De-a lungul istoriei României au existat personalități despre care documentele ne-au transmis puține lucruri, dar cărora legendele populare le-au păstrat memoria. Printre acestea se află Ciubăr Vodă, devenit cunoscut mai ales datorită lui Vasile Alecsandri.
Cronicile vechi și tradițiile orale amintesc, în a doua jumătate a secolului al XV-lea, de acest domnitor cu nume ciudat. Scriitorul Constantin Stamati (1777 – 1876) a cules, în Moldova, un vechi basm despre „Ciubăr Vodă care a fost mâncat de guzgani“, pe care l-a versificat și l-a publicat în „Musa Românească“, în 1862. Scriind, în 1880, drama istorică în versuri „Despot Vodă“, Vasile Alecsandri, care cunoștea cu siguranță basmul lui Constantin Stamati, l-a introdus pe Ciubăr Vodă printre personajele principale ale piesei. Dacă a existat într-adevăr acest personaj, ce rol a jucat el în istoria Moldovei, s-au întrebat de-a lungul timpului istoricii…
O versiune este următoarea: După domnia lui Alexandru cel Bun (1400 – 1432), la cârma Moldovei s-au perindat numeroși voievozi. Unul dintre aceștia, Petru Mușat al II-ea, fiu legitim al lui Alexandru cel Bun, s-a refugiat în Transilvania, la curtea lui Iancu de Hunedoara, în anul 1448, pe când Iancu era preocupat de formarea unei coaliții împotriva otomanilor invadatori, bizuindu-se, în primul rând, pe țările românești. Înrudindu-se prin căsătoria lui Petru al II-lea cu sora lui Iancu, cel din urmă i-a oferit protejatului său un serios ajutor militar ca să se poată instala voievod la Suceava, oferindu-i ca sfetnic un comandant al oastei transilvănene, pe credinciosul său general Csopor Mihály. Expediția a reușit pe deplin. Rivalul lui Petru al II-lea Mușat a fost alungat în Polonia, unde a murit otrăvit. Domnia lui Mușat nu a fost de lungă durată, pierind și el de moarte năprasnică, astfel că generalul Csopor s-a gândit să preia el domnia Moldovei, ceea ce a și făcut.
Cum numele Csopor nu avea o rezonanță plăcută urechilor supușilor săi, aceștia l-au numit „Ciubăr Vodă“. Se pare însă că puternicul voievod al Ardealului, Iancu de Hunedoara, nu a fost de acord cu ideea generalului, deoarece, după două luni, Csopor, care nu a apucat să fie uns de mitropolit ca voievod și nici aclamat de popor, a trebuit să cedeze locul unui fiu natural al lui Alexandru cel Bun, lui Bogdan, care a fost tatăl lui Ștefan cel Mare.
Generalul Csopor Mihály a fost unul din susținătorii cei mai devotați ai lui Matei, fiul cel mic al lui Iancu de Hunedoara, și, când acesta a devenit rege al Ungariei și a reușit să înăbușe răscoala nobililor din Transilvania, i-a încredințat misiuni diplomatice, politice și militare în Bohemia.
Fostul domnitor de două luni al Moldovei, Csopor Mihály – Ciubăr Vodă, a murit în urma unei răni pe care a suferit-o la asediul cetății Nagymihaly. În ceea ce privește plasarea lui în drama „Despot Vodă” de către Vasile Alecsandri, aceasta este o ficțiune, având în vedere că, de la înscăunarea lui Bogdan II, în 1451, și uciderea lui Despot Vodă, în 1561, este o distanță de peste o sută de ani.
Rugat de un cititor să lămurească povestea lui Ciubăr Vodă, Nicolae Iorga a respins ideea descendenței străine a domnului, argumentând:
„Ciubăr-Vodă“ apare în vechile Anale de la Putna, scrise pentru Ștefan cel Mare, dar nu și în cele de la Bistrița, scrise pentru urmașii lui Alexandru cel Bun zi de zi, după Petru-Vodă Alexandrovici și înainte de Alexăndrel, prin urmare pe la 1450, cu arătarea că a domnit „două luni“.
O întrebare întâi: de ce letopisețul de la Bistrița nu-l pune? Era el oare din altă viță decât a lui Alexandru cel Bun, pe care călugărul o urmărește? Nu, dar acest călugăr se ține numai de descendența legitimă a lui Ilie, Roman și Alexăndrel, iar, pe urmă, s–a trecut direct la Ștefan cel Mare.
„Ciubăr“ nu avea însă a face cu această linie. Dar pomenirea lui „Ciubăr“ în letopisețul de la Putna, așa cum apare în forma definitivă publicată de I. Bogdan, în „Vechile cronice până la Ureche“, e decisivă. A fost domn, a stăpânit două luni și era din neamul lui Alexandru cel Bun, căci nici vorbă nu putea fi de primirea unui aventurier într-o cronică așa de strict legitimistă.
Însemnările acestea sunt doar după pomelnice, și în ele se cuprinde deci Ciubăr-Vodă, ca și Petru (înainte de el), iar după dânsul, Alexandru. Numele e scris Ciubîru, dar și Czuber și Czubec într-o Cronică moldo-polonă tradusă după alt original și Ciupelu într-o cronică rusească.
Să notăm că forma din Cronica rusească datează din vremea căsătoriei Elenei, fiica lui Ștefan cel Mare, cu un prinț moscovit și că ea poate cuprinde informații superioare acelora din celelalte versiuni ale analelor, aflătoare într-un manuscris din a doua jumătate a veacului al XVI-lea.
Să adăugăm că, pentru Ureche, care a prefăcut în românește aceste Anale, e vorba de „un Ciubăr-Vodă“, pe care l-a găsit și în așa-numitul „Leatopiseț latinesc“, o formă latină veche a acelorași anale.
(…) Cine să se oprească la piedica decisivă că boierii n-ar fi primit pe un comandant ungur dacă acesta ar fi îndrăznit a se face voievod sau că, de s-ar fi întâmplat acest lucru, izvoarele ungurești ar vui de dânsul!”
