HomeUncategorizedCarol al II-lea: Restaurația din 6 – 8 iunie 1930

Carol al II-lea: Restaurația din 6 – 8 iunie 1930

În 1925 principele Carol al II-lea a aruncat țara într-o criză dinastică, renunțând, printr-o scrisoare trimisă de la Veneția, și apoi printr-o alta expediată de la Milano, la poziția sa în succesiunea la tron.

Regele Ferdinand, care se afla într-o stare fragilă de sănătate, a convocat, la sfârșitul anului 1925, Consiliul de Coroană pentru a-i retrage fiului său drepturile de moștenitor și pentru a-l declara pe principele Mihai, fiul lui Carol, viitor Rege al României.

Carol (Carol Caraman) a trăit o vreme în Italia, apoi în Anglia și în Franța împreună cu amanta sa, Elena Lupescu și, deși principesa Elena a încercat în nenumărate rânduri să îndrepte lucrurile, a rămas neclintit în hotărârea sa.

În țară, partizanii reîntoarcerii lui Carol la tron așteptau momentul oportun pentru a trece la acțiune, iar acest lucru s-a întâmplat la începutul verii anului 1930. Fără a avea un plan clar, prințul a plecat de la Paris la München, de unde a luat un avion spre Cluj. De aici s-a îndreptat tot pe calea aerului spre București, ajungând la Băneasa pe 6 iunie, apoi a mers direct la Palatul Cotroceni, unde a fost întâmpinat de fratele său mai mic, Principele Nicolae.

Regina Maria povestește în jurnalul său: “O veste incredibilă mi-a fost transmisă la Viena. O telegramă de la Nicky și câteva cuvinte: “Carol se întoarce la noi, formidabil entuziasm, totul bine, cu dragoste, Nicky!” Deci asta este ceea ce plănuiau ei! Pe la spatele meu și al lui Barbu, de care se temeau, cei doi frați ajutați de armată au plănuit asta. Nici nu știu cum să mă simt! Care ar putea fi consecințele acestui act? “Formidabil entuziasm”- firește, poporul și armata care l-au dorit înapoi, dar care o să fie reacția Partidului Liberal? Și ce o să spună Sitta? (Elena a României) Ce-o să facă ea?”

În noaptea dintre 6 și 7 iunie, Carol al II-lea a discutat la Palatul Cotroceni cu Iuliu Maniu, prim-ministru la acea vreme, care i-a amintit condițiile revenirii sale în țară, care nu includeau neapărat reîntoarcerea pe tron. Propunerea era să devină membru al Consiliului de Regență și mai ales să găsească o cale de reconciliere cu principesa-mamă Elena, iar o condiție esențială a fost să nu o aducă în țară pe Elena Lupescu. Carol a acceptat, însă a doua zi a cerut să fie încoronat, în ciuda împotrivirii ferme a membrilor Consiliul de Regență și a premierului Maniu care-i juraseră credință lui Mihai, regele-copil.

Susținut de armată, Carol și-a făcut însă propriul joc. Iuliu Maniu și-a dat demisia, Gheorghe Mironescu a devenit șef al Guvernului și imediat Consiliul de Regență a fost dizolvat. Carol a devenit rege la României pe 8 iunie 1930 detronându-și propriul fiu, care a primit titlul onorofic de Mare Voievod de Alba Iulia.

În Fonoteca de Aur a Arhivei Radio România se păstreză o înregistrare gravată pe disc shellac (His Master Voice) care conține discursul regelui Carol al II-lea către Parlamentul Român transmis pe 8 iunie 1930, la ora 11:

“Domnilor senatori,

Domnilor deputați,

Primirea atât de emoționantă ce mi-o faceți mă mișcă atât de adânc că sunt fericit de a putea resimți în glasul domniilor vostre sentimentele acelora care v-au trimes aci și de a constata încă o dată legătura sufletească ce m-a unit și mă va uni întotdeauna cu poporul meu. Jurământul ce l-am depus astăzi în fața reprezentanților națiunii depășește zidurile acestui locaș istoric și pentru sufletul meu devine un legământ sfânt între mine, rege, și poporul meu. E un legământ luat în fața Celui Atotputernic de a fi părintele plin de grijă și de râvnă al fiilor săi. Pribegia de mai bine de patru ani, departe de poporul în mijlocul căruia m-am născut și am fost crescut, a fost silită de unii care, prin vorbele lor, au îndurerat sufletul marelui vostru rege și scumpului meu părinte și care au avut drept scop de a rupe legătura dintre mine și români.

Manifestațiunea înălțătoare de astăzi dovedește vădit că aceste încercări nu și-au atins scopul și că iubirea ce-am dus neclintit în sufletul meu față de România este răsplătită cu prisosință prin dragostea ce mi-o arată națiunea prin reprezentanți.

Pășesc astăzi cu sufletul înălțat în mijlocul poporului meu și c-o inimă din care s-a șters cea din urmă urmă de mâhnire chiar față de aceia care au încercat prin acțiunea lor nechibzuită să rupă legătura indisolubilă între mine și tot ce simt românii. (…)

Eu n-m venit să mă răzbun pe nimeni și, cu o inimă caldă și iubitoare, să strâng într-un mănunchi pe toți acei care au voința și puterea de a colabora pentru propășirea patriei. Adânc emoționat, gândul meu se îndreaptă spre cei care înaintea mea au depus același jurământ și care și-au închinat toată viața binelui țării căreia i-au fost sortiți s-o conducă.

Umbrele marilor noștri regi, Carol I și Ferdinand cel Loial, mă însoțesc astăzi în mijlocul domniilor voastre și sufletul scumpului meu părinte se bucură de a-și vedea îndeplinită ultima sa voință și cea mai fierbinte a lui dorință. (…)

Eu am crescut în mijlocul vostru, hrana mea sufletească a fost hrana sufletului vostru, durerile voastre au fost durerile mele, idealurile neamului meu au fost și idealurile mele. Nu pot, văzând aci, în fața mea, întruniți reprezentanții românilor de la Nistru pân’la Tisa, din Hotin și pân’la mare, din Boiain la Vatra Dornei, din Sătmar până’n Săcele şi de la Turnu’n Dorohoi, să nu mă gândesc cu nespusă evlavie la acei 800.000 de morţi şi la acei luptători din Ardeal, Bucovina şi Basarabia cari, prin sângele lor, au închegat pentru totdeauna unirea naţiei în graniţele ei fireşti. Moştenirea această sfântă trebuie s’o păstrăm ca cel mai sfânt odor şi, întărit încă mai mult de către aceste jertfe, sunt hotârît să menţin fără şovăire jurământul meu de a păzi neatinsă integritatea teritoriului naţional spre a duce la îndeplinire, fără piedică, această făgăduinţă, am nevoie, mai înainte de toate, de colaborarea fără preget a tuturor forţelor vii ale naţiunei. Fără unirea tuturor nu vom putea apare, în faţa celor ce ne pizmuiesc, ca o forţă indisolubilă, sprijinită pe o armată organizată după ultimele cerinți şi care se va putea totdeauna bizui pe deplina mea grijă, spre a păşi definitiv la o muncă paşnică şi harnică. Greutăţile, cari unora li se par de neînlăturat, vor putea, fără nicio îndoială, să.fie călcate în picioare de o Românie unită şi hotărâtă. Nu vreau să pun la îndoiala nicio clipă, patriotismul acelora care, prin poziţia lor, au datoria de a lucra la progresul ţării. Și sunt convins că toţi, fără deosebire de opinie politică, credinţă şi obârşie, se vor întruni într’un mănunchi în jurul tronului, spre a conlucra cu toţii împreună la aşezarea ţării noastre pe temelii cari să-i permită o dezvoltare şi să asigure neclintit locul care-i e sortit să ocupe în consorţiul lumii civilizate.

Vom trebui, conlucrând cu acei cu cari suntem legaţi şi, în sentimentele de prietenie cu toate popoarele şi mai ales vecinii noştri, să lucrăm la restabilirea urmelor cari ni le-au mai lăsat marea învălmăşeală de acum patrusprezece ani.

Ţara noastră este atât de bogată, are atâtea resurse naturale încât nu putem, cu concursul tuturor, să nu îndreptăm cât mai repede starea economică şi să redăm astfel mulţumirea materială locuitorilor cari de atâta vreme o aşteaptă. Patrimoniul de bogăţii al României este atât de mare încât şi pe tărâmul cultural vom trebui să ne luăm locul în lume graţie intelectualilor noştri ai căror reprezentanţi cei mai de seamă se găsesc în mijocul Domniilor Voastre.

Domnilor Senatori,

Domnilor Deputaţi,

Mai am o bucurie pe care țin să v’o împărtăşesc, bucuria cea mare, care în clipele aceste de reîntoarcere îmi umple sufletul este terminarea celui mai mare chin ce l-am avut de îndurat în anii mei de pribegie. În sfârşit mi-am regăsit scumpul meu fiu pe care îl voi putea cu toată iubirea, să-l cresc în sentimentele ce au ilustrat pe strămoşii lui: dragostea nesfârşită de ţară.

Domniilor Senatori,

Domnilor Deputaţi,

Ţin încă să aduc mulţumirile mele iubitului meu frate şi tovarăşilor săi din Regenţă care în acest răstimp au avut .grija de buna gospodărie a țării. Sfârşind cuvântul meu, încă o dată fac cel mai călduros apel ca toţi să lucrăm împreună pentru bunul cel mai scump al nostru: Patria.

Români din patru unghiuri, uniţi-vă în gânduri, uniţi-vă în simţiri!

Înainte spre muncă!”

Regele Mihai își va aminti momentul reîntâlnirii cu tatăl său: “Mama ceruse în mod imperios ca să nu fiu eu acela care să meargă înaintea lui, ci el să vină la Rege. A venit deci el în calea noastră. Îmi amintesc ca și cum s-ar fi întâmplat ieri. Se aflau acolo unchiul meu, prințul regent Nicolae, mătușa mea, principesa Elisabeta, și mama mea, adunați toți în salon. Mama privea pe fereastră, într-o stare de agitație extremă.

Deși stătea cu spatele la mine, știam că plânge. Iar acolo așezat călare pe un scaun, se afla bărbatul pe care nu-l cunoșteam. Înalt, arătos, cu o mustață scurtă. Era tatăl meu. M-a privit îndelung, apoi s-a ridicat în picioare și m-a luat în brațe, eu întorceam capul spre mama, care plângea pe tăcute.

Știam ce reprezenta tatăl meu pentru ea și acestă scena îmi era teribil de neplăcută. Nu-mi era frică de el, însă ceva mă deranja, în fond nu simțeam niciun fel de bucurie. Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”.

Chiar din primele zile ale domniei, Carol al II-lea a încercat toate metodele pentru a o trimite pe regina-mamă Elena peste graniță, i-a interzis în mod special mamei sale, Regina Maria, să desfășoare vreo activitate politică și i-a impus să se stabilească la Castelul Bran sau la Castelul Balcic, pentru a o ține la distanță de viața publică de la București.

În august 1930, Elena Lupescu, amanta regală, s-a întors și ea la București fără ca nimeni de la curtea regală să știe că regele însuși aranjase revenirea, deși promisese ferm că acest lucru nu se va întâmpla. Femeia a locuit apoi câteva luni la Sinaia, dar secretul a fost dezvăluit în noiembrie, în momentul în care a apărut la București. Regina-mamă Elena a părăsit țara pe 2 noiembrie 1932 și nu se va mai întoarce până în septembrie 1940.

Latest comment

leave a comment