Werner Heyde s-a născut pe 25 aprilie 1902 în orașul Forst, din regiunea Brandenburg și a fost unul dintre principalii organizatori ai Programului de Eutanasiere T-4 pus în practică de naziști. Tânărul a studiat în perioada 1922-1925 medicina la Berlin, Freiburg, Marburg, Rostock și Würzburg și, după scurte stagii la Spitalul General din Cottbus și la sanatoriul Berlin-Wittenau, a devenit medic asistent la Spitalul Universitar de Psihiatrie din Würzburg. Heyde a obținut licența de liberă practică în 1926, după ce a absolvit toate cursurile cu note maxime, iar în 1933 l-a cunoscut pe Theodor Eicke, unul dintre inițiatorii lagărelor de concentrare hitleriste și în aceeași perioadă a devenit membru al Partidului Nazist.
Un an mai târziu a fost numit director al policlinicii din Würzburg, iar în 1935 a intrat în SS, devenind medic-ofițer cu gradul de SS-Hauptsturmführer și comandant al unității medicale din SS-Totenkopfverbände, organizația responsabilă pentru administrarea lagărelor de concentrare și a celor de exterminare. Aici a început să lucreze la o serie de cercetări în domeniul psihiatriei și al eugeniei, studiile sale fiind folosite în procesul de selecție a pacienților din cadrul Programului de Eutanasiere Aktion T-4.
Aktion T4 a fost o campanie de ucidere în masa, numele fiind o abreviere a Tiergartenstraße 4, adresa departamentului înființat la începutul anului 1940 în cartierul berlinez Tiergarten, locul unde era recrutat personalul ce era implicat în operațiunea criminală. Practic, aici anumiți medici germani erau autorizați să selecteze pacienții „considerați bolnavi incurabil, după cele mai critice examinări medicale” și apoi să îi supună unei proceduri ce ducea la o „moarte milostivă” (Gnadentod), programul fiind autorizat chiar de Hitler.
Crimele au avut loc din septembrie 1939 până în 1945, la sfârșitul războiului, numărul victimelor fiind estimat între 275.000 la 300.000. Oamenii au fost uciși în spitalele de psihiatrie din Germania, Austria, Polonia și Protectoratul Boemiei și Moraviei.
Aproximativ jumătate dintre cei uciși au fost luați din azilele administrate de biserici, adesea cu aprobarea tacită a autorităților protestante sau catolice ale instituțiilor. Sfântul Scaun a declarat în decembrie 1940 că politica aceasta este contrară legilor divine și că „nu este permisă uciderea directă a unei persoane nevinovate din cauza unor defecte psihice sau fizice”, dar declarația nu a avut aproape niciun efect concret, cu excepția câtorva luări de poziție izolate.
În 1938, Werner Heyde a fost numit șef al departamentului medical din SS-Hauptamt, un an mai târziu a devenit profesor de psihiatrie și neurologie la Universitatea din Würzburg, iar din 1940 a preluat funcția de director al unității medicale.
Bărbatul a lucrat pentru lagărele de concentrare Buchenwald, Dachau și Sachsenhausen, iar înainte de sfârșitul războiului ajunsese la gradul de SS-Standartenführer (colonel).
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Heyde a fost arestat, dar a evadat în 1947, și-a schimbat identitatea și a continuat să profeseze ca medic sportiv și psihiatru în orașul Flensburg, fiind cunoscut ca Fritz Sawade. Timp de mulți ani a încercat să pară o persoană absolut onorabilă, și, deși mulți prieteni și vecini știau care este identitatea sa reală, au preferat să tacă și au refuzat să depună mărturie împotriva lui chiar și în timpul anchetei ulterioare în care a fost acuzat pentru crime de război.
De-abia în 1959 unul dintre cunoscuți i-a spus că știe cine este și că îl va denunța, iar pe 11 noiembrie 1959 bărbatul s-a predat poliției din Frankfurt după ce petrecuse 13 ani ca fugar. Pe 13 februarie 1964, cu cinci zile înainte ca procesul să înceapă, Werner Heyde s-a spânzurat în celula sa din închisoarea din Butzbach.
Sursa:
Heyde Werner, Who’s Who in Nazi Germany
