Actorul Kirk Douglas, o vizită la București

Kirk Douglas, pe numele său real Issur Danielovitch Demsky, s-a născut pe 9 decembrie 1916 la Amsterdam și a fost fiul Brynei (Bertha) și al lui Herschel (Harry) Danielovitch, ambii evrei emigranți din Mogilev, o regiune din Imperiul Rus. Kirk a fost al patrulea din șapte copii și singurul fiu al familiei, cele șase surori ale sale fiind Pesha, Kaleh, Tamara, Siffra, Haska și Rachel.

Emigrat împreună cu toată familia în America, viitorul actor a avut o copilărie nefericită, pentru că tatăl era alcoolic și își abuza fizic copiii care, mărturisea Kirk în autobiografia sa, au îndurat o „sărăcie paralizantă”.

Înainte de a-și descoperi fascinația pentru cinematografie, a avut nu mai puțin de patruzeci de locuri de muncă, inclusiv vânzător de ziare, grădinar și livrator de mâncare, dar, după ce a apărut în câteva piese de teatru în timpul liceului, a început să se gândească serios la o carieră pe scenă.

Tânărul a primit o bursă specială din partea Academiei Americane de Arte Dramatice din New York City, perioadă în care a fost coleg cu Betty Joan Perske, viitoarea actriță Lauren Bacall, care a spus mai târziu că „a avut o pasiune sălbatică pentru Kirk”, și cu Diana Dill, care avea să devină prima lui soție.

Cunoscut publicului românesc pentru rolurile din “Dragoste ciudată”, “Campion”, “As în gaură”, “Bestia și frumoasa”, “Act de dragoste”, “20.000 de leghe sub mări”, “Vânătorul de indieni”, “Eroii de la Telemark”, “Ulise”, “Van Gogh”, “Spartacus”, “Șapte zile în mai”, “Drumul spre Vest”, “Cărările gloriei”, “Vikingii”, “Ultimul tren din Gun Hill”, “Discipolul diavolului”, Kirk Douglas a jucat, de-a lungul unei cariere de 64 de ani, în peste 90 de filme.

Marele actor a vizitat România în 1966, ocazie cu care a avut o întâlnire cu studenții de la Institutul de Teatru și Film și a vizitat Studiourile Cinematografice de la Buftea.

“Curtea studiourilor Buftea. Din maşină a coborât un bărbat cu un aer tânăr, îmbrăcat modest. Înalt şi bine legat, celebrul viking nu e totuşi un uriaş şi sacoul mare, larg nu e croit ca să-i pună în evidenţă ostentativ nu mai puţin celebrii bicepşi. Şi totuşi, foarte ciudat, lasă o impresie de deosebită forţă ascunsă, poate din cauza mersului său elastic. Chipul binecunoscut apare deschis şi vioi. Nu există urmă de afectare, e venit în vizită la alţi colegi.

— Unde-i Gopo? Sunt un admirator fidel al lui. Găsesc că tot ce face e foarte interesant.

Gopo montează “Faust”. Kirk Douglas îl urmărește lucrând și cere amănunte despre film și… despre masa de montaj, de un tip special.

— N-avem sistemul acesta în America. E foarte ingenioasă. Nu, nu mă pricep la chestiuni tehnice, răspunde repede cuiva. Dar, în camera de sincron în care Săucan îşi pune la punct “Meandrele” întârzie mai mult. Roagă să se pună o bandă de la început, ca să poată înţelege cum funcţionează şi ascultă cu atenţie explicaţiile.

E foarte uimit când aude că Pintilie e la primul lui film — a auzit foarte multe lucruri bune despre “Duminică la ora 6”. Ca şi despre “Lupenii” lui Drăgan din care i se proiectează un fragment. Comentariul lui e aşa cum i se potriveşte direct şi succint: „are forţă, e bine făcut”. E foarte franc şi cînd se referă la actorii români. Nu ştiu dacă mulţi june-primi s-ar adresa unui alt june-prim aşa cum a făcut-o el cu Cristea Avram.

— Well, eşti bine în rol şi eşti dotat fizic. Mi-ar plăcea să lucrăm într-un film, pe care vreau să-l fac, despre revoluţia mexicană.

— Din nou un film istoric? După “Ulysse”, “Spartacus”, “Vikingii” şi filmele de cowboy?

— Eu consider că istoria e mult mai pasionantă decât poveştile inventate. Şi puţine personaje create de literatură pot concura cu personalităţile reale care au rămas în memoria oamenilor de mii de ani. Cu aceşti oameni extraordinari care, de fapt, au făcut istoria, care au luptat pentru ideile lor, chiar dacă au căzut învinşi.

— Deci vă alegeţi rolurile în funcţie de concepţiile dumneavoastră?

— Desigur.

— E cunoscut că aveţi şi faţă de istoria contemporană o atitudine activă, v-aţi susţinut public opiniile antirasiste, pacifiste.

— Vedeţi, sunt un singur om. Nu-l pot disocia pe actorul Douglas de cetăţeanul Douglas, de soţul şi tatăl care sunt. Dar cred că rolul unui actor e din ce în ce mai important şi că asupra lui apasă o mare responsabilitate. De aceea am şi produs şi jucat în unele filme care dezbat probleme actuale. Eroii din “Telemark”, pe care l-am terminat recent, e unul din acestea.

— Iar „eroi“?

— Desigur. Kirk Douglas râde înveselit. E vorba de un pumn de oameni care au dus în condiţii foarte vitrege bătălia pentru ca hitleriştii să nu obţină apa grea — element esenţial în reacţia atomică.

— Filmul urmăreşte fidel realitatea istorică?

— Foarte îndeaproape. Chiar povestea de dragoste a „eroului” e strict adevărată. Şi alt film pe care îl consider foarte important e “Şapte zile în mai”, în el e vorba despre un complot militar împotriva preşedintelui Statelor Unite. Lui Kennedy i-a plăcut foarte mult filmul. Asta s-a întâmplat chiar înainte de asasinarea lui.

— E de o factură puţin diferită față de celelalte filme ale dumneavoastră. E o dezbatere de idei mai curând decât acţiune.

— Dar ce e, de fapt, un film? Nu e o acţiune în imagini? Eu sunt atras de orice înseamnă acţiune. De acţiunea fizică, dar şi de acţiunea de idei, în conflicte sufleteşti, de creaţie.

— De aceea aţi realizat şi “Van Gogh”?

— Exact. Şi e unul din rolurile mele foarte iubite. Ca şi “Campionul”, care a luat premiul Oscar.

Convorbirea ne-a fost întreruptă de un fotograf care încearcă să-i ia o fotografie din profil.

— Atenție! îi spune actorul. Partea asta de obraz nu e fotogenică. De altfel caut mereu care obraz e mai fotogenic, și nu-l pot găsi.

Ceea ce e captivant la Kirk Douglas e acest joc continuu între contraste, acest echilibru natural pe care-l creează tot timpul. Gravitatea, dezbaterea unor probleme importante se împletesc cu umorul, cu continua autoironie.

Cowboy-ul e şi intelectual (să nu uităm că a absolvit două facultăţi şi e unul din cei mai pricepuţi colecţionari de picturi). Bărbatul matur e şi puţin băieţandru.

L-am văzut apărând pe scenă în faţa studenţilor institutului de teatru I. L. Caragiale din Bucureşti — şi mărturisind cât e de greu, ca actor, să fii tu însuţi, actorii obişnuind să se ascundă întotdeauna în spatele rolurilor. Spunând deschis că se simte mult mai la îndemână cu sabie şi costum de epocă şi că, în haina obişnuită de oraş, i se pare că nu e îmbrăcat.

L-am urmărit pe acest om conştiincios, care lucrează de la şase dimineaţa la zece noaptea, prezentând o zi din viaţa unui actor ca un excelent scenariu de comedie bufă (mă scol la şase dimineaţa, repede mă spăl, repede iau micul dejun, repede mă urc în maşină, repede mă machiez şi apoi repede fac o scenă romantică cu Ava Gardner). Dar şi ţinând un adevărat curs despre — nu folosesc prea des cuvîntul? — concepţia lui despre viaţă. „Indiferent ce eşti, trebuie să-ţi autodetermini un anumit sistem de a trăi. Acest lucru e valabil şi pentru un „star”. „Steaua” e în primul rând om. Şi orice om trebuie să-şi găsească pentru el însuşi programul lui”.

L-am auzit vorbind despre meseria lui, mărturisind cât e de greu să fii actor de cinema, cât de singur te simţi din cauza lipsei de contact direct cu publicul. Dar repetând o dată şi încă o dată, ca o adevărată profesiune de credinţă, actorul are o uriaşă responsabilitate în realizarea unei comunicări între oameni, a unei mai bune înţelegeri în lume.

Cele câteva zile de vizită s-au terminat. Kirk Douglas a plecat din ţară.

Ultima impresie pe care ne-a lăsat-o o întăreşte şi o amplifică pe prima. E într-adevăr un om puternic. Figura lui bărbătească e memorabilă nu doar prin trăsăturile cioplite în rocă dură. Ci şi pentru că reflectă forţa morală a unui om care gândeşte şi acţionează precum gândeşte.

*** Maria Aldea, revista Cinema, 1966

Kirk Douglas s-a căsătorit cu prima soție, Diana Dill, pe 2 noiembrie 1943, cuplul având doi fii, actorul Michael Douglas și producătorul Joel Douglas. În 1951 a divorțat, iar următorul mariaj a fost cel cu producătoarea Anne Buydens, împreună cu care a avut încă doi copii, Peter și Eric. În 2014, cuplul a sărbătorit cea de-a 60-a aniversare a nunții la Greystone Mansion, în Beverly Hills, iar în 2017 cei doi au lansat o carte, “Kirk and Anne: Letters of Love”.

Actorul a murit pe 5 februarie 2020, la vârsta de 103 ani, și a fost înmormântat în cimitirul Westwood Village Memorial Park, acolo unde, după un an, a fost înhumată și soția sa, Anne, care a încetat din viață la vârsta de 102 ani.