HomeMonarhieMari Ducese și PrințeseVictoria Alexandra, prințesa cu nouă nași regali

Victoria Alexandra, prințesa cu nouă nași regali

Toria
DS TW

Prințesa Victoria Alexandra, cunoscută în familie ca Toria, s-a născut pe 6 iulie 1868 la Casa Marlborough din Londra și a fost fiica prințului Albert Eduard, devenit mai târziu regele Eduard al VII-lea, fiul cel mare al reginei Victoria. Mama ei era Alexandra, născută Prințesa Alexandra a Danemarcei, fiica regelui Christian al IX-lea.

Copila a fost botezată pe 6 august 1868 de episcopul Londrei, Archibald Campbell Tait, iar nași i-au fost bunica paternă, regina Victoria, țarul Alexandru al II-lea al Rusiei, tareviciul Rusiei, Prințul Arthur, unchiul patern, Prințul Ludwig, cumnatul tatălui său, Prințul George de Hesse-Cassel, unchiul mamei sale, regina Olga a Greciei, cumnata mamei sale, Regina mamă a Danemarcei, Marea Ducesă de Mecklenburg-Strelitz, verișoara reginei Prințesa Francis de Teck, și Prințesa Frederick Augustus de Anhalt-Dessau.

Victoria Alexandra

Prințesa a fost educată de tutori privați și și-a petrecut copilăria la Casa Marlborough și Casa Sandringham, fiind foarte apropiată de fratele ei, viitorul rege George al V-lea.

În adolescență, a fost descrisă ca „o fată plină de viață, dar un pic răutăcioasă. Avea ochi albaștri mari, expresivi, era înaltă, deșteaptă și elegantă, avea un minunat simț al umorului”. Victoria iubea echitația, ciclismul, lectura, muzica și dansul, iar pasiunea ei specială a fost fotografia. Îi plăceau foarte mult animalele, preferiții săi fiind câinii și timp de șase ani a îngrijit un porumbel îmblânzit, pe care îl lua cu ea în plimbări sau călătorii într-un coș mic. Victoria a avut relații de prietenie cu verii ei din Rusia și Grecia. Viitorul țar Nicolae al II-lea al Rusiei a fost în tinerețe îndrăgostit de ea, mărturisind: „Este o creatură cu adevărat minunată și, cu cât te uiți mai mult și mai adânc în sufletul ei, cu atât îi vezi mai clar toate virtuțile și calitățile”. Deși a avut câțiva pretendenți, Victoria Alexandra nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut copii. Se pare că mama ei, regina Alexandra, a descurajat-o să-și întemeieze o familie și astfel a fost nevoită să rămână companioana părinților, mai ales a mamei, cu care a locuit până la decesul acesteia, în 1925. Prințesa s-a stabilit apoi într-o casa modestă din Coppins, în Buckinghamshire, pentru că prefera viața la țară, departe de obligațiile rangului regal.

Toria

Îi plăcea să asculte muzică, să lucreze în grădină și participa activ la activitățile comunității locale. Victoria Alexandra a devenit finanțatoarea tinerei violonceliste Beatrice Harrison și a surorilor ei, May și Margaret, care au studiat și ele muzica.

Toria
Toria
Victoria Alexandra

Ultimii ani ai prințesei au fost însoțiți de numeroase probleme de sănătate. A suferit de nevralgii, migrene, indigestie, depresie, mai multe răceli severe și gripă.

Victoria Alexandra a încetat din viață la vârsta de 67 de ani, pe 3 decembrie 1935, în reședința sa de la țară, iar decesul l-a afectat mult pe fratele ei, regele George al V-lea, care a spus când a auzit vestea: “Oh, îmi vor lipsi teribil conversațiile noastre telefonice zilnice. Nimeni nu a avut o soră ca a mea!” Suveranul a murit o lună mai târziu.

DS TW
Latest comment

leave a comment