Într-o epocă în care puterea se obținea prin alianțe fragile, intrigi și favoruri de rang înalt, Diane de Poitiers a reușit să devină una dintre cele mai influente femei ale Franței. Frumoasă și bine educată, marea iubire a regelui Henric al II-lea a transformat afecțiunea suveranului într-un instrument de control și de autoritate politică.
Diane s-a născut pe 3 septembrie 1499 sau 9 ianuarie 1500, data nu este certă, la Château de Saint-Vallier, Drôme, părinții ei fiind Jean de Poitiers și Jeanne de Batarnay. În adolescență, era pasionată de sport și a avut toată viața o siluetă de invidiat. În plus, a primit o educație foarte bună, în conformitate cu principiile umanismului renascentist, învățând inclusiv greaca veche și latina, dar luând și cursuri de retorică, etichetă, finanțe, drept și arhitectură.
Pe 29 martie 1515, la vârsta de 15 ani, s-a căsătorit cu Louis de Brézé, conte de Maulévrier, care era cu 39 de ani mai în vârstă decât ea. Cuplul a avut două fiice, Françoise și Louise.
La scurt timp după mariaj, Diane a devenit doamnă de onoare a reginei Claude a Franței, iar după ce aceasta a murit, le-a slujit pe Louise de Savoia, mama regelui, apoi pe regina Eleanor a Austriei. În 1523, soțul ei a descoperit complotul unui gardian pe nume Charles de Bourbon împotriva regelui Francisc I, dar nu știa la momentul respectiv că era implicat și socrul său. Un an mai târziu, Jean de Poitiers a fost acuzat de trădare și condamnat la moarte, sentința fiindu-i însă comutată în închisoare pe viață.
În 1531, când vârstnicul soț a murit, Diane a decis să se îmbrace doar în alb și negru pentru tot restul vieții. În acea perioadă preocuparea ei pentru chestiuni financiare și abilitățile de a înțelege contractele juridice au devenit evidente și, impresionat, regele Francisc I i-a permis să-și administreze moșiile fără supravegherea unui tutore de sex masculin, așa cum era cutuma în epocă.
În 1525, trupele lui Carol al V-lea l-au capturat pe Francisc în timpul Bătăliei de la Pavia, iar un an mai târziu copiii lui, micii prinți Francisc și Henric, au fost trimiși în Spania, fiind ținuți ostatici. Cum mama lor era decedată, sărutarea de rămas-bun le-a dat-o Diane de Poitiers, care era doamna de onoare a bunicii lor, iar cel mic, prințul Henric, nu a uitat acest gest niciodată. Pentru că răscumpărarea nu a fost plătită, cei doi băieți, care aveau opt și, respectiv, șapte pe atunci, au petrecut aproape patru ani izolați într-un castel sumbru. Au fost în cele din urmă eliberați, iar în 1531, la petrecerea pentru încoronarea noii soții a lui Francisc, Eleanor a Austriei, Delfinul Francisc a purtat culorile noii regine, așa cum cerea tradiția, dar Henric a purtat culorile frumoasei Diane.
În 1533, mezinul s-a căsătorit cu Caterina de’ Medici, în ciuda faptului că nu își dorea acest mariaj, însă Diane a încurajat alegerea acestei mirese cu care era ea însăși rudă, bunicile lor fiind surori. Se pare că Madame de Poitiers i-a devenit amantă viitorului suveran în 1534, pe când ea avea 35 de ani, iar Henric împlinise doar 15 ani.
Pentru că din mariajul cu Caterina nu apăruse niciun moștenitor, metresa s-a asigurat că vizitele bărbatului în dormitorul conjugal sunt frecvente, cuplul regal având în final zece copii legitimi, iar ea a fost atât de apropiată de suverană încât îndeplinea rolul de asistentă medicală a Caterinei ori de câte ori aceasta se îmbolnăvea.
În următorii 25 de ani, a devenit una dintre cele mai puternice femei din Franța, dar, când Francisc I era încă în viață, Diane a înfruntat-o pe amanta acestuia, Anne de Pisseleu d’Heilly. În 1544, cea din urmă l-a convins pe rege că Henric și Diane lucrează pentru a-l readuce la curte pe fostul șef suprem al armatei, căzut în dizgrație la acel moment. Bătrânul suveran a izgonit-o pe femeie, iar Delfinul și susținătorii săi s-au retras la castelul Anet. Tatăl și fiul s-au împăcat în 1545 și, după moartea lui Francisc, Henric, devenit rege, i-a interzis fostei amante a părintelui său să mai vină la curte și i-a confiscat ducatul Étampes.
Poziția Dianei devenise atât de puternică în acea perioadă încât, atunci când Papa Paul al III-lea i-a trimis noii regine, Caterina de’ Medici, „Trandafirul de Aur”, i-a oferit și amantei regale un colier de perle. În 1548, a primit titlul de ducesă de Valentinois și a fost numită ulterior și ducesă d’Étampes. Inteligența ei excepțională și loialitatea față de Henric al II-lea au făcut-o aliatul cel mai de încredere al acestuia la curte, primind privilegiul de a redacta multe dintre scrisorile lui oficiale, care au fost semnate cu un singur nume: „HenriDiane”.
Până în 1551, a fost responsabilă de educația copiilor regali, iar fiica ei, Françoise, a condus curtea ca doamnă de onoare principală. Adorația suveranului pentru Diane de Poitiers a provocat însă o mare gelozie din partea Caterinei de’ Medici, mai ales când Henric i-a oferit ducesei o parte din bijuteriile coroanei și Château de Chenonceau, pe care regina și-l dorise pentru ea.
Foarte abilă, amanta a profitat de confiscarea proprietăților Annei de Pisseleu și i-a preluat terenurile, obținând un profit de 300.000 de ecus de pe urma lor, iar cu banii câștigați a decis consolidarea Château d’Anet, fosta reședință a răposatului ei soț. În 1555, a cerut să se construiască un pod arcuit care unea castelul cu malul opus și a supravegheat amenajarea unor grădini superbe, admirate în întregul regat.
În 1559, Henric a fost rănit grav într-un turnir, iar Caterina și-a asumat controlul curții regale, restricționând accesul Dianei în preajma suveranului. Deși el ar fi cerut în repetate rânduri să o vadă, femeia nu a fost primită în camera muribundului și nici nu a fost chemată la înmormântarea lui, fiind obligată, imediat după deces, să-i predea reginei Château de Chenonceau, primind în schimb mai puțin atractivului Château de Chaumont.
Diane și-a petrecut ultimii ani ai vieții la castelul său din Anet, Eure-et-Loir, unde a trăit într-un fel de exil, păstrându-și însă toate bijuteriile din perioada în care fusese favorită regală. La vârsta de 64 de ani, a căzut în timpul unei călătorii, nu și-a mai revenit niciodată complet și a murit un an mai târziu, pe 25 aprilie 1566.
Fiica ei a înmormântat-o într-o capelă funerară special construită lângă castel. În timpul Revoluției Franceze, mormântul i-a fost deschis și cadavrul profanat, osemintele fiindu-i aruncate într-un mormânt comun. În 2009, cercetătorii francezi i-au analizat rămășițele, descoperind o concentrație mare de aur în firele de păr, ceea ce a dus la concluzia că probabil avea obiceiul de a bea o soluție în care punea mici particule de aur pentru a-și conserva frumusețea, iar această practică toxică a fost cea care i-a provocat decesul.
