în 1882, iar la agravarea bolii, netratată complet, s-au adăugat crize frecvente de epilepsie, precum și depresiile cauzate de numeroasele sale deziluzii sentimentale. Fratele artistului, Theo, a murit de sifilis paralizant în 1891, sora sa, Willemina van Gogh, a murit de demență în 1941, fiind internată aproape patruzeci de ani într-un azil psihiatric, iar fratele cel mic, Cornelis Vincent, s-a sinucis în 1900.
