Situată în Ţara Haţegului, Biserica din Streisângeorgiu, ce aparține de orașul Călan din Hunedoara, este considerată de către istorici ctitoria unor cneji români de la începutul secolului al XV-lea.
O pisanie datată din 1409 şi înscrisă sub tabloul votiv de pe turn, care îi reprezintă pe jupânii Cândreş şi Laţcu, precum şi pe jupâniţa Nistora şi Vlaicu, soţia şi fiul lui Cândreş, l-a determinat pe Nicolae Iorga, în 1926, să considere această biserică „cea mai veche ctitorie de nemeşi români din Ardeal“.
Cei doi jupâni, Laţcu şi Cândreş, sunt pomeniţi, de altfel, şi în diferite documente de cancelarie, provenite din anii 1377 – 1409, ca făcând parte din pătura conducătoare locală. Veşmintele lor, mai ales cel al Nistorei, specifice portului popular, spulberă orice îndoială că ei ar fi putut să fie de altă origine decât cea română. Vechimea bisericii din Streisângeorgiu nu se opreşte însă la data menţionată de pisania din 1409. Jupânul Cândreș a procedat, se pare, în acel an doar la o restaurare a unei biserici mai vechi. Cercetările realizate de arheologii români în anii ‘70 au scos la iveală o frescă care coboară vechimea acestui monument cu încă un secol.
Prin degajarea unui strat de tencuială s-a ajuns la o pictură mai veche decât cea din 1409, pe care o altă pisanie descoperită pe zid o datează la anul 1314. Inscripţia este în limba slavonă și are anumite particularităţi ce i-au făcut pe cercetători să creadă că autorul a fost român. În plus, menţionează în mod explicit data executării frescei:
„La anul șase mii şi opt sute şi douăzeci şi doi s-au început biserica cu ajutorul Sfântului Gheorghe şi a Maicii Domnului şi a tuturor sfinţilor întru ajutorarea şi iertarea păcatelor cneazului Bâlea şi pentru ajutorarea şi izbăvirea şi iertarea greşelilor popii Naneş. Teofil zugravul”.
Anul 6822 corespunde anului 1314, ceea ce îi conferă frescei de la Streisângeorgiu titlul de cea mai veche pictură murală din România, mai veche cu jumătate de secol decât frescele de la biserica domnească de la Curtea de Argeș.
Pisania poate fi considerată și cel mai vechi document scris în limba slavonă din ţară, după inscripţia de la Mircea Vodă din Dobrogea, care datează din anul 943. Dar senzaţionalul descoperirilor nu se opreşte aici.
Cercetările făcute în 1975 de arheologul Radu Popa şi de arhitectul Şerban Popescu-Dolj au oferit o nouă surpriză, aceea că sub stratul de pictură de la 1314 se află straturi de frescă şi mai vechi, din care au fost scoase în evidenţă unele mici porţiuni.
Săpăturile arheologice efectuate în interiorul şi în afara bisericii au arătat existența unor obiecte de ceramică şi podoabe care pot fi datate în secolele XI – XII. Pe baza acestor vestigii arheologice, cei doi cercetători au stabilit că monumentul exista ca lăcaş de cult încă din secolul al XII-lea.
Pisania de la Streisângeorgiu l-a determinat pe arheologul medievalist Radu Popa (1933 – 1993) să afirme: „Cert este că acum și aici ne aflăm în posesia celui mai vechi monument românesc de piatră sigur datat, care este totodată și cel mai timpuriu monument de cult păstrat în picioare și în stare de funcțiune de pe întreg cuprinsul țării”.
Surse:
Visarion, Episcop al Episcopiei Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului , O răscolitoare prezenţă: bisericuţa românească din Streisângeorgiu – Hunedoara, Telegraful Român, 1978
Contemporanul, 1980
https://www.facebook.com/BisericaSSG/ (Biserica Streisângeorgiu)
