HomeMonarhieAkihito și Michiko, o iubire trainică

Akihito și Michiko, o iubire trainică

Akihito
DS TW

Akihito a venit pe lume pe 23 decembrie 1933 și a fost cel de-al 125-lea împărat descendent în linie directă din Jimmu Tenno, cel mai mare fiu și al cincilea copil al împăratului Hirohito și al împărătesei Nagako (Kōjun). Educat de tutori particulari în primii ani ai copilăriei, a urmat școala Gakushuin din 1940 până în 1952, dar, spre deosebire de alți prinți din familia imperială, nu a devenit ofițer în armata niponă

În timpul bombardamentului american de la Tokyo din martie 1945, Akihito împreună cu fratele său mai mic, prințul Masahito, au fost evacuați din oraș pentru a fi protejați de orice pericol. În timpul ocupației de după cel de-Al Doilea Război Mondial, prințul a avut-o ca profesoară de engleză și maniere occidentale pe scriitoarea americană Elizabeth Gray Vining, pe care o alesese chiar tatăl său.

Akihito a studiat apoi la Departamentul de Științe Politice al Universității Gakushuin din Tokyo, deși nu a primit diploma de absolvire. În iunie 1953, prințul moștenitor a reprezentat Japonia la încoronarea reginei Elisabeta a II-a, iar pe 10 aprilie 1959, s-a căsătorit cu Michiko Shōda, fiica cea mare a unui om de afaceri japonez, președintele companiei Nisshin.

Michiko este născută pe 20 octombrie 1934 la Tōkyō și a fost prima femeie fără rang nobiliar care a intrat în familia imperială, devenind în timp cea mai vizibilă soție a vreunui suveran din istoria monarhiei japoneze.

Akihito și mama sa, Kojun

Cei doi tineri s-au cunoscut pe un teren de tenis dintr-o stațiune de munte, în apropiere de orașul Nagano. Consiliul Casei Imperiale a aprobat oficial logodna lor pe 27 noiembrie 1958, dar anunțul a stârnit opoziția grupurilor conservatoare, deoarece Michiko provenea dintr-o familie catolică. Deși nu era botezată, fusese educată în școli catolice și părea să împărtășească credința părinților. La acea vreme, presa occidentală a prezentat întâlnirea lor ca pe un adevărat „basm”.

Nunta a avut loc pe 10 aprilie 1959 și a fost sărbătorită cu mult fast, mirii fiind plimbați pe străzile orașului Tokyo într-o caleașcă de gală trasă de cai. Cei doi au trei copii: Naruhito, născut pe 23 februarie 1960, Akishino, cu cinci ani mai mic, și prințesa Sayako Kuroda, care a venit pe lume pe 18 aprilie 1969.

Cuplul princiar a făcut vizite oficiale în 18 țări (în octombrie 1979, a venit și în România), precum și în toate cele patruzeci și șapte prefecturi ale Japoniei, iar în 1986, prințul a fost primul membru al familiei imperiale care a circulat cu metroul. Din ordinul lui, mașinile din coloana oficială au început să oprească regulamentar la culoarea roșie a semaforului, iar regulile rigide ale curții au fost revizuite.

La moartea tatălui său, împăratul Hirohito, pe 7 ianuarie 1989, Akihito i-a succedat la tronul Japoniei și din acel moment a făcut eforturi constante pentru a apropia familia imperială de popor.

Akihito a abdicat pe 30 aprilie 2019, fiind succedat de fiul său cel mare, Naruhito, moment în care împăratul emerit s-a mutat împreună cu soția sa la Takanawa Residence.

DS TW
Niciun comentariu

Lasă un comentariu