HomeVizionariiScriitori (Page 13)
Archive

Toată suflarea omenească îşi spune: — „Anul acesta va fi cu siguranţă mai bine decât anul trecut

„M-am născut la 30 noiembrie 1835, în Florida, un sat aproape invizibil din districtul Monroe, statul Missouri

"La serviciul divin oficiat ieri în biserica din Astapovo venise lume imensă, iar după sfârşit n-a ieşit nimeni din biserică,

"Mama mea vorbea câteodată despre acest prieten din copilărie, cu sănătate fragilă, cu sensibilitate ascuțită și suflet generos. Cât era

"Un chestionar elegant și discret, împărtășit între prieteni. Scrie-mi un portret, îl voi transforma într-un album”. Îndemnul îi aparținea adolescentei

Începând cu anul 1831, viaţa i-a oferit prilejul de a face o lungă călătorie prin Germania, Franţa, Suedia, Austria şi

"Cu multe luni înainte de a trage primul tur de manivelă, am luat un câine obişnuit al unui cunoscut şi

"Nunta a avut loc în martie 1901, la Liteni, unde erau statorniciţi bunicii după mamă: Gheorghe şi Ecaterina Andruşcă. Au

/