John Galsworthy s-a născut pe 14 august 1867 în Kingston Hill, în apropierea Londrei, într-o familie bogată în care bărbații erau de regulă absolvenți de drept și juriști eminenți. Tânărul a urmat cursurile Harrow și New College, Oxford, a fost admis în barou în 1890, dar nu a practicat avocatura, preferând să se ocupe de afacerea de transport maritim a familiei. În timpul călătoriilor, în 1893, l-a cunoscut pe Joseph Conrad, cei doi viitori romancieri devenind prieteni apropiați.
În 1895, John Galsworthy s-a îndrăgostit de Ada Nemesis Pearson Cooper, soția vărului său, maiorul Arthur Galsworthy, dar acesta din urmă, deși știa că ea nu îl mai iubește, a refuzat să divorțeze timp de zece ani. Într-un final bărbatul a cedat și i-a redat libertatea Adei, care s-a căsătorit cu John Galsworthy pe 23 septembrie 1905, cei doi rămânând împreună până la moartea lui, în 1933.
Scriitorul a debutat în 1897 cu colecția de povestiri “From the Four Winds”, pe care a publicat-o sub pseudonimul John Sinjohn, la fel ca și următoarea sa carte, “Fariseii insulei”, apărută în 1904.
În 1906, a apărut “Omul proprietății”, primul volum din trilogia “Forsyte Saga”, personajul feminin, Irene, fiind inspirat chiar din povestea Adei Pearson. Au urmat celelalte două cărți Forsyte, “Vara târzie a unui Forsyte / Încătușați de lege” și “Deșteptare / De închiriat”, dar și piese de teatru și la fel de cunoscutele romane “Cântec de lebădă”, “Dincolo”, “De închiriat”, “Mărul în floare” sau “Floare întunecată”.
Prin romanele sale, John Galsworthy a atras atenția asupra problemelor sociale din epoca edwardiană, abordând problema reformei închisorilor, a drepturile femeilor și a situației animalelor. Mai târziu scriitorul a fost un susținător al implicării Angliei în Primul Război Mondial, iar odată cu izbucnirea conflictului a lucrat într-un spital din Franța.
Una dintre preocupările permanente ale vieții sale a fost legată de protecția animalelor și, de asemenea, a fost membru al Ligii Umanitare, s-a opus vânătorii și a sprijinit Liga pentru interzicerea sporturilor violente. În 1921, Galsworthy a fost ales primul președinte al clubului PEN International, iar în 1932 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură, dar nu s-a putut deplasa la ceremonia de decernare a premiilor, pentru că era deja foarte bolnav.
Scriitorul a trăit în ultima parte a vieții la reședința sa din West Sussex și a murit pe 31 ianuarie 1933, din cauza unei tumori cerebrale, fiind, așa cum și-a dorit, incinerat. Ada, femeia pe care a iubit-o întreaga sa viață, a trăit până în 1956 și s-a ocupat de bogata lui moșterire literară.
Mihail Sebastian scria la dispariția romancierului:
“John Galsworthy, care a murit alaltăieri, era tipul perfect al scriitorului inactual. Premiul Nobel, care îi fusese acordat acum o lună, spre surprinderea tuturor (căci era așteptată încununarea lui Paul Valéry), n-a izbutit să-l readucă în actualitate, o actualitate mult prea agitată şi chinuită pentru a-l cuprinde pe acest senior londonez uscat şi aspru.
Era, fără îndoială, un scriitor mare. Cine ar sta să scrie o estetică a romanului ca gen literar, nu ştiu ce exemplu mai precis şi mai complet ar putea să ia decât un roman de Galsworthy şi anume, dintre toate romanele lui, ciclul familiei Forsyte. Se dovedeşte acolo un bun cunoscător de oameni, un ochi critic exersat, un memorialist cu orizonturi sociale ordonate — toate calităţi clasice de romancier.
Asupra lui Hardy sau a lui Meredith bunăoară, are, pe linia marilor romancieri englezi, superioritatea tehnică de a fi un observator rece, pe care nu-l ispiteşte nici poezia ca pe cel dintâi, nici examenul psihologic interior, ca pe cel de al doilea. Este un povestitor sobru, cu apucături inginereşti în construcţia cărţilor şi cu o severitate juridică în cercetarea oamenilor.
Cu asemenea calităţi, Galsworthy a fost istoricul societăţii londoneze de la sfârşitul veacului trecut şi din primul deceniu al veacului ăstuia. Epoca victoriană şi-a găsit în el un pictor realist de o vigoare ce nu se uită şi cine ţine minte cele câteva pagini dedicate înmormântării bătrânei regine Victoria într-un episod din The Forsyte Saga îşi dă seama de ascuţimea vizuală a scriitorului acestuia, capabil să ridice până la o valoare de document imaginile sale epice de romancier.
Nu avea umor, lucru rar pentru un anglo-saxon, şi nu avea emoţie, dar ducea căutarea adevărului epic până la aşa putere şi îl realiza cu atâta relief, încât lumea romanelor sale era plină de pitoresc şi culoare, ceea ce într-o artă de geometrie ca a lui nu era chiar cel mai lesne lucru.
Din depărtare şi în amintire, tot ce rămâne mai net din această operă pare să fie construcţia ei perfectă. Urmăreşti uşor, chiar după o lectură ce datează de mulţi ani, logica operei, treptele ei suitoare, filoanele ei psihologice ce se întâlnesc şi se suprapun după o ordine strictă, ca într-o rocă segmentată la o lecţie de geologie. Strânşi între linii atât de precise, oamenii lui Galsworthy dobândesc o semnificaţie generală de “tipuri” şi devin mai mult reprezentativi decât personali. Cu acest dar de “tipificare” (cuvântul n-a fost inventat de mine), e păcat că omul acesta n-a izbutit să facă un teatru mai bun decât a făcut. Ar fi fost un foarte mare dramaturg, mult mai mare decât a fost romancier.
Am spus destule lucruri despre ce a fost John Galsworthy, ca să putem spune o vorbă despre ce n-a fost. N-a fost un scriitor de azi. N-a fost un contemporan.
Ar fi interesant de știut ce gândea el despre scriitorii de după război ai Angliei, cu ce sentimente ar fi citit jurnalul lui Barbellion sau, mai ales, romanul lui Norah James (pe care m-am silit în repetate rânduri să-l impun cititorilor mei). E probabil că n-ar fi înțeles nimic.
Galsworthy a fost un tip de scriitor birocrat. Un înregistrator calm de probleme epice, pe care și le propunea cu răceală, cu disciplină. Ori, este de sperat că acest gen de scriitori dispare. Că nu se mai poate nimeni izola în birou, surd la ce se petrece în jur, indiferent la pasiunile mari ale timpului pe care îl trăieşte. Se pare că porţile artei au fost furtunos scoase din ţâţâni de vânturile timpului rău şi mare şi că prin aceste porţi, date larg de perete, năvăleşte viaţa, care nu e nici gentilă, nici minuţioasă, nici rotundă ca arta, dar este densă și bogată.
Registrele epice, oricât de precise, ale unui nou John Galsworthy ar fi astăzi cu totul insuficiente”.
*** Mihail Sebastian, Cuvântul, 1933
Cărțile lui John Gasworthy nu au fost foarte populare în anii imediat următori, dar adaptarea cinematografică a trilogiei “Forsyte Saga” din 1967 l-a readus pe romancier în atenția publicului larg.
Capturi din serialul “Forsyte Saga” produs de BBC în 1967
