Misterioasa Amalasuintha s-a născut în anul 495 și a fost fiica cea mică a puternicului Theoderic cel Mare, suveran în vremea căruia regatul ostrogot cuprindea Peninsula Italică și nord-vestul Peninsulei balcanice, avându-și capitala la Ravenna.
În 515, prințesa s-a căsătorit cu Eutharic, un nobil din vechea dinastie Amali, care era strănepotul lui Thorismund, legendarul rege al vizigoților, iar mariajul a fost considerat o cale pentru legitimarea statutului familiei domnitoare.
Amalasuintha a primit o educație strălucită pentru o femeie a acelei epoci, stăpânea limbile latină, greacă și gotică (cea din urmă fiind o limbă germanică astăzi dispărută, care a fost vorbită până în secolul al VIII-lea în Peninsula Iberică), știa să citească și avea cunoștințe de filosofie. Prințesa a fost, de asemenea, descrisă ca având toate virtuțile nobile: bunătatea, fertilitatea și răbdarea. Soțul ei, Eutharic, a murit, se pare, după primii ani ai căsătoriei, lăsând-o văduvă cu doi copii mici, Athalaric și Matasuntha.
La moartea tatălui prințesei, Theoderic cel Mare, pe 30 august 526, Athalaric, care avea vârsta de zece ani, a preluat tronul, iar Amalasuintha a devenit regentă și i-a oferit fiului ei o educație excepțională. Puternică și independentă, regina a condus cu mână de fier imperiul și a acționat ca o suverană en-titre, procedând inclusiv la înlăturarea a trei nobili goți pe care îi bănuia de o conspirație menită să o înlăture de la tron, apoi a dat ordin ca bărbații să fie uciși. În același timp, a deschis negocieri cu împăratul bizantin Iustinian I, cu intenția de a se muta, luând cu sine tezaurul goților, la Constantinopol.
Fiul ei a murit în anul 534, la doar 18 ani, și în acel moment prințesa și-a asumat singură domnia, devenind regina ostrogoților. După puțin timp, pentru a-și consolida poziția, a decis să-l facă pe vărul ei, Theodahad, co-rege, dar decizia a fost nefericită, pentru că bărbatul a dat ordin ca suverana să fie exilată pe insula Martana, aflată pe lacul Bolsena, în nordul regiunii Lazio.
Pe 30 aprilie 534 sau 535, regina, care avea 40 de ani, a fost ucisă în timp ce făcea baie, iar dispariția ei a fost motivul pentru care Iustinian I a decis să înceapă războiul cu ostrogoții și să încerce să cucerească peninsula, trimițându-l pe reputatul general Belisarius să conducă operațiunile militare. Acesta din urmă este considerat astăzi unul dintre cei mai mari generali ai Imperiului Bizantin și unul dintre cei mai faimoși generali din istoria universală, el fiind cel care a pus în practică, cu o dibăcie militară neasemuită, planul lui Iustinian de recucerire a Imperiului Roman de Apus.
La scurt timp după moartea suveranei, Theodahad a fost înlocuit de Vitigis, ginerele ei, iar asasinul a fost ucis de popor, ca răzbunare pentru crima pe care o săvârșise.
Viața reginei Amalasuintha a devenit subiectul mai multor opere literare, printre care o tragedie scrisă de Carlo Goldoni și prezentată la Milano în 1733 și o poezie care îi aparține poetului George Coșbuc și care imaginează scena ultimei discuții a suveranei cu vărul ei, Theodahad (Teodat):
Regina ostrogoților
“… În castelul de pe stâncă, la fereastra solitară,
Stă pe gânduri o femeie și privește-n noapte-afară.
Al ei suflet e furtună, noapte e gândirea ei –
Astăzi ea e pusă-n rândul celor mai de jos femei!
E regina ostrogotă! Dar în turn aici e roabă;
Lacrămile-n ochii palizi îi sunt singura podoabă.
… Vii, acum trimis de alții, vii să scapi și de regină,
Teodat, îți temi domnia! O s-o pierzi, a cui e vina?
Am putut să fac revoltă, ori pe-ascuns să te omor,
N-am făcut-o, că mi-e mila! Nu de tine, de popor!
Tu erai un om de luptă, fără rang și fără nume,
Eu ți-am dat coroana țării, să te fac stăpân pe-o lume.
Și-acum asta-i răsplătirea ce mi-o dai?… E tot atât!
Dacă moartea mea ți-ajută, vino, strânge-mă de gât.
Pe femeia pusă-n lanțuri n-o ucizi, că-i mișelie!
Pe regină ai tot dreptul s-o ucizi, că-ți e soție!”
Nobilă, cu ochi de flăcări, ea privește-n față-i drept.
Și, zicând, desface haina de pe tânărul ei piept.
Iar mișelul stă, se uită, dă apoi; și grabnic unda
Sângelui țâșni din rană; și-a căzut Amalasunda.
Și plecat peste cadavru, el cu ochi de idiot
A-nvârtit pumnalu-n carne să se scurga viul tot.
A deschis apoi fereastra, și pe colțuroasa stâncă
Hohotind a-mpins cadavrul în prăpastia adâncă.
Surd vuia prin codri vântul, brazii se-ndoiau de vânt,
Urletul suna sinistru ca un urlet de mormânt.
Parcă negrele blesteme și le-amestecau haotic
Mii de glasuri, țara toată, tot poporul ostrogotic.
Teodat, tu râzi! Dar moarta cea lipsită de sicriu
Își va răscula poporul, să te sfâșie de viu!
Surse:
Jonathan Paul Craddock, Amalasuintha: Ostrogothic Successor, 1996
Herwig Wolfram, Histoire des Goths, 1991
