Cândva, ieșenii o numeau cu respect și nostalgie „La Reine Nathalie”. Astăzi, numele ei a fost dat uitării, dar povestea vieții sale rămâne un capitol fascinant al istoriei.
Regina Natalia a Serbiei, născută Natalia Keșko, și-a petrecut ultimele zile într-o mănăstire din sudul Franței, după ce și-a trăit viața sub semnul iubirii, trădării și al tragediei.
De la palatul Roznovanu la tronul Serbiei
Natalia Keșko s-a născut la Iași, într-o familie cu rădăcini nobile, și a fost fiica Pulcheriei Sturdza și a colonelului rus Pavel Keșko. Crescută în fastul palatului Roznovanu, tânăra a fost bine educată, era considerată o domnișoară elegantă și sofisticată și a atras rapid atenția aristocrației europene. Printr-un destin neobișnuit, a devenit soția lui Milan Obrenovici, fiul Mariei Obrenovici, (care a fost amanta lui Alexandru Ioan Cuza).
Milan Obrenovici, el însuși născut la Iași, avea legături puternice cu boierimea din Moldova. Era fratele vitreg al lui Alexandru și Dimitrie Cuza, fiii nelegitimi ai lui Alexandru Ioan Cuza, adoptați ulterior de domnitor și de soția sa, Elena Cuza. Prin această filiație destul de întortocheată, familia Obrenovici a fost strâns legată de istoria Principatelor Române.
În 1882, Milan Obrenovici a devenit rege al Serbiei, iar Natalia a fost încoronată regină, dar visul regal s-a transformat rapid într-un coșmar. Relația lor s-a deteriorat din cauza infidelităților suveranului, iar soția a fost în cele din urmă alungată din țară.
Întoarcerea la Iași și lupta pentru fiul ei
După despărțirea de Milan, Natalia s-a întors la Iași împreună cu fiul ei, micul prinț Alexandru (Sașa). Gara orașului a fost martora unei scene emoționante: regina coborând din tren cu copilul în brațe, întâmpinată de o mulțime de ieșeni veniți să-i ureze bun venit.
“Și i-a ieșit înainte tot Iașul, la gară, s-o primească. A coborât din vagon, cu micul Sașa în brațe. Copilul, foarte drăgălaș, împărțea bezele tuturor pe peronul gării. Apoi, prin mulțimea rudelor, cunoscuților, prietenilor și curioșilor, Regina Natalia și mica ei odraslă regească s-au îndreptat spre „caleașca roznovănească” ce trebuia să-i ducă la palatul roznovănesc de pe strada Ștefan cel Mare. Coana Marghiolița Roznoveanu, bunica reginei Natalia și străbunica micului Sașa Obrenovici, a înțeles îndată că această reîntoarcere la casa părintească avea un tâlc.
Într-adevăr, Natalia Obrenovici se spovedi bunicii sale, mărturisind totul: se despărțise de regele Milan! Luase cu ea copilul, căci nu se îndurase să-l lase. Dar vina acestei despărțiri nu era a ei, care fusese soție devotată și mamă iubitoare. Vina era a soțului ei, care, uitându-și jurământul din fața altarului, îndrăgise alte femei și pe ea o alungase, vrând să-i răpească și copilul. Regele Milan îi hotărâse să nu mai calce în țara sârbească, pe care ea o îndrăgise, căci devenise și țara ei, ca regină.
— Viața mea, îi spunea bunicii sale, atât cea publică cât și cea privată, au fost totdeauna ca o carte deschisă pentru oricine. N-am greșit cu nimic, de aceea aștept în liniște hotărârea destinului, oricât de rănit îmi este, totuși, sufletul, de purtarea aceluia care m-a izgonit”, scria despre acel moment Th. Rășcanu în Universul literar, în 1938.
Însă Natalia nu se întorsese doar pentru un scurt refugiu, ci pentru a lupta pentru fiul ei. Milan a vrut să i-l ia, iar regina s-a opus cu toate forțele, folosindu-și relațiile influente pentru a-și putea păstra copilul. În cele din urmă, în 1889, Milan a abdicat, iar Sașa a urcat pe tronul Serbiei. Natalia, deși oficial mama a unui rege, a fost forțată să rămână în exil, urmărind de la distanță destinul fiului său.
Tragedia de la Belgrad – sfârșitul dinastiei Obrenovici
Alexandru a domnit până în 1903, când a fost asasinat împreună cu soția sa, regina Draga, într-o conspirație sângeroasă care a zguduit Europa. Moartea lui a însemnat sfârșitul dinastiei Obrenovici și, odată cu ea, prăbușirea speranțelor Nataliei.
Rămasă fără familie, Natalia s-a retras din viața publică și a intrat într-o mănăstire din sudul Franței, unde, sub numele de Sora Natalia, și-a petrecut ultimele decenii într-o profundă tristețe, departe de lumea strălucitoare pe care o cunoscuse odinioară.
Ultima regină dintr-o epocă apusă
Natalia Obrenovici a fost una dintre ultimele supraviețuitoare ale unei generații de suverane care au cunoscut durerea exilului. Alături de împărăteasa Eugenie a Franței, văduva lui Napoleon al III-lea, și de împărăteasa Carlotta a Mexicului, a fost martoră la sfârșitul unei lumi pe care o reprezentase cu onoare.
Astăzi, numele îi este aproape uitat, dar destinul ei ilustrează perfect fragilitatea puterii și efemeritatea gloriei. Din fastul palatului Roznovanu și strălucirea curții regale de la Belgrad, până la liniștea mănăstirii din Franța, viața ei a fost un amestec de lumini și umbre.
