Pentru prima dată în istorie, conducătorii unui stat învins au fost chemați în fața unui tribunal internațional pentru a răspunde personal pentru crimele comise în timpul războiului. Procesul de la Nürnberg nu avea să stabilească doar vinovăția unora dintre principalii lideri ai Germaniei naziste, ci a pus bazele unor principii esențiale ale dreptului penal internațional: funcția oficială nu putea oferi imunitate, iar invocarea ordinelor primite nu înlătura automat răspunderea pentru faptele comise.
Procesul principalilor criminali de război naziști a început pe 20 noiembrie 1945 și s-a desfășurat în Palatul de Justiție din Nürnberg, oraș ales atât pentru existența unei clădiri relativ puțin afectate de război, cât și pentru încărcătura sa simbolică: aici fuseseră organizate marile congrese ale Partidului Nazist și fuseseră adoptate, în 1935, legile rasiale cunoscute drept Legile de la Nürnberg.
Tribunalul Militar Internațional era alcătuit din reprezentanți ai celor patru puteri aliate – Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Uniunea Sovietică –, fiecare stat desemnând câte un judecător titular și un supleant. Prima ședință a Tribunalului fusese prezidată, la Berlin, de judecătorul sovietic Iona Nikicenko, însă la Nürnberg președinția Tribunalului i-a revenit judecătorului britanic Geoffrey Lawrence.
Au fost inculpați 24 dintre principalii lideri politici, militari și economici ai Germaniei naziste, deși, din diferite motive, nu toți au ajuns efectiv în fața judecătorilor. Acuzarea a cerut, de asemenea, ca șase organizații sau grupuri ale regimului nazist să fie declarate criminale: conducerea Partidului Nazist, Schutzstaffel (SS), Sicherheitsdienst (SD), Gestapo, Sturmabteilung (SA), precum și Statul-Major General și Înaltul Comandament al forțelor armate germane.
Actul de acuzare cuprindea patru capete principale:
participarea la un plan comun sau la o conspirație pentru comiterea crimelor împotriva păcii;
crime împotriva păcii – în special planificarea, pregătirea, inițierea sau purtarea unui război de agresiune;
crime de război – încălcări ale legilor și cutumelor războiului, printre care uciderea sau deportarea populației civile, tratamentele aplicate prizonierilor de război, luarea de ostatici și distrugerea nejustificată a localităților;
crime împotriva umanității – între care uciderea, deportarea, persecuția și alte acte inumane îndreptate împotriva populației civile.
Temeiul juridic al Tribunalului fusese stabilit înaintea începerii procesului prin Carta Tribunalului Militar Internațional, cunoscută și drept Carta de la Londra, adoptată pe 8 august 1945. Documentul definea competența Tribunalului și cele trei mari categorii de infracțiuni internaționale pe care acesta urma să le judece: crimele împotriva păcii, crimele de război și crimele împotriva umanității.
Procesul de la Nürnberg a avut o influență majoră asupra dezvoltării dreptului penal internațional, consacrând principiul potrivit căruia persoanele pot răspunde individual pentru crime internaționale chiar dacă au acționat în numele unui stat. Ideile juridice rezultate din Carta și hotărârea Tribunalului au fost formulate ulterior, în 1950, de Comisia de Drept Internațional a Organizației Națiunilor Unite sub denumirea de „Principiile de la Nürnberg”.
De procesul principal trebuie diferențiate cele 12 procese ulterioare desfășurate la Nürnberg între 1946 și 1949 în fața tribunalelor militare americane. Primul dintre acestea, cunoscut drept „Procesul medicilor”, a judecat medici și responsabili naziști implicați în experimente efectuate asupra oamenilor. Hotărârea pronunțată în 1947 a inclus zece principii privind cercetarea medicală pe subiecți umani, cunoscute ulterior sub numele de „Codul de la Nürnberg”, printre care se afla principiul fundamental al consimțământului voluntar al participantului.
Moștenirea juridică a Nürnbergului a depășit cu mult procesele propriu-zise. Principiile afirmate acolo au contribuit la dezvoltarea dreptului internațional postbelic și au influențat cadrul în care au fost adoptate Convenția pentru prevenirea și pedepsirea crimei de genocid și Declarația Universală a Drepturilor Omului, în 1948, precum și Convențiile de la Geneva din 1949 și evoluțiile ulterioare ale dreptului internațional umanitar.
Presa de la București a consemnat sentințele anunțate de Tribunalul de la Nürnberg pe 1 octombrie 1946.
„După o procedură care a durat peste 40 de săptămâni, în cursul căreia au fost audiaţi 33 de martori ai acuzării şi 65 de martori ai apărării, au fost date citirii 154 depoziţii scrise şi au fost prezetate câteva mii de documente, Tribunalul internaţional Aliat de la Nürnberg a pronunţat sentinţa în procesul marilor criminali de război germani.
Iată verdictul instanței:
Hermann Goering, fost comandant al aviaţiei naziste şi premier al Prusiei, moarte prin spânzurătoare (Goering s-a sinucis cu cianură de potasiu cu o noapte înainte de data programată a execuției);
Joachim von Ribentropp, fost ministru de externe al celui de al treilea Reich, moarte prin spânzurătoare;
Wilhelm Keitel, fost şef al marelui stat major, moarte prin spânzurătoare;
Ernst Kaltenbruner, şeful Gestapoului, moarte prin spânzurătoare;
Alfred Rosenberg, teoreticianul partidului nazist, moarte prin spânzurătoare;
Hans Frank, gauleiterul Poloniei, moarte prin spânzurătoare;
Wilhelm Frick, ministru de interne nazist, moarte prin spânzurătoare;
Julius Streicher, inamicul nr. 1 al evreilor, moarte prin spânzurătoare;
Smekin, fost ministru al deportărilor forţate, moarte prin spânzurătoare;
Alfred Jodl, fost şef al marelui stat major, moarte prin spânzuătoare;
Arthur Seyss-Inquart, fost gauleiter al Austriei şi al Olandei, moarte prin spânzurătoare;
Rudolf Hess, închisoare pe viaţă;
Punk, închisoare pe viaţă;
amiralul Regler, închisoare pe viaţă;
Baldur von Schirach, 20 ani închisoare;
baronul Neurath 15 ani închisoare;
amiralul Doenitz, 10 ani închisoare.
Acuzaţii Hjaimar Schacht, Fritz vor Papen şi Fritsche au fost achitaţi.
În acea zi, la ora două şi un sfert, sala a fost evacuată şi vinovaţii au fost chemaţi individual pentru a li se comunica pedeapsa la care au fost osândiţi.
LONDRA: Toate ziarele britanice au publicat editoriale privitoare la proces.
„Times” scria: „Tribunalul de la Nürnberg a avut ca scop să pronunțe o judecată pe care conştiinţa lumii o reflectă într-un act de acuzare fără precedent în istoria scrisă.”
„News Chronicle” ziarul partidului liberal, rezumă astfel menirea tribunalului de la Nürnberg: „Procesul care s-a desfășurat timp de 10 luni a realizat două lucruri: în primul rând a judecat 21 de indivizi care au fost principali răspunzători în izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial și, în al doilea rând, a stabilit un nou precedent în istoria moravurilor.”
„Daily Telegraph” consemna: „Procesul nu s-a ţinut numai cu scopul de a judeca aceste fiinţe abjecte, cu toate că a dat la iveală stofa putredă din care majoritatea acestor oameni era făcută, ci a arătat lumii că descenţa şi curăţenia sufletească nu trebuie să piară de pe suprafaţă pământului, iar bunele relaţiuni de la om la om trebuie să continue.”
LONDRA: Cei trei achitați la procesul de la Nürnberg nu au putut încă să se bucure de libertate şi și-au petrecut noaptea sub protecţie americană. Ei au declarat că doresc să se stabiliască în zona britanică, unde au fost prinşi. Generalul Clay, vice-guvernatorul militar american, a declarat aseară că von Pappen Schacht şi Eriteche nu vor avea la dispoziţie mijloace de transport şi nici permisele necesare pentru a se deplasa până când departamentul juridic al comisiunii de control americane nu va da dispoziţie în acest sens.
*
LONDRA: Comisia locală de denazificare controlală de germani a emis mandate de arestare contra achitaţilor von Pappen, Schacht şi von Fritsche, pe motiv că aceştia sunt membri ai partidului nazist şi pot fi condamnaţi la pedepse de până la 10 ani închisoare. Poliţia germană a înconjurat închisoarea de la Nürnberg, dar mai târziu s-a retras, în urma instrucţiunilor date de autorităţi. (Adevărul, octombrie 1946)
Ernst Katteibunner, şeful Gestapoului, făcuse, în timpul războiului, două călătorii la Bucureşti, fiind însoțit de mai mulți agenţi, pentru a organiza rețeaua de spionaj, mareşalul Wilhelm Keitel a vizitat capitala României în toamna lui 1941 pentru a asista la o paradă, iar Baldur von Schirah a fost de trei ori în Bucureşti, o dată la o serbare a Străjeriei, apoi la reînhumarea osemintelor lui Corneliu Codreanu şi a treia oară cu prilejul unor serbări, presa consemnând că a organizat nişte orgii de pomină.
Sentințele capitale au fost executate pe 16 octombrie 1946 prin spânzurare, prin metoda de cădere standard. Judecătorii francezi propuseseră inițial folosirea unui pluton de execuție pentru condamnații militari, potrivit cutumei sentințelor pronunțate de curțile marțiale, dar judecătorii sovietici s-au opus, susținând că ofițerii violaseră etica militară și nu erau demni de moartea în fața plutonului de execuție.
Pentru executarea condamnaţilor a fost desemnat inițial cunoscutul călău britanic Albert Pierrepoint, dar procedurile au fost efectuate în cele din urmă de sergenții americani John C. Woods și Joseph Malta. Condamnaţii au fost întrebaţi, înainte de execuția ce a avut loc pe 16 octombrie, care le sunt ultimele dorinţe.
Ribentropp a răspuns că vrea să fie lăsat în pace, Rosenberg a spus că vrea să viziteze oraşul natal şi casa părintească, Franck și-a dorit o execuţie rapidă, la care să nu asiste niciun spectator. Julius Streicher şi Arthur Seyss-Inquart au vrut ca în ultimele zile ale vieții să primească mâncărurile și băuturile cele mai fine. Goering, Keitel şi Jodl și-au exprimat o singură dorinţă: să nu fie spânzuraţi, ci împuşcaţi. Ceilalţi condamnaţi au refuzat să răspundă.
Execuțiile au avut loc în sala de sport a închisorii din Nürnberg, iar în dimineața zilei de 17 octombrie trupurile celor 10, împreună cu cel al lui Hermann Göring, au fost transportate de camioane americane la crematoriul cimitirului estic din München, unde au fost incinerate. Cenușa criminalilor de război a fost împrăștiată apoi de câțiva ofițeri americani în pârâul Wenzbach.
Surse:
Opinia, Adevărul, 1946
The International Military Tribunal for Germany, The Avalon Project
