Vera Karalli, balerină de elită și actriță în filme mute, a fost o prezență enigmatică în lumea artistică a Rusiei de la începutul secolului XX. A strălucit pe marile scene ale baletului imperial, remarcându-se prin eleganță, expresivitate și o forță scenică neobișnuită, dar a fost martoră și, potrivit unor surse, complice la unul dintre cele mai controversate episoade ale istoriei țariste: asasinarea lui Grigori Rasputin. Cariera ei a fost întreruptă temporar de Revoluția bolșevică, dar în perioada exilulului în Lituania, Franța, România și Austria a reușit să obțină din nou admirația publicului.
Vera s-a născut pe 27 iulie 1889 la Moscova și a absolvit în 1906 cursurile Școlii de Teatru, la clasa renumitului profesor rus Aleksandr Gorski. Tânăra a început să facă turnee cu compania Ballets Russes a lui Serghei Diaghilev în 1909, devenind repede o celebritate în lumea artistică. Foarte talentată, a fost remarcată de regizorii cei mai cunoscuți ai epocii, în 1911 a devenit solistă la Teatrul Bolșoi și peste patru ani a fost numită prima ballerina, făcând frecvent pereche cu dansatorul Mihail Mordkin.
În 1914, și-a început cariera de actriță și a devenit una dintre primele vedete feminine ale cinematografiei ruse. Rolul ei de debut a fost în filmul „Tî pomniș’ li?”, regizat de Piotr Ceardînin, iar în următorii cinci ani a apărut în șaisprezece filme mute, inclusiv în adaptarea romanului „Război și pace”.
Actrița a fost iubita Marelui Duce Dmitri Pavlovici al Rusiei și s-a spus că ar fi participat la conspirația pentru asasinarea lui Grigori Rasputin, în decembrie 1916. Se știe cu siguranță că a fost una dintre cele două femei prezente în palatul prințului Felix Iusupov în noaptea uciderii călugărului, cealaltă fiind actrița Marianne Pistohlkors, dar participanții la eveniment nu le-au identificat niciodată în public pe cele două femei, pentru a le proteja.
Dmitri era al doilea copil și singurul fiu al Marelui Duce Paul Alexandrovici și nepot al țarului Alexandru al II-lea al Rusiei și, după moartea prematură a mamei lui, Alexandra Georgievna, fusese crescut de unchiul patern. Era cunoscut ca un mare cuceritor, printre multele sale iubite sale aflându-se, după Vera Karalli, scriitoarea americană Pauline Fairfax Potter, ducesa de Marlborough, prințesa Natalia Brassova, soția morganatică a vărului său Mihail, și, la începutul anilor 1920, Coco Chanel.
După implicarea în asasinarea lui Rasputin, Dmitri a fost trimis pe frontul persan, lucru care, în cele din urmă, i-a salvat viața, pentru că cele mai multe din rudele lui imperiale au fost executate de bolșevici, inclusiv tatăl său, mătușa Elisabeta și fratele vitreg, Vladimir Paley. În 1918, Marele Duce a fugit din țară cu ajutorul britanicilor, trecând prin Teheran și Bombay și ajungând, în final, la Londra.
Și Vera a fugit în Occident după 1918, s-a stabilit inițial în Franța și în 1920 a participat la un mare eveniment caritabil organizat la Opera Garnier din Paris, împreună cu cântăreața de operă și dansatoarea Maria Nikolaevna Kuznețova, pentru a strânge fonduri pentru ajutorarea emigranților ruși.
În anii ’20, artista a dat lecții de balet la Kaunas, în Lituania, și din 1930 până în 1935 a fost balerină principală a Operei Române din București. În acea perioadă a înființat o școală de balet unde a fost profesoară și Elena Penescu Liciu, mătușa balerinei Irinel Liciu (viitoarea soție a poetului Ștefan Augustin Doinaș).
“Aseară s-a aflat la Teatrul Lyric că Bucureştii adăposteşte de câteva luni una din cele opt mari stele de balet ale fostei Opere imperiale din Sankt Petersburg, doamna Vera Karalli, o natură de artă superioară, înzestrată cu daruri excepţionale atât ca interpretă, cât şi ca maestră în plastică şi coreografie.
Ceea ce a realizat ca profesoară în câteva luni de zile este în adevăr uimitor.
O întreagă teorie de fete, domnișoarele Livezeanu, Tamara Mattie, Marie Roth, Suzy Vasilescu, Tatiana Roussu, Sonia Tranen, Indira Murgund, Elena Andreewsky, Veronica şi Angelica Teodosiade, Xenia Pavlowska, Lili Piposch, Taisia Grigorieff au prezentat pe melodii de Schumann, Kreisler, Ceaikovski, Weber, Gounod, Delibes, Rubinstein, Debussy, Chopin, Mendelssohn, Brahms scene plastice şi dansuri cu o mare distincţiune în mişcări şi de o graţie care denotă o şcoală cu totul remarcabilă.
Alături de elevele sale, Vera Karalli a mimat şi dansat “Libelula” de Kreisler, “Moartea Lebedei” de Saint Saens (din repertoriul Annei Pavlova), “Amintirea din secolul XVIII-lea” de Beethoven, “Pierrot” de Luther, animându-le şi spiritualizându-le cu sufletul unei mari artiste.
Publicul ales care umplea sala a primit pe balerina rusă cu aclamaţiuni frenetice şi a aplaudat călduros producţiunile elevelor sale. Costumele de un gust desăvârşit au sporit impresia. Direcţia Operei ar trebui să acorde o specială atenţie doamnei Karalli, atât ca interpretă, cât şi ca maestră, căci reprezintă o mare putere de atracţie şi un aport artistic considerabil”, scria ziarul Lupta din mai 1933.
Trei ani mai târziu, artista a devenit maestră de balet a Operei din București, primul său spectacol fiind “Taina”, a cărui muzică a fost semnată de compozitorul Mihail Andricu, după un scenariu al Reginei Maria.
“În primul rând, spunea doamna Karalli într-un interviu, trebuie să mulțumesc domnului director general Sadoveanu care, angajându-mă, mi-a arătat de la început multă încredere. Până acum, în câteva luni de activitate n-am făcut decât să aranjez dansurile din operele cu balet ce s-au reluat și să pregătesc baletul “Taina”.
Înscenarea acestui balet pantomimă nu-mi aparţine numai mie. Eu m-am ocupat numai de aranjarea dansurilor şi a costumelor, iar dl. Const-Pavel s-a ocupat de aranjarea părţii de pantomimă. Baletul „Taina”, care face un spectacol complet, e o compoziţie interesantă ca scenario, iar ca muzică face o deosebită cinste compozitorului Andricu.
Din punct de vedere muzical, compoziţia e în mare parte simfonică, totuşi părţile consacrate dansului sunt ritmate cu o deosebită pricepere şi se pretează la aranjamente interesante. Actul întâi e brodat pe motive de muzică populară românească, şi din acest act nu lipseşte un dans în costume naţionale.
Actul al doilea, care se desfăşoară într-un decor de gheaţă, are, de asemenea, pagini interesante de muzică, iar ultimul act, cel de la curtea prinţului indian, e lucrat pe motive de inspiraţie din folclorul indian.
Despre aranjamentul dansurilor ce aş putea spune decât că m-am străduit să le prezint într-un chip cât mai interesant şi mai variat şi că s-a muncit cu o deosebită râvnă, necruţându-se nici o oboseală. Fără modestie, aş putea spune că sunt mulţumită de ceea ce s-a realizat în materie de dans. De altfel, M. S. Regina Maria, care a asistat la o repetiţie, şi-a manifestat, după cum mi s-a spus, marea sa satisfacţie. Nu rămâne decât ca baletul „Taina” să placă şi publicului”.
Din 1938 până în 1941, artista a trăit la Paris, iar mai târziu s-a stabilit în capitala Austriei, unde a înființat o mică școală de balet. Vera Karalli a murit în orașul austriac Baden în 1972 și a fost înmormântată în Cimitirul Central din Viena.
