Yoko Ono s-a născut pe 18 februarie 1933 la Tokyo, fiind fiica bancherului Isoko Ono și a pianistei Eisuke Ono. Bunicul matern al tatălui ei era afiliat la clanul Yasuda și avea legături cu imperiul financiar al grupării, zaibatsu, iar mama ei provenea dintr-o veche familie de samurai războinici.
Cu două săptămâni înainte de nașterea fetiței, Isoko On a fost transferat la San Francisco de către angajatorul său, Banca Yokohama, iar restul familiei l-a urmat după ceva timp, astfel că Yoko și-a întâlnit pentru prima dată tatăl când avea doi ani. Copila a fost înscrisă la lecții de pian de la vârsta de 4 ani, dar în 1937 familia s-a întors în Japonia, unde ea a urmat Peers School, una dintre cele mai exclusiviste școli japoneze. S-au mutat la New York în 1940, dar anul următor Eisuke a fost transferat de la New York la Hanoi, iar familia a revenit în Japonia și Ono a fost înscrisă la Keimei Gakuen, o școală primară creștină condusă de familia Mitsui, rămânând la Tokyo pe tot parcursul celui de-al Doilea Război Mondial și în timpul bombardamentelor din 9 martie 1945, în timpul căruia copila a fost adăpostită într-un buncăr special din districtul Azabu din Tokyo.
Foametea care a urmat bombardamentelor din Tokyo a afectat grav familia Ono care a fost forțată să cerșească, rămăsese fără locuință și umbla prin oraș cărându-și lucrurile personale pe care le mai avea într-o roabă. Yoko a spus mai târziu că în această perioadă a vieții ei și-a dezvoltat atitudinea “agresivă” și a înțeles ce înseamnă să fii un outsider. Se spune că familia și-a vândut toată mobila și bunurile de preț pentru mâncare, iar mama ei a schimbat o mașină de cusut germană pentru 60 de kilograme de orez pentru a-și hrăni familia. În acest timp, tatăl lui Ono, care fusese angajat în Hanoi, a fost trimis într-o tabără de prizonieri de război din China.
Până în aprilie 1946, școala Gakushuin a fost redeschisă și copila a reînceput să meargă la cursuri, fiind colegă de clasă cu Prințul Akihito, viitorul împărat al Japoniei. Yoko a absolvit în 1951 și a fost acceptată în programul de filosofie al Universității Gakushuin, fiind prima femeie care a intrat în departament, dar a decis să părăsească școala după două semestre.
Familia ei se mutase între timp în Statele Unite și se stabilise în Scarsdale, un oraș aflat la 40 de kilometri de centrul Manhattanului, iar tânăra s-a alăturat părinților în 1953, s-a înscris la Colegiul Sarah Lawrence din apropiere, dar ai ei nu au fost de acord cu noul ei stil de viață și au pedepsit-o aspru pentru că se împrietenise cu tineri cu un statut social pe care îl considerau discutabil.
În ciuda dezaprobării familiei, Ono a continuat să întâlnească diverși artiști și poeți care aveau o viață boemă la care aspira și ea. Compozitorul La Monte Young a fost primul ei contact important în lumea artei din New York și cel care a ajutat-o pe Ono să-și înceapă cariera artistică, oferindu-i mansarda lui de pe Chambers Street din Tribeca ca spațiu de lucru.
Întoarsă cu familia în Japonia, în 1956, Ono a părăsit facultatea pentru a fugi cu compozitorul Toshi Ichiyanagi, dar s-a separat de el în 1962, s-a întors acasă și a locuit o vreme cu părinții. În această perioadă a fost diagnosticată cu depresie și a fost plasată pentru scurt timp într-o clinică de boli mintale.
În același an, pe 28 noiembrie 1962, Yoko s-a căsătorit cu Anthony Cox, un muzician american, producător de film și promotor de artă, care a avut un rol esențial în vindecarea ei de depresie. Cuplul a avut o fiică, Kyoko Chan Cox, născută pe 8 august 1963, dar căsătoria s-a destrămat rapid, deși cei doi au rămas un timp împreună de dragul carierei lor comune. Curând, au plecat la New York cu fetița, dar, pentru a-și putea urma carierele artistice, au lăsat-o pe cea mică în îngrijirea părinților lui Cox.
Ono și Anthony s-au separat și au divorțat pe 2 februarie 1969, iar ea s-a căsătorit cu John Lennon mai târziu în același an. Doi ani mai târziu, în 1971, între foștii soți a avut loc o luptă dură pentru custodia fetiței, Cox a răpit-o pe Kyoko, care avea doar opt ani, și a obținut în instanță dreptul de a o crește singur pe micuță, după ce a susținut că Yoko este o mamă nepotrivită, dovedind că este consumatoare de droguri. Fostul soț a schimbat după scurt timp numele copilei din Kyoko în Ruth Holman și a crescut-o sub influența organizației religioase Biserica Cuvântului Viu. Yoko Ono și John Lennon au căutat-o pe Kyoko ani de zile, dar fără rezultat, mama reușind să-și revadă din nou fiica de-abia în 1998.
Yoko Ono și John Lennon se întâlniseră prima dată pe 9 noiembrie 1966 la Indica Gallery din Londra, unde ea pregătea o expoziție, dar Lennon nu a fost inițial impresionat nici de artistă, nici de oprele ei. Într-un interviu pe care l-a acordat în 2002, Yoko va spune: “Am fost foarte atrasă de el. A fost o situație foarte ciudată”. Cei doi au început totuși să vorbească frecvent și în septembrie 1967 Lennon a sponsorizat show-ul solo al lui Ono la Lisson Gallery din Londra. Când soția artistului, Cynthia, i-a cerut o explicație pentru că Ono îl tot suna acasă, el i-a spus că tânăra încerca doar să obțină bani pentru “prostiile ei avangardiste”.
La începutul anului 1968, în timp ce Beatles se afla în turneu în India, Lennon a scris piesa “Julia” și a inclus o referință la Ono, “Ocean child calls me”, referindu-se la traducerea ortografică în japoneză a numelui lui Yoko. În mai 1968, în timp ce soția sa era în vacanță în Grecia, Lennon a invitat-o pe tânăra lui admiratoare în vizită și și-au petrecut noaptea înregistrând ceea ce avea să devină albumul “Two Virgins”, după care, a spus el, “au făcut dragoste în zori”. Când soția lui Lennon s-a întors acasă, a găsit-o pe Ono purtându-i halatul de baie și bând ceai cu Lennon, iar replica lui a fost pur și simplu: “Oh, bună.”
Pe 24 și 25 septembrie 1968, Lennon a scris și înregistrat piesa “Happiness Is a Warm Gun”, cu referiri directe la noua lui iubită. Tânăra a rămas însărcinată, dar a suferit un avort spontan pe 21 noiembrie 1968, la câteva săptămâni după ce se încheiase divorțul lui Lennon de Cynthia.
În următorii ani John Lennon și Yoko Ono au inițiat și au participat la mai multe proteste publice împotriva războiului din Vietnam. Pe 20 martie 1969 cei doi s-au căsătorit oficial în Gibraltar și și-au petrecut luna de miere la Amsterdam, militând pentru o campanie pentru pace numită bed-in, petrecând o săptămână întreagă în pat. Cei doi au planificat un alt eveniment Bed-In în Statele Unite, dar li s-a refuzat intrarea în țară, astfel că au mutat locația campaniei la Hotelul Queen Elizabeth din Montreal, unde au înregistrat piesa “Give Peace a Chance”.
În timpul conferinței de presă Amsterdam Bed In, Yoko a creat controverse în comunitatea evreiască pentru că a spus în timpul întâlnirii cu jurnaliștii: “Dacă aș fi fost o fată evreică și aș fi trăit în perioada lui Hitler, m-aș fi apropiat de el și i-aș fi devenit iubită. După zece zile în pat, el ar fi adoptat modul meu de a gândi. Lumea asta are nevoie de comunicare. Și a face dragoste este o modalitate foarte bună de a comunica.”
Cuplul s-a stabilit în Parcul Tittenhurst din Sunninghill, Berkshire, în sud-estul Angliei. Cei doi artiști au colaborat la mai multe albume începând din 1968, iar Ono l-a influențat să creeze mai multe piese autobiografice. După “The Ballad of John and Yoko”, au decis că ar fi mai bine să-și formeze propria lor trupă, iar în 1969 a apărut primul album al trupei Plastic Ono Band, Live Peace in Toronto, care a fost înregistrat în timpul festivalului Toronto Rock and Roll Revival.
După ce trupa Beatles s-a desființat în 1970, Ono și Lennon au trăit împreună la Londra și apoi s-au mutat definitiv în Manhattan pentru a scăpa de atitudinea rasistă a ziarelor de scandal față de Ono. Relația lor a devenit însă tensionată pentru că Lennon se confrunta cu amenințarea deportării din cauza acuzațiilor de trafic de droguri care îi fuseseră aduse în Anglia. Cuplul s-a separat în iulie 1973, Ono continuându-și cariera, în timp ce Lennon a trăit între Los Angeles și New York cu asistenta lui personală, May Pang.
În decembrie 1974, Lennon și Pang s-au gândit să-și cumpere o casă împreună, el refuza în acea perioadă să vorbească cu Ono, dar luna următoare, în mod surprinzător, a fost de acord să se întâlnească cu ea, pentru că îi spusese a găsit un leac împotriva drogurilor. După întâlnire, Lennon nu s-a întors acasă și nici nu a sunat-o pe Pang, iar aceasta, alarmată, l-a căutat la Ono. Răspunsul a fost că Lennon nu este disponibil, fiind epuizat după o ședință de terapie prin hipnoză. Două zile mai târziu, când artistul s-a reîntâlnit cu Pang, era atât de confuz încât aceasta avea să spună că Ono i-a spălat creierul. Cei doi s-au separat oficial, dar Ono i-ar fi permis să se întâlnească în continuare cu May, care a primit statutul de amantă.
Pe 9 octombrie 1975 s-a născut Sean, fiul lui Ono și Lennon și mai târziu artistul va spune despre primul său fiu, Julian, ca este unul dintre “cei nouăzeci la sută dintre oamenii de pe această planetă care au apărut dintr-o sarcină neplanificată” și că “Sean este un copil dorit, iar aceasta este diferența dintre ei”.
După nașterea lui Sean în 1975, Lennon a luat o pauză, nu s-a mai ocupat de muzică și a devenit un tată model. Și-a reluat cariera cu puțin timp înainte de uciderea sa din 8 decembrie 1980, eveniment la care Yoko Ono a fost martoră. Ea a povestit că urmau să iasă la cină după ce petrecuseră câteva ore într-un studio de înregistrări, dar au decis să se întoarcă acasă, pentru că Lennon voia să-l vadă pe Sean înainte de a fi dus la culcare.
Era în jur de ora 10:50 seara și un individ numit Mark David Chapman l-a împușcat pe artist de patru ori în spate, chiar la intrarea în clădire, Lennon a fost dus la spitalul de urgență în apropiere, dar a fost declarat mort la ora 11:07.
Chapman era un fan al trupei Beatles supărat pe stilul de viață și pe declarațiile publice ale lui Lennon și a declarat mai târziu că fapta sa a fost inspirată de personajul fictiv Holden Caulfield din romanul The Catcher in the Rye al lui J. D. Salinger.
Criminalul planificase uciderea lui Lennon de mai multe luni și, după ce l-a împușcat pe artist, a rămas la fața locului citind The Catcher in the Rye până când a fost arestat.
După moartea lui John Lennon, mii de oameni s-au adunat în fața spitalului Roosevelt și în fața apartamentului artistului, oamenii din clădirile apropiate au aprins lumânări la ferestre și presa a relatat că cel puțin trei fani ai trupei Beatles s-au sinucis.
Ono a transmis o declarație publică a doua zi, scriind “Nu există nicio înmormântare pentru John. John a iubit și s-a rugat pentru rasa umană. Dorința mea este ca oamenii să se roage la fel pentru el”. Trupul artistului a fost incinerat la cimitirul Ferncliff din New York, iar Ono i-a risipit cenușa în Central Park din New York.
Chapman, asasinul lui John Lennon, a fost găsit vinovat pentru crimă, fiind condamnat la închisoare pe viață. Acum are 65 de ani, și, deși conform legislației după 20 de ani de pedeapsă era eligibil pentru eliberare condiționată, tribunalul i-a refuzat cele 11 cereri succesive de eliberare condiționată, ultima dintre ele fiind judecată în august 2020, iar următoarea este programată pentru august 2022.
După uciderea soțului ei, Ono a intrat într-o izolare completă pentru o perioadă lungă de timp. Astăzi împlinește 89 de ani, trăiește într-un apartamentul cu nouă camere din New York, este imobilizată într-un scaun cu rotile și are nevoie de îngrijire permanentă.