Ivan Mestrovici s-a născut pe 15 august 1883 în satul Vrpolje din Croația și și-a petrecut copilăria la Otavice. Tatăl său era un țăran sărac care își întreținea familia din creșterea oilor, așa că la vârsta de șaisprezece ani Ivan a intrat ca ucenic la Pavle Blinić, proprietarul unei zidării din Split. Tânărul a devenit apoi protejatul proprietarului unei mine, acesta i-a oferit o bursă la Viena, și astfel s-a mutat în capitala imperiului, fiind admis la Academia de Arte Frumoase, unde a studiat cu Edmund von Hellmer și Otto Wagner.
În 1904, a întâlnit-o pe Ruža Klein, o tânără născută într-o familie evreiască, fiica administratorului moșiei contelui Janko Drašković devenit ulterior negustor în Osijek. Familia locuia în Viena, iar fata, care era foarte bine educată, lucra într-un salon de pălării pentru femei, unde l-a cunoscut pe tânărul artist. Tatăl Ružei nu a fost de acord cu relația fiicei sale cu “țăranul” Ivan, cum îl numea pe student și, pentru că tânăra nu a vrut să se despartă de el, tatăl a alungat-o de acasă în 1905, cei doi locuind împreună doi ani înainte de a se căsători, în 1907. În ciuda originilor ei evreiești, cei doi au făcut nuntă în biserică, însă, din cauza sărăciei în care au fost nevoiți să trăiască la începutul căsniciei, ea nu a vrut să aibă copii, deși sculptorul își dorea foarte mult urmși. Mai târziu, când situația lor financiară s-a îmbunătățit, Ruža nu a mai putut rămâne însărcinată.
În 1905, artistul a avut prima sa expoziție cu Grupul de Secesiune din Viena, operele sale fiind influențate puternic de stilul Art Nouveau. Lucrările au devenit rapid populare, iar el a început să câștige suficient pentru a călători la mai multe expoziții internaționale.
Trei ani mai târziu cuplul s-a mutat la Paris, iar sculpturile lui Meštrović din această perioadă i-au adus recunoșterea internațională. A devenit prieten cu pictorul cubist Jelena Dorotka, în 1911 familia s-a mutat la Zagreb, iar după scurt timp la Roma, unde Ivan a primit Marele Premiu la Expoziția Universală din 1911. În următorii patru ani Ivan și soția sa au rămas în Italia, pentru că artistul voia să studieze sculptura antică.
Meštrović a devenit un susținător al iugoslavismului și a identității iugoslave după ce a călătorit în Serbia, fiind impresionat de cultura sârbă și, ca omagiu, în această perioadă a relizat o sculptură a eroului legendar Marko Kralevici, rege al Serbiei în perioada 1371-1395, cunoscut și sub numele Prințul Marko.
La începutul Primului Război Mondial, după asasinarea lui Franz Ferdinand la Sarajevo, Meštrović a încercat să se mute la Split, dar a fost descurajat de amenințările pe care le-a primit din cauza pozițiilor sale critice la adresa autorităților austro-ungare.
După încheierea războiului, sculptorul revenit acasă, în regatul nou format al sârbilor, croaților și slovenilor și a cunoscut-o pe tânăra Olga Kesterčanek. La scurt timp s-a separat, apoi a divorțat de soția sa, Ruža. Aceasta a decis să se implice în acțiuni umanitare, descoperindu-și o latură de profundă filantropie față de persoanele vulnerabile, de cerșetori și de cei fără adăpost.
Ivan Meštrović s-a căsătorit în scurt timp cu Olga, cuplul s-a stabilit la Zagreb în 1922 și au avut împreună patru copii: Marta, Tvrtko, Maria și Mate, cei doi soți devenind buni prieteni cu Nikola Tesla.
Sculptorul a devenit profesor și mai târziu director al Academiei de Arte Frumoase din Zagreb, a lucrat pentru multe capele și biserici și a oferit din fonduri proprii burse pentru studenți.
Până în 1923 a proiectat capela memorială a familiei Racic din Cavtat, cunoscută și sub numele de Maica Domnului a Îngerilor, și un set de statui pentru un templu național iugoslav care urma să fie ridicat în Kosovo pentru a comemora Bătălia din 1389. Meštrović a continuat să călătorească și a avut o expoziție la Muzeul Brooklyn din New York în 1924, o alta la Chicago în 1925, apoi a călătorit în Egipt și Palestina, în 1927.
În 1936 s-a organizat la Bucureşti un concurs pentru realizarea monumentelor ecvestre ale regilor Carol I şi Ferdinand, competiția fiind câştigată în ambele cazuri de către Oscar Han, dar comanda i-a fost acordată până la urmă pentru execuţie lui Ivan Meštrović.
Statuia ecvestră a Regelui Carol I al României avea să fie inaugurată pe 10 mai 1939, de Ziua Naţională a României, în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a Marelui Voevod Mihai. În noaptea de 30 spre 31 decembrie 1947, la scurt timp după ce Regele Mihai a semnat abdicarea forţată şi România a devenit republică populară, guvernul comunist a dat jos de pe soclu monumentul primului rege al României.
După demolare, statuia mutilată a ajuns din Piaţa Palatului în curtea Pirotehniei armatei, devenită ulterior Garajele Grozăveşti. Mai târziu a fost topită, iar din bronzul ei a fost turnată statuia lui Lenin, realizată de sculptorul Boris Caragea, care s-a aflat în faţa Casei Scânteii din 21 septembrie 1960 până pe 3 martie 1990.
Când a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial, Meštrović locuia în orașul Split, dar, fiind avertizat că autoritățile croate nu îi pot garanta siguranța, s-a mutat la Zagreb în septembrie 1941. Aici, el și pictorul Jozo Kljakovici au fost arestați de Ustaše pe 7 noiembrie 1941, aparent din cauza temerilor regimului că cei doi vor emigra.
Sculptorul a stat trei luni și jumătate în închisoarea Savska Cesta, dar cu ajutorul arhiepiscopului orașului, Aloysius Stepinac, și mai târziu la intervenția Vaticanului a fost eliberat, cu condiția să plece în Italia, pentru a participa la pavilionul Statului Independent al Croației la Bienala de la Veneția.
De acolo s-a mutat la Roma, unde a lucrat la Colegiul Croat Pontifical Sf. Ieronim, fiind sponsorizat de Fra Dominik Mandić. În iulie 1943, Meštrović a obținut o viză pentru Elveția datorită diplomatului Stijepo Perici și s-a mutat acolo. Din păcate, nu întreaga sa familie a reușit să scape de război. Prima lui soție, Ruža, a murit în 1942 la Zagreb, iar alți membrii ai familiei au fost uciși în timpul Holocaustului. Mai târziu, fratele său, Petar, a fost închis pentru că l-a sfătuit public pe Ivan să nu se întoarcă în țară.
Guvernul mareșalului Josip Broz Tito l-a invitat în cele din urmă pe Meštrović să se întoarcă în Iugoslavia, dar el a refuzat categoric. În 1946, Universitatea Syracuse i-a oferit un post de profesor și s-a mutat în Statele Unite, devenind primul artist de origine croată care și-a expus lucrările la Metropolitan Museum of Art din New York în 1947, iar mai târziu președintele Dwight D. Eisenhower i-a acordat cetățenia americană.
La sfârșitul lunii ianuarie 1951, sculptorul s-a alăturat campaniei americane pentru eliberarea arhiepiscopului Aloysius Stepinac din închisoare. Fost cardinal al Zagrebului, cel care îl ajutase pe Meštrović cu zece ani în urmă să fie eliberat fusese judecat de guvernul iugoslav comunist pentru trădare și colaborare cu regimul Ustaše și condamnat la 16 ani de închisoare.
Meštrović s-a întors în Iugoslavia pentru ultima dată pentru a-l vizita pe cardinalul Stepinac, cu acceptul lui Tito, care fusese de acord să îi comute cardinalului pedeapsa din închisoare în domiciliu obligatoriu. La revenirea în Statele Unite, sculptorul i-a promis prietenului său, pictorul Jozo Kljaković, că nu se va mai întoarce în țară atâta timp cât comuniștii vor fi la putere.
În 1960, Ivan Meštrović a suferit un accident vascular cerebral minor care i-a afectat vederea. La începutul anului 1962, ajuns la vârsta de 79 de ani, artistul a încetat din viață, rămășițele sale fiind transportate la Otavice, în satul său natal. Autoritățile iugoslave comuniste promiseseră inițial familiei Meštrović că îi vor organiza sculptorului funeralii naționale la catedralala din Zagreb, dar s-au răzgândit și nu au mai permis ca acest lucru să se întâmple. Astăzi, trupul marelui sculptor croat se află în capela familiei din Otavice, iar operele sale sunt găzduite în cele mai mari muzee ale lumii.
La București a supraviețuit printr-o minune statuia lui Ion I. C. Brătianu, care fusese realizată de Mestrovici în 1937, monument amplasat în curtea casei familiei, însă dat jos de pe soclu în anul 1947 de către autoritățile comuniste și aruncat la Mogoșoaia, într-o curte interioară unde publicul nu avea acces. Sculptura a fost avariată în timp, urmele distrugerilor sunt vizibile și astăzi, câteva degete de la mâna stângă și o parte din reverul hainei fiind sparte. În 1991, din inițiativa Ioanei Brătianu, statuia a fost adusă de la Conacul Goleștilor, unde fusese depozitată între timp, fiind reamplasată pe locul ei de odinioară, pe Bulevardul Dacia.
Sursa:
Ivan Mestrovic – The greatest sculptor since the Renaissance and sculptor of the Tesla Bust, Tesla Society
Fotografii preluate de pe site-ul: https://mestrovic.hr/