
David Lynch a fost unul dintre cei mai enigmatici și influenți regizori ai cinematografiei contemporane. Cu un stil distinct, Lynch a redefinit granițele artei cinematografice, iar de-a lungul carierei sale de peste cinci decenii, a creat filme-reper precum Eraserhead (1977), Blue Velvet (1986) și serialul cult Twin Peaks (1990).
Regizorul s-a născut pe 20 ianuarie 1946 în Missoula, Montana, într-o familie din clasa mijlocie. Tatăl lui, Donald Walton Lynch, era cercetător și lucra pentru Departamentul Agricol, iar mama, Edwina, era profesoară de engleză. Copilăria lui Lynch a fost marcată de numeroase mutări, familia trăind în diverse state, precum Idaho, Washington și Virginia, experiențe care aveau să devină o sursă de inspirație pentru creația lui artistică.
De la o vârstă fragedă, a fost atras de artă și desen, și-a dorit inițial să devină pictor și, în 1965, s-a înscris la Pennsylvania Academy of the Fine Arts din Philadelphia. În acea perioadă, a fost profund influențat de operele lui Francis Bacon și Salvador Dalí.
În timpul studiilor, Lynch a descoperit pasiunea pentru film, iar primul său proiect major a fost scurtmetrajul experimental „The Grandmother” (1970), care l-a adus atenția criticilor. Era relativ cunoscut în mediul cinematografic când a început să lucreze la primul lungmetraj, “Eraserhead” (1977), un film care a devenit un reper în cinematografie.
Realizarea producției a fost un proces anevoios, întinzându-se pe o perioadă de cinci ani din cauza bugetului limitat. Succesul pe care l-a avut cu „Eraserhead” i-a oferit lui Lynch șansa de a lucra la proiecte mai mari. În 1980, a regizat “The Elephant Man”, un film biografic despre viața lui Joseph Merrick, un bărbat care trăia în Londra victoriană. Cu Anthony Hopkins și John Hurt în rolurile principale, pelicula a avut un mare succes comercial, obținând opt nominalizări la Oscar, inclusiv pentru cel mai bun regizor. În 1984, a regizat adaptarea romanului SF Dune, un proiect ambițios, dar care a fost un eșec din punct de vedere comercial.
Doi ani mai târziu, Lynch a revenit în forță cu Blue Velvet, considerat de mulți critici de film drept capodopera sa. Cu Kyle MacLachlan, Isabella Rossellini și Dennis Hopper, Blue Velvet a șocat și fascinat deopotrivă publicul, iar succesul filmului i-a deschis calea către unul dintre cele mai mari proiecte: Twin Peaks.
Lansat în 1990, serialul a devenit un adevărat fenomen cultural, milioane de telespectatori, inclusiv din România, așteptând nerăbdători săptămână de săptămână un nou episod al poveștii misterioase a Laurei Palmer. Deși a avut inițial doar două sezoane, Twin Peaks a revenit în 2017 cu „The Return”, cu o abordare la fel de inovatoare ca cea de la începutul anilor ‘90.
“Cred că m-am îndrăgostit de Laura Palmer. Nu imediat, ci scriind scenariul, puțin câte puțin. Am avut multă șansă alegând-o pe Sheryl Lee pentru serial. La urma urmei, ea nu avusese la început decât o scenă, scena unde fusese descoperită moartă, înfășurată într-un nailon. După aceea a apărut în câteva “flash-back”-uri și în visurile agentului Cooper… Cum Sheryl este o ființă vie și pare ceva de neatins chiar și în viața de toate zilele, contactase starea paroxistică a Laurei Palmer. La un moment dat era chiar bolnavă, nu mai putea fi ea însăși, devenise foarte stranie și foarte marcată. Acest rol a traumatizat-o și i-a trebuit multă vreme pentru a-și găsi reperele intime: este o actriță extraordinară”, mărturisea în 1992 David Lynch.
Filmele ulterioare ale lui Lynch, precum “Lost Highway” (1997), “Mulholland Drive” (2001) și “Inland Empire” (2006) au continuat să exploreze temele caracteristice ale lui David Lynch.
Toată viața a fost considerat un individ bizar. Purta tot timpul cămăşile închise până la ultimul nasture, pentru că, spunea el, „am impresia că există tot timpul un rău care pluteşte în jurul gâtului meu“. Şapte ani de zile, in fiecare dimineaţă, la aceeaşi oră, se ducea să-şi bea ciocolata la acelaşi bar din Los Angeles. Nu ştia de ce. Nu suporta să se gătească in casa în care locuia, pentru că avea impresia că mirosul de carne se va impregna pentru totdeauna în cărţile şi tablourile sale. Se spune că avea multe manii, dintre care cele mai multe morbide, de exemplu își îngropa lucrurile personale, apoi le dezgropa și le examina îndelung.
Regizorul a fost căsătorit de patru ori și are patru copii, timp de cinci ani parteneră de viață i-a fost Isabella Rossellini, dar nu i-a devenit soție și, în ciuda faimei sale, a păstrat mereu o aură de modestie și mister, preferând ca viața sa privată să se desfășoare departe de lumina reflectoarelor.
Fascinantul David Lynch s-a stins din viață pe 16 ianuarie 2025, la vârsta de 78 de ani.