Iuliu Hossu s-a născut pe 30 ianuarie 1885 în comuna Milașul Mare, plasa Teaca, aflată în comitatul Cluj. Părinții lui au fost preotul paroh Ioan și soția sa, Victoria, născută Măriuțiu. Viitorul episcop de Gherla a început școala în satul natal, a urmat apoi gimnaziul luteran din Reghin, Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureș și Gimnaziul Superior Greco-Catolic din Blaj.
În 1904, și-a început studiile teologice, fiind trimis în scurt timp la Colegiul Fide din Roma. Doi ani mai târziu, a obținut titlul de doctor în Filosofie, iar în 1910 cel de doctor în Teologie și în ultimul an de studii, pe 27 martie 1910, a fost hirotonit preot de episcopul Vasile Hossu al Gherlei.
Începând cu anul 1910, Iuliu Hossu a activat la Episcopia greco-catolică de Lugoj, unde a fost, pe rând, protocolist, arhivar, bibliotecar, apoi vicar și secretar.
În august 1914 a participat la colecta inițiată de Primăria Lugoj pentru ajutorarea familiilor soldaților mobilizați în Corpul VII-Timișoara al Armatei Austro-Ungare, ulterior frații lui, avocatul Vasile Hossu și medicul Traian Hossu, au fost mobilizați ca ofițeri austro-ungari, iar al treilea frate, inginerul Ioan Hossu, a fost mobilizat ca ofițer de căi ferate la Oradea, fiind, în 1918, cel care a pus la dispoziție locomotiva care a transportat delegația Unirii de la Alba Iulia la București.
Vărul lui Iuliu Hossu, căpitanul austro-ungar Iustin Hossu, a luptat inițial pe frontul sârbesc, apoi a fost mutat pe frontul rusesc, unde și-a găsit sfârșitul. La aflarea veștii morții acestuia, Iuliu Hossu s-a înrolat voluntar, ca preot militar în grad de sublocotenent, la Serviciul Spiritual al Corpului VII de Armată-Timișoara. La începutul lunii decembrie 1914, tânărul a plecat de la Timișoara la Viena, împreună cu Regimentul de infanterie 64, ce fusese detașat pentru paza capitalei imperiale. Acest regiment, IR 64, avea încadrați patru preoți militari ortodocși și patru greco-catolici, iar la Viena echipa a acordat asistență spirituală atât militarilor care asigurau paza Palatului Schönbrunn, cât și soldaților răniți pe front care se aflau internați în spitale. Pe 3 martie 1917, pe când era încă preot militar, împăratul Carol I al Austriei l-a numit episcop în scaunul rămas vacant al Episcopiei greco-catolice de Gherla, numirea fiind confirmată de papa Benedict al XV-lea în aprilie 1917.
Iuliu Hossu a fost cel care a citit, pe 1 decembrie 1918, mulțimii adunate la Marea Adunare Naționale de la Alba Iulia, proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României. Episcopii Iuliu Hossu și Miron Cristea, alături de alți doi fruntași ardeleni, Alexandru Vaida-Voievod și Vasile Goldiș, au primit apoi însărcinarea de a aduce la București Declarația de Unire de la Alba Iulia pe care au înmânat-o Regelui Ferdinand.
„Am trăit atunci momente în adevăr istorice. Din delegaţia aleasă la Alba-Iulia pentru a prezenta actul Unirii marelui rege Ferdinand I, am făcut parte patru persoane şi anume: mult regretatul dr. Vasile Goldiş, patriarhul dr. Miron Cristea, în acea vreme episcop de Caransebeş, dl. dr. Alexandru Vaida-Voevod, fost în atâtea rânduri preşedinte al consiliului de miniştri şi eu.
De la Alba-Iulia, cu un tren special compus dintr-o locomotivă şi un singur vagon de clasă, am mers la Blaj, la Sibiu, la Făgăraş, la Braşov şi apoi trecând Predealul până la Ploieşti, am fost reţinuţi mai multe ore pentru ca guvernul I. I. C. Brătianu să depună jurământul, înainte de primirea noastră.
În gara Bucureşti am fost primiţi de către toţi membrii guvernului în frunte cu I.I. C. Brătianu, precum şi de un numeros public ale cărui ovaţii nu mai conteneau.
Ionel Brătianu, din cauza emoţiei profunde, şi-a rezumat cuvântarea cu care urma să ne întâmpine la câteva cuvinte şi acestea rostite cu lacrimi în ochi. Tot el ne-a comunicat apoi că dorinţa expresă a regelui Ferdinand I este să fim găzduiţi chiar în Palatul Regal, aşa că de la gară întreaga delegaţie am mers direct la palatul din Calea Victoriei, unde am fost găzduiţi timp de nouă zile.
A doua zi după sosirea noastră la București, defunctul rege Ferdinand, în prezența reginei Maria, a fostului principe moştenitor, actualul rege Carol al II-lea, a întregii familii regale, ne-a primit în sala tronului cu un fast deosebit.
În aceeaşi sală mai erau de faţă membrii guvernului în frunte cu preşedintele de consiliu I. I. C. Brătianu, ofiţerii generali şi ofiţerii superiori din garnizoana Bucureşti, membrii corpului diplomatic, numeroase alte oficialităţi, etc.
Aici, în faţa regelui, dr. Alexandru Vaida-Voevod a dat citire actului Unirii, iar Vasile Goldiș l-a înmânat apoi defunctului suveran.
Regele Ferdinand I, emoţionat până la lacrimi, cum de altfel era întreaga asistenţă, a rostit apoi memorabilul lui discurs care va rămâne de-a pururi pe prima pagină a istoriei României întregite”, își amintea episcopul într-un interviu acordat ziarului Dimineața în 1934.
În anul 1924, Episcopia de Gherla a primit, cu titlu de donație din partea Sfântului Scaun, Biserica Minoriților din Cluj, vechiul centru episcopal de la Gherla a fost mutat în orașul Cluj, numele instituției devenind Episcopia de Cluj-Gherla, iar vechea catedrală din Gherla a primit statutul de concatedrală. În vechiul sediu episcopal, Casa Karácsonyi din Gherla, Iuliu Hossu a decis să mute sediul școlii greco-catolice de învățători, desființată ulterior de autoritățile comuniste.
Între 1940-1944, ani în care Ardealul de Nord s-a aflat sub administrație maghiară, episcopul a rămas la Cluj și tot aici a locuit și în perioada de început a regimului comunist.
Pe 21 septembrie 1948, Hossu a fost primit în audiență de premierul Petru Groza, care i-a propus scaunul de mitropolit ortodox al Moldovei, care era vacant. Cei doi se cunoșteau din perioada în care Groza era avocat stagiar la Lugoj, iar el era secretar episcopal în același oraș, dar preotul a refuzat ferm propunerea și i-a cerut lui Groza să dispună repunerea în posesie asupra Academiei Teologice din Cluj ce fusese între timp evacuată.
În noaptea de 29 octombrie 1948, preotul a fost arestat în timp ce se afla în București, fiind dus inițial la sediul Ministerului de Interne. Trei zile mai târziu a fost mutat, împreună cu alți episcopi greco-catolici, la vila patriarhală de la Dragoslavele, fiind ținut închis, timp de câteva săptămâni, sub pază strictă. Pe 14 noiembrie, deținuții au fost vizitați de patriarhul Iustinian Marina, care le-a propus să
renunțe la credința catolică, iar după două săptămâni, pe 2 decembrie 1948 au primit un exemplar din Monitorul oficial în care fusese publicat decretul de desființare a Bisericii Române Unite.
Pentru că a refuzat categoric să renunțe la religia sa, episcopul Iuliu Hossu a fost transferat mai întâi la Mănăstirea Căldărușani, iar în 1950 la penitenciarul de la Sighet. După cinci ani de detenție, în 1955 a fost dus la Curtea de Argeș, apoi la Mănăstirea Ciorogârla și din nou la Căldărușani, unde a rămas în domiciliu obligatoriu până la sfârșitul vieții.
Ioan Ploscaru, episcop greco-catolic și fost deținut politic, își amintea în 1998:
“În 29 octombrie 1948, când episcopii noştrii au fost arestaţi, au fost duşi la Bucureşti. Aici patriarhul Iustinian Marina i-a cerut lui Petru Groza zicând: “Daţi-i pe mâna mea, că scot eu credinţa catolică din capul lor!” Guvernul i-a predat, iar ei au fost duşi la Dragoslavele, o vilă a Patriarhiei din judeţul Muscel. Vila era dărăpănată şi pustie. Au înconjurat-o cu sârmă ghimpată pe dinafară, şi era păzită de miliţieni, ca să nu se apropie cineva, iar în interior de securitate, ca episcopii să nu poată lua contact între ei să se influenţeze.
Aici au fost ţinuţi patru luni (noiembrie şi decembrie 1948 şi ianuarie şi februarie 1949), în frig, foame şi izolare. Aveau o mică raţie de alimente care ar fi trebuit cumpărate la preţ oficial (în acest caz le-ar fi venit mai mult), însă administraţia le cumpăra la liber, de pe piaţă, aşa că erau foarte înfometaţi. Episcopul Ioan Suciu de la Blaj, cu care am stat 2 ani la Sighet în aceeaşi celulă, mi-a declarat: “Aici, la Sighet este foarte rău, dar la Dragoslavele era infinit mai rău. Acolo erau prizonieri ai Patriarhului Ortodox.”
În luna februarie, 1949, când Patriarhul a socotit că foamea, frigul şi izolarea a scos credinţa catolică din capul lor, le-a făcut o vizită. Cu această ocazie, le-a dat o masă “patriarhală”, ca să vadă cum ar putea ei trăi dacă ar trece la Biserica Ortodoxă. Dar văzând că ei nu spun nimic, a început dânsul: “Dacă nu treceţi la Biserica Ortodoxă, eu îmi voi lua braţul ocrotitor de pe voi!” Atunci Episcopul Ioan Bălan de la Lugoj i-a răspuns: “Preafericite, dacă noi am crede că Biserica Ortodoxă este adevărata Biserică a lui Cristos, noi în acest moment ne-am da semnătura de trecere, pentru că noi voim să fim cu Cristos; dar Dvoastră nu aţi venit la noi nici cu argumente teologice, nici cu virtuţile creştineşti, ci ne-aţi arestat şi ne-aţi întemniţat. Hotărât, acestea nu sunt metodele lui Cristos. Cum am putea noi crede Bisericii care dă mâna cu ateii ca să ne ucidă pe noi? Dacă cineva (guvernul) ne-ar fi promis nouă că ne dă toată Biserica Ortodoxă pe mână, cu condiţia să întemniţăm pe ierarhii ei, ori numai pe unul din ei, noi am fi acceptat moartea, dar n-am fi primit. Deci viaţa ne-o puteţi lua, dar credinţa nu”. Patriarhul s-a sculat şi a plecat.
În anul 1969, în luna august, l-am vizitat pe episcopul Iuliu Hossu la Mănăstirea Căldăruşani, unde era închis. Era de curând făcut cardinal de Papa Paul VI. Pe peretele chiliei, deasupra mesei care îi servea de altar, avea o cruce făcută din iconiţele decupate din calendarul de perete. Sub fiecare iconiţă religioasă era tipărit mare anul în care a fost tipărit calendarul, toate împreună formau 15 ani. Venerabilul cardinal spunea: „La fiecare sfântă Liturghie, ofer Mântuitorului ca jertfa şi anii mei de temniţă şi exil, pentru Biserica noastră martiră. Şi titlul de cardinal este tot al întregii noastre Biserici”.
*** Adevărul şi minciuna, IPSS Ioan Ploscaru, revista Vatra, martie 1998
Pe 28 aprilie 1969, papa Paul al VI-lea îl numise pe Iuliu Hossu cardinal in pectore (procedura prin care suveranul pontif poate alege cardinali secreți, al căror nume nu este dezvăluit), de-abia pe 5 martie 1973, după decesul episcopului, fiind făcută publică această desemnare.
În septembrie 1969, preotul Emil Riti a reușit să-l viziteze pe Hossu în cămăruța de la Mănăstirea Căldărușani și l-a înregistrat recitind rezoluția de la Alba Iulia, documentul audio ajungând în anul 1976 la München, la postul de radio Europa Liberă.
Cardinalul Iuliu Hossu a încetat din viață pe 28 mai 1970, la Spitalul Colentina din București, la căpătâiul său aflându-se regretatul episcop Alexandru Todea.
sursa: iiccmer.ro, Memorialul Sighet, thelightcone.com
