Gastronomia a devenit de-a lungul secolelor un domeniu al rafinamentului, al competiției și al pasiunii. Mulți scriitori au fost seduși de arta gătitului, unii dintre ei transformând plăcerea mesei într-un ritual artistic sau în… opere literare.
Printre cei mai entuziaști s-a numărat Alexandre Dumas-tatăl, autorul celebrelor romane „Cei trei muschetari” și “Contele de Monte Cristo”, care nu și-a ascuns niciodată pasiunea pentru gastronomie, ba chiar a cultivat-o cu aceeași fervoare ca cea pentru literatură.
Dumas nu era doar un gurmand rafinat, ci și un devotat practician al artei culinare. Se povestește că, primind de la o prietenă o rețetă inedită de matelotă de crap (cu sos de arpagic și ciuperci), scriitorul a invitat câțiva amici – printre care Sir Richard Wallace și doctorul Varon – la un prânz la care a servit preparatul gătit chiar de el. Matelota s-a bucurat de un succes deplin, dar când bucătăreasa doctorului Varon a sugerat că, la fel ca pentru scrierea romanelor sale, și rețetele lui Dumas ar fi putut avea „colaboratori”, autorul s-a simțit profund ofensat. Pentru a-și apăra onoarea, a organizat un al doilea prânz, de data aceasta gătind în fața oaspeților.
De altfel, Dumas este autorul unui volum monumental, „Grand dictionnaire de cuisine”, o creație care reflectă nu doar rafinamentul său, ci și verva unui spirit enciclopedic pasionat de toate tipurile de artă – inclusiv de cea gastronomică. Scris spre finalul vieții și publicat postum, în 1873, dicționarul nu este o simplă culegere de rețete, ci e o carte vie, plină de anecdote, observații culturale și note personale.
Ortolani à la provençale
Luați cât de multe trufe mari puteți găsi; pentru fiecare trufă, pregătiți un ortolan. Tăiați trufele în două și scobiți-le ușor pentru a face loc păsării. Puneți ortolanul în interior, învelit într-o felie foarte subțire de jambon crud, ușor umezită cu un sos de anșoa. Umpleți trufa cu o pastă de foie gras și măduvă de vită. Legați trufa astfel încât ortolanul să nu poată ieși dinăuntru.
Sos indian
Puneți într-o cratiță trei linguri de velouté (sos alb de bază) și tot atâtea de supă concentrată (consommé). Adăugați o linguriță plină de curry. Luați un praf de șofran și fierbeți-l într-un vas mic; când se formează infuzia de șofran, strecurați-o cu grijă printr-un colț de tifon direct în sos. Stoarceți bine șofranul cu o lingură și adăugați-l parțial în compoziție. Lăsați totul să dea în clocot.
Baba au rhum
Bateți cinci ouă cu zahăr și un pic de sare, până devin spumoase. Adăugați făină cernută și un păhărel cu lapte, apoi puțin unt topit, amestecând ușor. Turnați compoziția în forme unse cu unt și pudrate cu făină și coaceți. Pentru sirop, fierbeți apă cu zahăr și coji de citrice, lăsați să se răcească, apoi adăugați rom după gust. Îmbibați desertul cald în sirop.
Pasiunea lui Dumas pentru gastronomie nu a fost un caz izolat în lumea scriitorilor. Cafenelele și restaurantele Parisului erau, în secolul al XIX-lea, nu doar locuri de socializare, ci și adevărate laboratoare de plăceri culinare. Părintele Muschetarilor se întâlnea adesea cu Musset și Balzac la cârciumi unde se serveau preparate aparent simple: vițelul la tavă, de exemplu, era nelipsit în meniul lor preferat. Într-o asemenea ocazie, Honore de Balzac a consumat la o singură masă o sută de stridii de Ostenda, douăsprezece cotlete de porc, o rață pe napi, două prepelițe, un păstrăv de Normandia, mezeluri, fructe și multe pahare de vin, potrivit biografilor săi.
Nici muzicienii nu au stat departe de bucătărie. Celebrul Rossini, compozitorul „Bărbierului din Sevilla”, era renumit pentru pofta sa de mâncare neobișnuită și pentru inventivitatea culinară. El a creat „macaroanele umplute cu pastă de trufe”, iar filozoful Félicité Robert de La Mennais pretindea că numai el știe cum se învârte corect manivela de la râșnița de cafea, pentru a-i potența aroma.
George Sand pregătea ea însăși dulcețuri și peltele, iar dramaturgul Edmond Rostand a omagiat în comedia eroică „Cyrano de Bergerac”, cea mai cunoscută operă a sa, nu doar viața aventuroasă a eroului, ci și „tarteletele cu migdale”. Nici Alexandre Dumas-fiul nu s-a lăsat mai prejos, oferind posterității o rețetă de salată japoneză (cu cartofi fierți în coajă, scoici și vinegretă), iar Jules Claretie se mândrea cu desertul său cu cireșe negre, pe care îl gătea personal pentru musafiri.
Dintre scriitorii români, cel mai cunoscut gastronom a fost Păstorel Teodoreanu, dar și Ion Creangă, Nicolae Filimon, I.L. Caragiale și Mihail Sadoveanu au, în operele lor, multe descrieri de festinuri culinare. Descoperiți mai multe informații:
