Înfocat susținător al justiției sociale, dar totodată un om chinuit de suferință fizică și izolare, Marat s-a transformat în tribun al mulțimilor, scriindu-și manifestele din baia în care era constrâns să stea din cauza unei afecțiuni grave. Asasinarea sa de către Charlotte Corday l-a transformat într-un martir al Revoluției, iar imaginea lui a devenit simbolul unei epoci de violență, idealism și fanatism politic.
Jean-Paul Marat s-a născut pe 24 mai 1743 în Principatul Neuchâtel și a fost medic, jurnalist și politician, remarcându-se în timpul Revoluției franceze pentru că a fost una dintre vocile cele mai radicale, un apărător al celor mulți și zdrențăroși, numiți în epocă “sans-culottes”. Bărbatul a intrat în legătură cu grupul iacobin republican venit la putere după iunie 1793 și s-a dedicat în întregime mișcării revoluționare.
Începând in august 1789, Marat a editat ziarul “L’Ami du peuple”, în care erau exprimate revendicările maselor și a devenit un simbol al radicalilor iacobini. Revoluționarul a fost ucis la vârsta de 50 de ani, pe 13 iulie 1793, de Charlotte Corday, o simpatizantă girondină, în timp ce făcea o baie terapeutică pentru boala lui de piele, probabil o dermatită herpetiformă care îi provoca mâncărimi îngrozitoare.
Asasina, care avea doar 25 de ani, a scris un manifest adresat „francezilor prieteni ai legii și ai păcii” în care și-a anunțat planul de a-l omorî pe revoluționar pentru a „salva” Republica.
În dimineața zilei de 13 iulie, a încercat de două ori să fie primită de liderul iacobin, dar nu a reușit și, în cele din urmă, i-a venit ideea să-i trimită o scurtă notă în care îl avertiza asupra unui complot. La sfârșitul zilei, neprimind niciun răspuns, a decis să scrie un al doilea bilet pe care l-a pus în buzunar, a chemat o trăsură și a plecat spre Rue des Cordeliers, reședința bărbatului. Femeia și-a strecurat în corset un cuțit de bucătărie cu mâner de abanos și un inel de argint pe care le cumpărase în acea dimineață dintr-un magazin din Galerie des Valois.
La ora șapte seara, trăsura s-a oprit în fața lui casei lui Jean-Paul Marat, Charlotte a reușit să se strecoare până în sala de baie unde se afla bărbatul și să îl înjunghie. Soția lui și slujitorii au auzit strigăte, au venit repede și au imobilizat-o. Criminala a fost arestată pe loc și dusă la închisoarea din L’Abbaye, asupra ei găsindu-se o foaie de hârtie împăturită în opt, în care explica motivele gestului. Scrisoarea începea cu faimoasele cuvinte: „Până când, oh, nefericiți francezi, vă veți complăcea în tulburare și vrajbă?”
Acuzatorii iacobini ai Charlottei Corday au bănuit că a acționat din dragoste pentru un bărbat care ar fi îndemnat-o să comită asasinatul, așa că au dispus verificarea virginității ei, dar Charlotte a fost declarată virgo intacta.
Transferată pe 15 iulie la Concierge, a fost dusă în fața Tribunalului revoluționar și, după citirea actului de acuzare și audierea martorilor, curtea a condamnat-o la moarte prin ghilotinare. Femeia a fost transportată imediat în Place de Grève, locul de execuție, și a fost îmbrăcată în cămașa roșie rezervată condamnaților care au ucis un reprezentant al poporului. Pe 17 iulie 1793, la patru zile după moartea lui Jean-Paul Marat, a fost ghilotinată în fața unei mulțimi curioase, iar corpul i-a fost aruncat într-o groapă comună din cimitirul Madeleine.
După moartea lui Marat, soția lui, Simone Evrard, a vândut cada în formă de galoș căptușită cu o peliculă de cupru în care bărbatul își făcea zilnic băile terapeutice unui vecin jurnalist. După un timp, un anume domn de Saint-Hilaire a cumpărat-o și a dus-o la Sarzeau, în Bretania, iar fiica acestuia, Capriole de Saint-Hilaire, a moștenit-o când bărbatul a murit, în 1805. Femeia i-a oferit-o unui misionar din comuna Sarzeau în 1862, un jurnalist de la Le Figaro a aflat de existența celebrei căzi de baie în 1885 și cu această ocazie proprietarul și-a dat seama că ar putea obține ceva bani dacă ar vinde-o. A făcut o ofertă către Musée Carnavalet, dar reprezentanții instituției au refuzat-o din cauza lipsei documentelor de proveniență și a prețului ridicat. Bărbatul a intenționat apoi să o vândă moștenitorilor lui Madame Tussaud, care au acceptat să o cumpere cu 100.000 de franci, dar tranzacția nu a fost încheiată până la urmă. După ce a respins mai multe alte oferte, inclusiv una de la americanul Phineas Barnum, cada lui Marat a fost vândută cu 5.000 de franci Muzeului Grévin (un muzeu al curiozităților) din Paris, unde se află și astăzi.
