În Parisul agitat de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în care numele lui Claude Monet începea să fie recunoscut dincolo de cercurile artistice, iar Edgar Degas uimea saloanele cu pânzele lui provocatoare, un bărbat cu barbă albă și privire blândă lucra aproape ignorat de colecționarii și criticii de artă.
Existența lui Camille Pissarro nu a fost marcată de scandaluri sau gesturi spectaculoase, ci de o dedicație profundă pentru artă și pentru familie. Spre finalul vieții, atunci când, din cauza bolii de care suferea, nu a mai putut picta în aer liber, a continuat să lucreze înfățișând lumea de la fereastră.
Jacob Abraham Camille Pissarro s-a născut pe 10 iulie 1830, în colonia franceză Saint-Thomas, în Antilele Daneze (astăzi parte din Insulele Virgine Americane). Provenea dintr-o familie de comercianți evrei de origine portugheză, nu a fost un elev strălucit, dar a fost atras de desen. Ai lui au sperat că va urma o carieră în afaceri, dar tânărul prefera să-și petreacă timpul desenând docurile, localnicii și peisajele.
În 1860, a întâlnit-o pe Julie Vellay, fiica unui bucătar burgund, pe care părinții nu au considerat-o „potrivită” pentru un tânăr cu situație materială relativ bună. Artistul a ingnorat însă convențiile sociale și a luat-o de soție, cei doi rămânând împreună până la sfârșitul vieții.
Cuplul, care a avut șase copii, a trăit adesea la limita subzistenței, pentru că Pissarro nu era un pictor „vandabil” în acea epocă, stilul lui – peisaje modeste sau scene de muncă rurală – fiind considerat banal.
În cercul impresionist, era cel mai în vârstă. A participat la toate cele opt expoziții impresioniste desfășurate între 1874 și 1886, fiind, de altfel, singurul care a făcut-o. Deși numele lui nu a atins faima lui Monet sau a lui Renoir, colegii îl respectau pentru viziunea echilibrată. Pissarro a fost mentorul tânărului Paul Cézanne, a colaborat cu Georges Seurat și a fost apropiat de Paul Signac, intrând pentru o vreme și în cercul neoimpresionist.
După anul 1880, artistul a fost diagnosticat cu o inflamație cronică a ochilor, probabil conjunctivită, boală agravată de expunerea îndelungată la lumină naturală. Medicii i-au interzis să mai picteze în aer liber, iar această recomandare a fost o lovitură grea pentru el, care era un artist al peisajelor și al observațiilor directe.
Din acel moment, Pissarro a început să închirieze camere la etaje superioare, în diverse hoteluri din Paris, Rouen, Le Havre sau Dieppe, de unde putea picta de la fereastră. Așa s-au născut faimoasele lui vederi urbane: bulevarde, piețe, acoperișuri bătute de ploaie sau acoperite de zăpadă. În ciuda durerilor în ce în ce mai mari și a limitărilor fizice, a continuat să lucreze până în ultimele săptămâni de viață. Camille Pissarro s-a stins pe 13 noiembrie 1903, la vârsta de 73 de ani, la Paris.
Cele mai faimoase lucrări ale artistului sunt expuse în marile muzee ale lumii, precum Musée d’Orsay din Paris, Metropolitan Museum of Art din New York, Tate Britain din Londra, National Gallery of Art din Washington D.C. sau Museo Thyssen-Bornemisza din Madrid. Pe piața liberă, tablourile lui Pissarro se vând la sume impresionante. În ultimii ani, lucrările de dimensiuni mari au fost evaluate între 10 și 30 de milioane de dolari, recordul fiind atins în 2014, când pictura Boulevard Montmartre, printemps a fost adjudecată pentru 19,9 milioane de lire sterline la o licitație Sotheby’s din Londra.
