Situată în Ţara Haţegului, Biserica din Streisângeorgiu (lăcașul de cult care aparține de orașul Călan din Hunedoara) este considerată de către istorici ctitoria unor cneji români de la începutul secolului al XV-lea.
O pisanie datată din 1409 şi înscrisă sub tabloul votiv de pe turn, care îi reprezintă pe jupânii Cândreş şi Laţcu, precum şi pe jupâniţa Nistora şi Vlaicu, soţia şi fiul lui Cândreş, l-a determinat pe Nicolae Iorga, în 1926, să considere această biserică de zid ca „cea mai veche ctitorie de nemeşi români din Ardeal“.
Cei doi jupâni, Laţcu şi Cândreş, sunt pomeniţi, de altfel, şi în diferite documente de cancelarie, provenite din anii 1377 – 1409, ca făcând parte din pătura conducătoare locală. Veşmintele lor, mai ales cel al Nistoriei, specifice portului popular, port care s-a păstrat în zonă până în zilele noastre, spulberă orice îndoială că ei ar fi putut să fie de altă naţionalitate decât cea română. Dar vechimea bisericii din Streisângeorgiu nu se opreşte la data menţionată de pisania din 1409. Jupânul Cândreș a procedat, se pare, în acel an doar la o restaurare a unei biserici mult mai vechi. Cercetările realizate de arheologii români în anii ‘70 au scos la iveală o frescă care coboară vechimea acestui monument mai jos cu încă un secol.
Prin degajarea unui strat de tencuială s-a ajuns la o pictură și mai veche decât cea din 1409, pe care o altă pisanie descoperită pe zid o datează la anul 1314. Inscripţia este în limba slavonă și are anumite particularităţi de limbă ce i-au făcut pe cercetători să creadă că autorul a fost român și, în plus, menţionează în mod explicit data executării frescei:
„La anul șase mii şi opt sute şi douăzeci şi doi s-au început biserica cu ajutorul Sfântului Gheorghe şi a Maicii Domnului şi a tuturor sfinţilor întru ajutorarea şi iertarea păcatelor cneazului Bâlea şi pentru ajutorarea şi izbăvirea şi iertarea greşelilor popii Naneş. Teofil zugravul”.
Anul 6822 corespunde anului 1314, ceea ce îi conferă frescei de la Streisângeorgiu titlul de cea mai veche pictură murală din România, mai veche cu jumătate de secol decât frescele de la biserica domnească de la Curtea de Argeș.
Pisania poate fi considerată și cel mai vechi document scris în limba slavonă din ţară, după inscripţia de la Mircea Vodă din Dobrogea, care datează din anul 943. Dar senzaţionalul descoperirilor nu se opreşte aici. Cercetările arheologice şi de arhitectură făcute în 1975 de către arheologul Radu Popa şi arhitectul Şerban Popescu-Dolj au oferit o nouă surpriză, aceea că sub stratul de pictură de la 1314 se află straturi de frescă şi mai vechi, din care au fost scoase în evidenţă unele mici porţiuni. Săpăturile arheologice efectuate în interiorul şi în afara bisericii au arătat existența unor obiecte de ceramică şi podoabe care pot fi datate în secolele XI – XII. Pe baza acestor vestigii arheologice, cei doi cercetători au stabilit că acest monument exista ca lăcaş de cult încă din secolul al XII-lea.
Pisania de la Streisângeorgiu l-a determinat pe arheologul medievalist Radu Popa (1933 – 1993) să afirme: „Cert este că acum și aici ne aflăm în posesia celui mai vechi monument românesc de piatră sigur datat, care este totodată și cel mai timpuriu monument de cult păstrat în picioare și în stare de funcțiune de pe întreg cuprinsul țării”.
Parohia Ortodoxă Română Streisângeorgiu a încheiat în martie 2024 un contract de finanțare nerambursabilă cu Institutul Național al Patrimoniului (INP) pentru întocmirea documentației necesare restaurării bisericii monument a parohiei. Valoarea totală a proiectului „Biserica de la Streisângeorgiu în context. De la studii de fundamentare la proiect de conservare și valorificare” se ridică la suma de 194.850 lei, care va fi acoperită astfel:
– 174.850 lei vor fi asigurați de Institutul Național al Patrimoniului prin Timbrul Monumentelor Istorice (TMI), în cadrul subprogramului „Elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru investiții asupra monumentelor istorice”;
– 20.000 lei vor fi asigurați de către Parohia Ortodoxă Română Streisângeorgiu.
Scopul demersului este evitarea degradării ireversibile a bisericii monument, în special a picturii, cel mai vechi strat datând din anii 1313-1314, iar un strat ulterior din 1408, cărora s-au mai adăugat și alte straturi de pictură în secolele următoare.
Surse:
Visarion, Episcop al Episcopiei Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului , O răscolitoare prezenţă: bisericuţa românească din Streisângeorgiu – Hunedoara, Telegraful Român, 1978
Contemporanul, 1980
https://www.facebook.com/BisericaSSG/ (Biserica Streisângeorgiu)
