Un studiu apărut în 1856, la șase ani de la moartea lui Balzac, oferă câteva date dintr-o epocă mai puțin cunoscută a vieții autorului „Eugeniei Grandet”. Autorul este Eugene de Mirecourt, contemporanul marelui scriitor:
„Honoré de Balzac s-a născut la Tours, în 1799, în ziua de 20 Mai, în casa din Strada Imperială care poartă numărul 45. Tatăl său, consultând calendarul și găsind de bun augur numele sfântului zilei, hotărî ca noul născut să fie botezat cu acest nume. Tânărul Honoré crescu în tovărășia a două surori fermecătoare, cu care refuza să se joace, absorbit cum era deja la vârsta cea mai fragedă de un fel de inspirație precoce, care îl transporta în lumea viselor. Avea la căpătâi o zână misterioasă, un înger păzitor al geniului, care îl învăluia cu aripile sale și îl legăna, încetișor, în extaz.
Vioara lui Balzac
Doamna Balzac, îngrozită de a vedea un copil atât de fraged răpit de tendințe ascetice, încercă să-l determine a se îndrepta spre jocurile vârstei sale. I se dădură micului Honoré tot felul de posibilități de distracție. Din toate acestea, una singură avu darul de a-i fi pe plac: era o vioară, unul dintre acele “Stradivarius” de douăzeci și cinci de parale, care pot fi cumpărate la dughenile din bâlciuri.
— Auzi ce frumos!, spunea el Laurei, cea mai mare dintre surorile sale.
— Ba deloc, răspundea aceasta; îmi zgârii urechile!
Copilul o privi cu un aer scandalizat, părăsi odaia și plecă singur să-și continue muzica sub arborii grădinii. Două ore mai târziu, îl găsiră cu ochii spre cer, cu fața scăldată de lacrimi și cântând din vioară. Tonurile aspre pe care coardele le scoteau la întâmplare se transformau pentru tânărul visător intr-o armonie celestă. I se părea că face parte din corul îngerilor.
Balzac însuși a dat o serie de amănunte despre acest episod din copilăria sa în romanul „Louis Lambert”.
Pasiunea lecturilor
La vârsta de cinci ani, a citit Sfintele Scripturi și s-a cufundat, cu o atracție nespusă, în misterioasele lor adâncimi. Toate cărțile care îi cădeau în mână erau devorate cât ai bate din palme. Adesea, din zorii zilei, pleca încărcat de volume, cu o bucată de pâine în buzunar, și se îndrepta spre desișurile pădurii unde citea până ce cădea noaptea.
Trimis la Colegiul Oratorilor din Vendôme, și-a continuat pasiunea pentru citit. Opere științifice, filosofice sau religioase, toate erau bune. Până și dicționarele erau parcurse de la primul până la ultimul rând. Își luase sistemul de a se lăsa pedepsit cu arestul, pentru a putea astfel să citească fără a fi deranjat. Înzestrat cu o memorie prodigioasă, reținea totul: nume de localități, nume de oameni, lucruri, chipuri.
Și un efect ciudat…
Din toate acestea, a rezultat curând pentru capul tânărului un fenomen neliniștitor. În mijlocul haosului produs de miile de idei amețitoare, reacțiunea păru a se eclipsa. Liceanul nostru, revenit la Tours, și-a îngrozit familia. Somnolența inevitabilă cauzată, dacă putem spune astfel, de efortul de a-și orândui ideile care i se îngrămădiseră în creier era luată drept idioție. Așezat la ospățul inteligenței, copilul înghițise biblioteci și digestiunea devenea penibilă. Acest filosof de paisprezece ani știa tot, în afară de lucrurile cele mai simple și cele mai banale: întreba cu ce se face pâinea și nu deosebea o vie de un lan de grâu. Cincisprezece zile conservă într-o vază o floare de lămâi, pe care sora sa Laura i-o prezentase drept un cactus indian. Acest fel de apatie intelectuală cu care se întorsese de la colegiu se împrăștie curând.
Memoria își terminase opera de clasare: întunecimea făcea loc luminii, iar în Balzac se întrevedea splendida strălucire a gloriei sale.
„Veți vedea, veți vedea, le spunea surorilor sale. Voi fi celebru odată”.
Vorba aceasta îl costă scump. Din acea clipă, veselele sale surori îi făceau reverențe și îi spuneau pe un ton extrem de respectuos:
— Salutăm pe marele Balzac!”
*** Studiul scriitorului Eugene de Mirecourt despre copilăria lui Balzac a fost publicat în limba română în anul 1938, cu prilejul conferințelor organizate de Universitatea Liberă din București la Fundația Dalles.
