Ecranizarea „Amintirilor din copilărie“ a fost considerată, la început, o acțiune riscantă. Meritul realizării valoroasei pelicule a cărei premieră a avut loc în decembrie 1965 îi revine regizoarei Elisabeta Bostan, cea care a semnat și scenariul adaptat după opera lui Ion Creangă și care a decis să filmeze multe dintre secvențe chiar la Humulești.
Povestea filmului este fascinantă, pentru că echipa s-a confruntat cu o serie de peripeții la fața locului, dar și cu critici din partea gazetarilor, care au considerat imposibilă ecranizarea „Amintirilor“, în primul rând datorită specificului genului. „Memorialistica, în general, are o structură ambiguă, căreia îi convine foarte bine impreciziunea, plutirea în vag a literaturii. Chiar şi cele mai exacte tablouri literare prezintă o latură misterioasă. Ele trebuie gândite cu ochii minţii şi nu cu ochii trupului”, scria, de pildă, poetul și eseistul Iordan Chimet.
Ajunși la Humulești în vara anului 1964, cineaștii Studioului Cinematografic București au reconstituit atmosfera „Amintirilor…” cu minuțiozitate. Un exemplu: alegerea teiului cu pupăza. Deşi locuitorii din Humuleşti indicau un anumit tei, regizoarea Elisabeta Bostan și producătoarea Vasilica Istrate au căutat un alt copac, care semăna mai bine cu cel descris de Creangă. De fapt, fiecare episod a avut o poveste. Echipa de producție, de exemplu, a legat cu aţă cireaşă cu cireaşă în pom, pentru că trecuse vremea cireşelor la momentul realizării momentului, iar la scena pupăzei din tei a avut loc o întâmplare și mai amuzantă, pentru că, printr-un făcut, pupezele care își aveau casa în Humulești dispăruseră din toţi teii din jur..
„– Aţi filmat povestea cu cânepa?, a întrebat într-o zi o bătrână.
– Da, i-a răspuns regizoarea.
– Păcat! V-aş fi jucat-o eu.
Şi bătrâna a plecat vădit nemulţumită. Iar echipa a rămas pe gânduri: cum să facă pentru a-i mulţumi pe nenumăraţii cunoscători şi iubitori ai lui Creangă?
Nu a găsit decât un singur răspuns: să respecte opera și să încerce să păstreze intact farmecul povestirilor marelui scriitor.
În timp ce imaginea surprinsă pe peliculă depăna firul amintirilor din unghiul copilului Creangă, banda sonoră a introdus comentariul, adică o interpretare a amintirilor, care îi aparținea adultului Creangă (transpus pe peliculă cu multă emoție de Ștefan Ciubotărașu), din unghiul scriitorului aflat la maturitate, având o singură rază de lumină în suflet – copilăria.
Momentele subiectului au fost constituite din înşiruirea acelor mici schiţe cunoscute cu subtitlurile La scăldat, Pupăza din tei, Calul bălan, Bădiţa Vasile, Cu pluguşorul, Caprele Irinucăi, unite între ele prin scurte momente din viaţa lui Creangă-matur.
Regizoarea nu a putut păși însă pe drumul amintirilor fără a începe, ca şi în volumul „Amintiri din copilărie”, prin evocarea dragostei mamei (actrița Corina Constantinescu a fost interpreta Smarandei Creangă) pentru „copilul cu păr bălai”, întruchipat de elevul Ion Bocancea din Bicaz.
La comandamentul echipei instalată în incinta Şcolii Gimnaziale din Humuleşti, programul lui Nică a fost cel în jurul căruia s-a construit povestea. Într-un reportaj publicat de „Foaia noastră” în 1964, a fost evocată atmosfera de pe platourile de filmare:
“Astăzi, ţi se spune, Nică e pe prund, la scăldat. Mâine va fi tot acolo (pentru film, Ionică trebuia să se scalde de mai multe ori ca să iasă o dată bine). Iar poimâine, dacă va fi soare (soarele în vara aceea nu a fost deloc darnic), se va duce la târg să vândă pupăza, ştiţi unde, sub cetate, acolo unde s-a ridicat hanul acela vechi. Treptat programul zilei de filmare a înscris toate locurile pitoreşti din jurul Neamţului.
Nu i-a fost uşor arhitectului Guţă Ştirbu să reconstituie Humuleştii de pe vremea lui Nică, pentru că Moldova s-a schimbat. Unde nu te aştepţi apare câte un stâlp de înaltă tensiune, necunoscut pe vremea lui Creangă, fire electrice împânzesc cele mai îndepărtate cătune. S-au ales unghiuri de filmare, s-au ales locuri. Şi, de fiecare dată, operatorul Julius Drukman întreba:
– Oare unde se afla scriitorul când a scris asta? Unde se vedea el situat? Ozana o fi văzut-o de sus, de la cetate, sau de pe podul de lemn ce unea Humuleştii cu Târgu-Neamţ?”
Regizoarea Elisabeta Bostan își amintea:
„M-am înţeles excelent cu Eliza Petrăchescu (mătuşa Mărioara), cu Corina Constantinescu (Smaranda), cu Emanoil Petruţ (Ştefan a Petrei), cu Mircea Constantinescu (Moş Nichifor Coţcariul), cu Zoe Anghel (mătuşa Măriuca), cu Ionică Bocancea (Nică).
– Deci cu toți ai lucrat foarte bine…
– Nu, au fost și unii cu care am găsit mai greu limbajul comun: de exemplu, pupăza. S-a lăsat foarte greu prinsă și adesea refuza să filmeze. Pupezelor, ciudat, nu le place publicitatea. Fabuliștii ne-au creat o imagine falsă despre ele…
Am copilărit prin locurile „Amintirilor…“, am ascultat probabil aceleaşi basme şi frumuseţi pe care le-a auzit de la mama sa şi Nică a lui Ştefan a Petrei. Mai târziu, când începuse să mi se contureze ecranizarea acestei opere, am reînceput peregrinările mele prin locurile copilăriei lui Creangă.
Pentru a găsi interpretul lui Creangă – copil, am căutat în şcolile din Iaşi, Bacău, Piatra Neamţ, Humuleşti, Broşteni, Pipirig, pe Valea Bistriţei, printre cei peste 10.000 de copii vizionaţi, pe interpretul ideal. Cred că l-am găsit în persoana elevului Ionel Bocancea de la şcoala din Bicaz, un băietan îndrăzneţ, care a legat cu uşurinţă prietenii cu oamenii de toate vârstele.
Din iunie (1964) am petrecut cu echipa multe săptămâni pe aceste locuri, care au devenit familiare tuturor colegilor mei. Mircea Constantinescu, care l-a interpretat în film pe Nichifor Coțcariul, a fost prezent în mijlocul localnicilor cu 10 zile înaintea echipei de filmare.
La Casa memorială „Ion Creangă” din Humuleşti, cei care au trecut în vara acelui an pe acolo au făcut cunoştinţă cu un moşneag hâtru, îmbrăcat într-un suman cam ponosit, purtând plete albe, foarte autentice. Moşneagului şugubăţ îi plăcea să se fotografieze cu vizitatorii. Drept recompensă, le spunea poveşti despre Ion Creangă. Şi se dovedea un foarte bun cunoscător. Foarte rar se prezenta:
– Mircea Constantinescu, de la Teatrul de Comedie. Aştept să iasă soarele, să plec la filmare.…
Maestrul Ciubotăraşu, care a jucat rolul lui Creangă din ultimele zile ale vieţii, a avut plăcuta surpriză să revină prin părţile Iaşului după o absenţă de 15 ani și a fost primit cu mare bucurie de localnici.
Secvenţa din târg cu pupăza din tei a fost realizată cu o figuraţie de 1.500 de ţărani, care au venit îmbrăcați în hainele epocii lui Creangă de acasă, din propria garderobă, fără a fi nevoie decât de mici intervenții ale costumierelor…”
Filmările exterioare le-au pus însă probleme deosebite realizatorilor, pentru că au trebuit să reconstituie casa Irinucăi, biserica cu şcoala, bojdeuca de pe dealul Ţicăului și ulițele din Humuleşti eliminând atributele urbanistice ale anilor ‘60.
Despre copilul-actor care l-a interpretat pe Nică a lui Ștefan a Petrei se știe că a dat examen la Institutul de Teatru, dar nu a fost admis. Ulterior Ion Bocancea s-a stabilit în comuna Bozovici din Caraș Severin, a fost ca șofer, a făcut o școală de maiștri auto și, după 1989, a lucrat la o firmă de asigurări.
Filmul „Amintiri din copilărie” regizat de Elisabeta Bostan a fost vizionat de 5.347.502 de spectatori în cinematografele din România, după cum arată o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31 decembrie 2014 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.
Pelicula a obținut Marele premiu “Osso pardo asturiano” și Premiul special al Juriului la Festivalul Internațional al filmului pentru copii și tineret de la Gijon, Spania, în 1965, și Premiul special al Juriului la Festivalul Internațional al filmului din La Plata, Argentina, în același an.
