Povestea Isabelei de Solís, tânăra care a devenit sultana Zoraya a Granadei, pare desprinsă dintr-un roman medieval. Ajunsă din captivitate la vârful puterii, viața ei a fost o veritabilă saga a lumii islamo-creștine a secolului al XV-lea.
Isabel s-a născut între anii 1454 și 1459, o perioadă de echilibru fragil între regatul creștin al Castiliei și emiratul islamic al Granadei, ultimul bastion maur din Peninsula Iberică, și a fost fiica unui nobil castilian, Sancho Jiménez de Solís,.
După ce sultanul Abu’l-Hasan Ali, cunoscut în sursele creștine drept Muley Hacén, a urcat pe tronul Granadei și a refuzat să mai plătească tribut coroanei Castiliei, relațiile dintre cele două puteri s-au tensionat brusc. Armatele regale au atacat teritoriile maure și. în replică, Muhammad al XIII-lea, fratele sultanului, supranumit El Zagal, a început o serie de raiduri de jaf și pedepsire în zonele de graniță.
În timpul uneia dintre aceste incursiuni, Isabel de Solís a fost capturată și dusă la palatul regal din Alhambra. Tânăra a fost remarcată de sultanul Muley Hacén, care a fost fascinat de frumusețea și eleganța ei. Se spune că s-a îndrăgostit atât de tare de prizoniera creștină încât a decis să o ia de soție, nu înainte de a o forța să se convertească la islam. Isabel a primit numele Zoraya, care înseamnă „lumină a zorilor”.
Căsătoria a stârnit un val de indignare la curte, dar mai ales prima soție a sultanului, Aixa, ambițioasa mamă a moștenitorului tronului, Boabdil, a fost afectată de situație. Rivalitatea dintre cele două femei a marcat o perioadă tulbure în istoria Granadei. Aixa, jignită și umilită, a început să comploteze împotriva soțului ei.
Muley Hacén a fost în cele din urmă detronat, iar Boabdil, fiul Aixei, a urcat pe tronul Granadei. Zoraya și cei doi fii ai săi au fost nevoiți să se retragă din viața publică. Se pare că, în anii care au urmat, fosta favorită a încercat să le negocieze viitorul, dar fără succes. Ascensiunea lui Boabdil și războiul cu Ferdinand și Isabela, regii catolici ai Spaniei, au încheiat capitolul maur din istoria Peninsulei Iberice.
Legenda spune că fosta soție a sultanului trăia încă în Cordoba în anul 1494, era în continuare musulmană și își păstrase numele Zoraya.
Se pare că le-a cerut lui Ferdinand și Isabelei ca fiilor ei să li se permită să plece în Africa de Nord, dar intransigenții conducători catolici ai Spaniei s-au împotrivit.
Prinții Nasr și Said au trecut la catolicism și au primit numele Juan de Granada și, respectiv, Fernando de Granada, iar Zorayei însăși i s-a impus să se reconvertească la religia catolică. În cele din urmă a făcut acest gest, reluându-și vechiul nume, Isabel de Solis, devenind cunoscută ca Isabel de Granada sau Regina Isabel.
Ultima referire la fosta soție a sultanului Abu l-Hasan Ali arată că în 1510 trăia la Sevilla, dar după acest an nu mai există nicio mențiune despre soarta ei.
Despre Boabdil, sultanul înfrânt şi alungat de spanioli, se spune că, la plecarea din Granada, plângea în hohote. Mama lui, Aixa, i-ar fi adresat următoarele cuvinte, care au rămas în istorie: „Degeaba plângi ca o femeie pentru oraşul pe care n-ai ştiut să-l aperi ca bărbat şi ca rege”.
