Puține dintre fiicele Maria Terezia au avut un destin atât de privilegiat și, în același timp, atât de controversat precum Maria Christina a Austriei. Considerată copilul favorit al suveranei habsburgice, arhiducesa s-a bucurat de un drept rar în marile familii domnitoare ale secolului al XVIII-lea: acela de a se căsători din dragoste.
Maria Christina a venit pe lume pe 13 mai 1742 și a fost a patra fiică și al cincilea copil al Mariei Terezia și al împăratului Francisc I. În familie i se spunea „Mimi” și a fost preferata mamei, pentru că nu era numai foarte frumoasă, ci și inteligentă și talentată. Isabela de Parma, prima soție a fratelui ei, viitorul împărat Iosif al II-lea, a fost prietena ei cea mai bună.
Maria Christina a reușit cum să-și convingă mama, care era vulnerabilă după moartea neașteptată a lui Francisc I, să-i permită să se căsătorească din dragoste, spre deosebire de toți ceilalți frați, cărora puternica suverană le aranjase mariaje din rațiuni diplomatice. Prințesa l-a ales pentru a-i fi soț pe vărul ei de-al doilea, Albert de Saxonia, care nu avea o mare avere și nici perspectiva de a moșteni vreun tron. Tânărul a fost numit arhiduce și guvernator al Ungariei, apoi cuplului i s-a oferit ducatul de Teschen, din 1780, cei doi fiind numiți guvernatori ai Țărilor de Jos austriece.
Căsnicia cuplului a fost una fericită, dar a stârnit invidia surorilor arhiducesei, care nu fuseseră atât de norocoase. Una dintre ele, prințesa Maria Amalia, a fost îndrăgostită de un prinț cu rang minor, Carol de Zweibrücken, dar a fost forțată să se căsătorească cu Ferdinand de Parma și, din acest motiv, s-a înstrăinat de mama ei pentru tot restul vieții. Maria Antoaneta a fost invidioasă pe relația Mariei Cristina cu Maria Terezia, iar când arhiducesa a vizitat Franța, sora ei aproape a ignorat-o, tratând-o ca pe un musafir obișnuit la Versailles. Unul dintre frați, Leopold, o displăcea pe Mimi din cauza limbii ei ascuțite și pentru că obișnuia să-i spună totul împărătesei.
Maria Christina a avut un singur copil, o fetiță, care a murit pe 17 mai 1767, la doar o zi după naștere. Cuplul a adoptat însă un nepot, fiul fratelui ei Leopold și al Mariei Ludovica a celor Două Sicilii, care muriseră foarte tineri.
Începând din anul 1797, arhiducesa a început să sufere de o boală de stomac, iar la mijlocul lunii iunie 1798, starea ei s-a agravat. După ce i-a scris soțului ei, Albert, o scrisoare de rămas bun, în care i-a mărturisit dragostea profundă, s-a stins din viață a doua zi, pe 24 iunie 1798, la vârsta de 56 de ani. Maria Christina a fost înmormântată în cripta imperială din Viena, inima ei fiind depusă separat, în Herzgruft, în spatele Capelei Loreto din Biserica Augustiniană din cadrul complexului Palatului Hofburg din Viena.
După moartea ei, Albert, profund îndurerat, s-a ocupat doar de colecția sa de lucrări de grafică și artă modernă, care este considerată una dintre cele mai impresionante din lume și care poate fi văzută astăzi la Muzeul Albertina. Prințul a comandat un cenotaf impresionant în memoria ei, însă în ornamentele acestui mormânt, o lucrare a celebrului sculptor neoclasic Antonio Canova, nu există niciun simbol creștin, ci doar mai multe motive francmasone și simboluri de doliu care erau folosite perioada creștină timpurie.
Arhiducele Albert a murit în în 1822 și a fost înmormântat alături de soția și fiica sa în Cripta Capucinilor, fascinantul lăcaș de veci al familiei imperiale unde au fost depuși, de-a lungul timpului, 150 de membri ai Casei Habsburg, printre care 12 împăraţi şi 19 împărătese.
