„Parizienii din Auteuil", cum îi numea Léon Paul Fargué pe paşnicii locuitori ai cartierului, îl cunoşteau de multă vreme pe
Încoronarea lui a avut loc la 20 februarie 1547, în Abația Westminster, și a fost o ceremonie fastuoasă. Spre deosebire
Astăzi, numele îi este aproape uitat, dar destinul ei ilustrează perfect fragilitatea puterii și efemeritatea gloriei. Din fastul palatului Roznovanu
În 1908, la mijlocul lunii februarie, Biserica Sfântul Spiridon din Iași a fost locul unui pelerinaj impresionant. Mii de oameni
Pentru ceremonia „Încingerii”, noul sultan trebuia să călătorească la Moscheea Eyüp Sultan din Istanbul, unde era uns simbolic de șeicul
Întâlnirea dintre Davila și Maria Obrenovici avea, fără îndoială, și o încărcătură simbolică. Aceeași femeie care fusese alături de Cuza
Aceste femei al căror nume a intrat în istorie au fost mai mult decât simple amante, au fost consiliere politice,
Până la sfârșitul vieții, Henric ajunsese la o greutate estimată de peste 180 de kilograme, suferea de ceea ce astăzi
Dosare Secrete
Articolele noastre ajung acum și pe WhatsApp.
Înscrie-teNu, mulțumesc