Împărăteasa Teimei, al cărei nume înseamnă “constanță luminată”, cunoscută și ca Sadako Kujō, s-a născut pe 25 iunie 1884 la Tokyo și a fost a patra fiică a ducelui Michitaka Kujō, șeful filialei Kujō a clanului Fujiwara, și a lui Ikuko Noma.
Ducesa s-a căsătorit cu Prințul Moștenitor Yoshihito, viitorul împărat Taishō al Japoniei, pe 10 mai 1900, la vârsta de 15 ani și după mariaj cei doi s-au instalat în nou construitul Palat Akasaka din Tokyo, aflat în afara complexului imperial.
Tânărul, care era fiul împăratului Meiji și a Yanagiwarei Naruko, una dintre concubinele oficiale ale acestuia, avea 21 de ani la acel moment și toată lumea de la curte știa că are mari probleme de sănătate. În copilărie, la vârsta de trei săptămâni, prințul suferise de meningită cerebrală sau, după alte surse, de intoxicație cu plumb, posibil din cauza produselor de machiaj pe care le folosea doica lui. Așa cum se practica în familia imperială, copilul a fost încredințat străbunicului lui, marchizul Nakayama Tadayasu, în casa căruia a locuit până la vârsta de șapte ani. Din martie 1885, Yoshihito a fost mutat la Palatul Aoyama, unde a primit o educație strică, fiind învățat să citească și să scrie, a luat lecții de aritmetică, morală și educație fizică, dar progresele lui au fost lente din cauza stării de sănătate precare.
Yoshihito a fost declarat oficial moștenitor pe 31 august 1887 și a fost învestit pe 3 noiembrie 1888, după doi ani având loc mariajul cu Teimei.
Prințesa l-a adus pe lume pe prințul Hirohito, viitorul împărat Shōwa, pe 29 aprilie 1901, devenind prima soție oficială a unui prinț moștenitor sau împărat al Japoniei care a oferit un succesor tronului din 1750 până la acel moment. Au urmat încă trei băieți, Yasuhito, Nobuhito și Takahito, ultimul dintre ei decedat cu șapte ani în urmă, la vârsta de 100 de ani.
Pe 30 iulie 1912, după moartea împăratului Meiji, prințul Yoshihito a urcat pe tronul Japoniei, dar a fost ferit de ochii publicului din cauza problemelor lui evidente. Lipsa de carismă, dizabilitățile și excentricitățile de care a dat dovadă de-a lungul domniei au dus la o înmulțire a incidentelor de tip lèse majesté. Teimei, devenită împărăteasă, a avut o mare influență asupra curții imperiale, s-a implicat în coordonarea Societății de Cruce Roșie și l-a dominat pe toate planurile pe fragilul soț, care a renunțat la tradiția veche de sute de ani a suveranilor Japoniei de a avea multe concubine.
După 1918, împăratul nu a mai participat la manevrele armatei sau ale marinei, nu a mai apărut la ceremoniile de absolvire ale academiilor militare și nu a mai fost prezent la deschiderea oficială a sesiunilor Dietei Japoniei.
Începând cu anul 1919, nu și-a mai asumat nicio îndatorire oficială, iar pe 25 noiembrie 1921 primul fiu al cuplului, prințul moștenitor Hirohito, a fost numit regentul său.
La începutul lunii decembrie 1926, casa imperială a anunțat că împăratul suferă de pneumonie. Taishō, care avea doar 47 de ani, a murit în urma unui atac de cord în dimineața zilei de 25 decembrie 1926, la Vila Hayama din Golful Sagami, aflată la sud de Tokyo.
Înmormântarea lui a avut loc în noaptea de 7 spre 8 februarie 1927 și a constat într-o procesiune pe o distanță de aproape șapte kilometri, 20.000 de oameni în doliu urmând o turmă de tauri sacri și căruța trasă de boi în care se afla sicriul imperial. Suveranul a fost apoi depus la mausoleul Musashi din Tokyo.
După moartea lui, Teimei a primit titlul de împărăteasă văduvă și mai târziu a fost una dintre oponentele implicării Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial, deși această opțiune a adus-o în situația de a intrat frecvent în conflict cu fiul ei, Hirohito.
Împărăteasa a murit pe 17 mai 1951 la Palatul Omiya, la vârsta de 66 de ani, și a fost înmormântată lângă împăratul Taishō, în Cimitirul Imperial din Tokyo.
Sursa:
Takashi Fujitani, Splendid Monarchy: Power and Pageantry in Modern Japan, 1988
