HomeOameni care au intrat în istorieLawrence al Arabiei, un aventurier de geniu. Cum l-a cunoscut Chuchill pe “Regele neîncoronat al Arabiei”

Lawrence al Arabiei, un aventurier de geniu. Cum l-a cunoscut Chuchill pe “Regele neîncoronat al Arabiei”

Lawrence al Arabiei
DS TW

Winston Churchill, premierul Marii Britanii, a publicat în „Sunday Dispatch” o pasionantă evocare a faimosului Thomas Edward Lawrence, la cinci ani după moartea controversată a colonelului britanic produsă pe 19 mai 1935.

„Până la sfârșitul războiului mondial nu-l întâlnisem pe Lawrence. Abia în primăvara anului 1919, când la Paris se făurea pacea, cineva îmi spuse: „Trebue să-l cunoști pe acest tânăr extraordinar. Ceea ce a făcut el e o epopee!”

carturesti.ro
Lawrence al Arabiei

L-am invitat deci pe Lawrence la dejun. Pe vremea aceea el purta la Londra și la Paris costumul arab, spre a se identifica cu interesele Emirului Faysal și cu revendicările arabilor, pe atunci violent disputate. Spre a veni la dejunul meu, el îmbrăcase haine obișnuite şi avea înfăţişarea unui tânăr ofiţer oarecare. Auzisem povestea atitudinei lui Lawrence la o ceremonie oficială, unde refuzase o decoraţie pe care regele voise să i-o confere personal.

Eram ministru de război şi am comunicat îndată că purtarea sa era cât se poate de greşită, neloială faţă de rege, ca gentleman, şi foarte nerespectuoasă faţă de el, ca suveran. Oricine poate refuza un titlu sau o decoraţie, arătând motivele refuzului, dar nu la o solemnitate când Majestatea Sa, în exerciţiul datoriei sale constituţionale, voia să îndeplinească actul graţios de a-l distinge personal, pentru a face o demonstraţie politică, era pur şi simplu monstruos.

Cum Lawrence era musafirul meu, nu puteam să spun mai mult, dar în calitatea mea oficială, nu puteam să spun mai puţin. Abia cu mulţi ani mai târziu am aflat că refuzul nu s-a produs la o ceremonie publică, ci la o audienţă când regele şi Lawrence erau singuri. Acesta din urmă rugând respectuos pe suveran să-i îngădue a declina onoarea de a primi o decoraţie. Nu ştiu dacă Lawrence a simțit că nu cunoșteam împrejurările incidentului, cert este că nu încercă nici o clipă să se scuze. Acceptă mustrarea mea, surâzând. Numai în felul acesta — îmi spuse el — putea să atragă atenția celor mai înalte foruri ale statului asupra faptului că onoarea Marii Britanii era angajată față de arabi. Regele însuşi trebuia să afle ceea ce se făcea în numele său, iar el, Lawrence, nu avea altă posibilitate să i-o aducă la cunoștință. Nu l-am revăzut pe Lawrence decât după câteva săptămâni, la Paris.

De astădată era îmbrăcat în hainele arabe, care-i puneau în evidenţă toată strălucirea chipului. Ţinuta sa gravă, precizia opiniilor, calitatea conversaţiei — toate acestea păreau reliefate într-un grad înalt de magnificul turban şi de costumul arab. Trăsăturile sale nobile, buzele perfect cizelate, privirile scânteietoare de foc şi inteligenţă căpătau o strălucire nemaipomenită în draperiile acelea flotante. Arăta într-adevăr Lawrence ceea ce era: unul din cei mai mari prinţi ai Naturii.

fashiondays.ro

De atunci, ori că purta hainele englezului de rând sau, mai târziu, uniforma aviaţiei, eu nu l-am mai văzut altfel decât așa cum îl arată minunatul desen al lui Augustus John. Cauza lui nu făcea progrese la Paris. L-a înfruntat chiar pe Clemenceau în controverse nesfârșite și repetate. Găsise, în sfârșit, un adversar demn de spada lui. Bătrânul „Tigru” avea un chip tot atât de cumplit ca al lui Lawrence, un ochi tot atât de neîmblânzit şi o voinţă tot atât de nesdruncinată. Clemenceau avea un adânc sentiment pentru Orient. Paladinii îi plăceau şi admira faptele strălucite ale lui

Lawrence, căruia îi recunoştea geniul. Dar sentimentele Franţei cu privire la Siria erau vechi de un veac. Toată lumea ştie ce-a urmat. După lungi controverse, conferinţa păcii a atribuit Franţei mandatul asupra Siriei, iar când arabii se împotriviră cu armele, trupele franceze îl goniră pe Faysal din Damasc.

CU SUFLETUL ÎNSÂNGERAT

Când îmi aduc aminte de toate acestea, îmi dau seama ce adânc rănit era Lawrence al Arabiei. Era desnădăjduit şi desgustat de viaţă. În cărţile sale, mărturiseşte că orice ambiţie personală se stinsese într-însul înainte de intrarea triumfală în Damasc. Eu însă sunt încredinţat că chinul de a-şi vedea prietenii arabi, faţă de care dăduse cuvântul Marii Britanii trataţi astfel era pricina renunţării sale de a mai juca vreun rol in afacerile mari.

Lawrence al Arabiei

Firea lui mândră fusese încercată în timpul războiului, dar atunci îl susţinuse tăria sufletească. Acum însă, acest mare suflet era rănit. În primăvara anului 1921, am fost numit la Ministerul Coloniilor, spre a mă ocupa de afacerile noastre din Orientul mijlociu, care mergeau destul de prost. M-am gândit să-l pun pe Lawrence într-o comisie însărcinată cu treburile acestea, dar când am menţionat numai gândul meu, toţi au rămas înmărmuriţi. Erau sincer încredinţaţi că, cu temperamentul său, Lawrence nu se va supune niciodată rutinei unei instituţii publice.

Am stăruit totuşi şi, spre mirarea tuturor, Lawrence al Arabiei a primit un post important. Împreună cu dânsul, Hubert Young şi cu Trenchard din Ministerul Aerului, am plecat la Cairo şi în Palestina. După o şedere de o lună, am propus cabinetului să se repare nedreptatea făcută arabilor şi adunării şerifilor din Mecca, aşezând pe Faysal ca rege pe tronul Irakului şi încredinţând emirului Abdulah guvernul transiordanic. Am mai propus să se retragă toate trupele noastre din Iran, încredinţându-se apărarea ţării forţelor aeriene engleze şi, în al treilea rând, am propus o aplanare a dificultăţilor dintre evreii şi arabii din Palestina.

Lawrence al Arabiei
Lawrence al Arabiei

Perioada în care a servit ca funcţionar public a fost o epocă unică în viața lui Lawrence. Lumea era uimită de atitudinea sa liniştită și plină de tact. Într-o zi l-am întrebat:

– Când toate acestea vor fi terminate, ce ai vrea să faci? Funcţiile celeînalte te aşteaptă, dacă ai vrea să continui cariera în serviciul colonial.

Lawrence al Arabiei răspunse cu zâmbetul lui blând, radios și enigmatic în acelaș timp:
– Peste câteva luni sarcina mea va fi sfârșită. Treaba s-a făcut și sper că va dura.
– Dar dumneata?
– Tot ce vei mai vedea din mine va fi un mic nour de praf la orizont.

Lawrence al Arabiei

Destule posturi de guvernator şi comandamente înalte erau atunci la dispoziţia mea. I le-am oferit, dar totul a fost zadarnic. În cele din urmă l-am trimis în Transiordania, unde se iviseră greutăţi. Avea împuterniciri excepţionale, s-a slujit de ele cu vigoarea obișnuită. A destituit ofiţeri, a întrebuinţat forţa şi a restabilit liniştea desăvârşită. Toată lumea era mulţumită de succesul acestei misiuni, dar nimic nu l-a putut hotărî să continuie. Am văzut cu mâhnire „micul nour de praf” pierind la orizont.

Episodul următor a fost publicarea cărţii sale „Cei şapte stâlpi ai înţelepciunii”. Ca o povestire de război şi aventuri, cred că această carte este neîntrecută, fiind una din cele mai mari scrise vreodată în limba engleză. Dacă Lawrence n-ar fi făcut nimic altceva decât să scrie această carte, ca o operă de imaginaţie, şi încă faima sa ar dăinui cât timp se va vorbi englezeşte în vreun colţ al globului. Cartea ni-l arată pe Lawrence al Arabiei soldatul, dar nu numai soldatul, ci şi omul de stat, răsvrătind popoarele sălbatice ale deşertului, pătrunzându-le gândurile tainice, conducându-le în punctele alese pentru acţiune şi de cele mai multe ori dând el însuşi foc minei.

E o epopee minunată şi, în centrul ei, un om. Personalitatea lui Lawrence rămâne vie în amintirea prietenilor săi şi sentimentul pierderii suferite prin moartea sa nu s-a micşorat printre compatrioţii săi. Toţi ne simţim mai săraci, fiindcă l-am pierdut pe Lawrence. Avea într-însul acea caracteristică a geniului pe care toţi o recunoaştem, fără a o putea defini. O parte din secretul marii sale autorităţi morale venea din dispreţul pe care-l arăta pentru onorurile, plăcerile şi confortul existenţei. Lumea se uită întotdeauna cu respect la un om pe care banii, căminul, confortul, rangul, puterea şi celebritatea îl lasă nepăsător.

Lumea îşi dă seama, cu o oarecare sfială, că un asemenea om e dincolo de judecata ei, îi va oferi zadarnic ispitele ei şi că un asemenea om se mişcă pe alt plan decât ceilalţi oameni, că este în stare de o revoltă violentă şi de sacrificiul suprem, că e un om singuratec, pentru care viaţa nu e decât o mare datorie, însă o datorie care trebue îndeplinită cu credinţă. Era într-adevăr Lawrence al Arabiei un om care locuia pe culmile înalte ale munţilor, unde aerul este rece şi rar, şi de unde, în zilele senine, privirea îmbrăţişează toate împărăţiile lumii şi toată gloria lor.

Lawrence al Arabiei
Înmormântarea lui Lawrence

După ce Lawrence, pe bicicleta sa, şi-a dus cartea preţioasă celor foarte puţini pe care-i socotea demni s-o citească, el a găsit o ocupaţie care să-i mai învioreze inima. Îşi dădea seama de însemnătatea aviaţiei pentru comerţ, ca şi pentru război. În existenţa unui simplu mecanic de aviaţie el găsi liniştea pe care nu i-ar fi putut-o da nici postul cel mai înalt. Geniul lui Lawrence al Arabiei era foarte divers. A fost în acelaşi timp un savant şi un soldat, un arheolog şi un om de acţiune, un erudit şi un partizan, un mecanic şi un filozof. Câtă vreme Lawrence trăia, nutream sentimentul că, dacă se va ivi o nevoie mare şi va fi chemat, el va părăsi drumul modest pe care şi l-a ales şi va fi din nou în centrul unor evenimente deosebite. Dar n-a fost să fie aşa. Apelul care l-a ajuns şi pentru care era pregătit a venit aşa cum l-a dorit dânsul, repede şi fulgerător, pe aripile vitezei.

Lawrence al Arabiei

Lawrence ajunsese la ultimul salt a cursei eroice prin viaţă. Regele George al V-lea i-a scris tatălui său: „Numele lui va trăi în istorie!” E adevărat. Va trăi în literatura engleză, va trăi în tradiţiile aviaţiei regale, va trăi în analele războiului şi în legendele Arabiei…”

*** Winston Churchill, 1940

DS TW
No comments

leave a comment