Puțini oameni au schimbat fața unei națiuni așa cum a făcut-o Cornelius Vanderbilt. Născut pe 27 mai 1794 la Staten Island, într-o familie olandeză de fermieri și navigatori, Vanderbilt nu a avut parte de o educație rafinată sau de vreo avere moștenită de la părinți.
A învățat însă devreme ce înseamnă munca dură, a avut instinct în afaceri și o ambiție feroce. Copilul rebel care refuza să meargă la școală avea să devină un simbol al Americii industriale, o figură legendară cunoscută sub numele „Commodore”, titlu onorific care sugera dominația sa absolută în transportul maritim și feroviar american.
Cornelius Vanderbilt, băiatul cu barca
Cornelius a fost al patrulea dintre cei nouă copii ai lui Phoebe și Cornelius Sr., un mic fermier și barcagiu ai cărui urmași erau coloniști olandezi. La vârsta de 11 ani, a părăsit școala, iar la 16 ani, și-a convins mama să-i împrumute 100 de dolari pentru a-și cumpăra o barcă pe care a folosit-o pentru a transporta pasageri și mărfuri între Staten Island și Manhattan. „Commodore” și-a câștigat rapid reputația de om de cuvânt și, pe măsură ce orașul New York se dezvolta, a intuit potențialul transportului de persoane și bunuri. A decis să-și reinvestească profitul în bărci noi, apoi în vase cu aburi și, până la vârsta de 40 de ani, controla una dintre cele mai importante flote comerciale din estul Americii.
După ce a făcut avere din transportul naval, Vanderbilt și-a mutat atenția spre o altă industrie: calea ferată. În anii 1860, a început să cumpere acțiuni și a preluat treptat controlul unor linii importante, printre care New York Central Railroad. Prin investiții inteligente și prețuri de neegalat, a reușit să construiască o rețea feroviară care lega estul Americii de Midwest, cu centrul de comandă în Manhattan.
Cea mai vizibilă moștenire a acestei epoci este Grand Central Depot, precursorul faimosului Grand Central Terminal. Sub conducerea lui Vanderbilt, trenurile americane au devenit mai rapide, mai sigure și mai eficiente. Tot el este responsabil, în mare parte, pentru modelul de monopoluri care a dominat economia americană până la începutul secolului XX.
Un magnat cu apucături dure
Vanderbilt nu era deloc cunoscut pentru eleganță, era brutal în negocieri și nu avea timp pentru conveniențe sociale. Disprețuia avocații, considera bancherii incompetenți și își trata concurenții cu o duritate aproape nemiloasă. Se spune că, în timpul unei dispute, i-a trimis unui rival un bilet pe care scria doar atât: „Te voi ruina” și chiar a făcut-o când i s-a ivit ocazia.
În ciuda reputației sale dure, Cornelius a fost și un mare filantrop, oferind un milion de dolari pentru înființarea Universității Vanderbilt din Nashville, una dintre cele mai mari donații din epocă. În viața privată, relațiile lui au fost marcate de severitate și tradiționalism.
Omul de afaceri s-a căsătorit în 1813, pe când avea doar 19 ani, cu o verișoară de gradul al doilea, Sophia Johnson. Căsnicia lor a durat peste 50 de ani și a fost considerată discretă și stabilă, însă deloc pasională. Sophia era o femeie religioasă, cu spirit practic, nu era interesată de lux sau socializare, se ocupa cu mult devotament de îngrijirea copiilor și a gospodăriei.
După moartea ei, la vârsta de 75 de ani, Vanderbilt s-a recăsătorit cu o femeie mult mai tânără, Frank Armstrong Crawford, o susținătoare a Bisericii Metodiste, dar acest mariaj a fost interpretat ca o alianță mai degrabă simbolică și religioasă decât romantică.
Pentru cei 13 copii pe care i-a avut cu prima soție, nu a fost un tată cald sau răbdător, dimpotrivă, a fost descris ca autoritar și distant. Fiicele sale au fost căsătorite strategic, cu bărbați pe care Vanderbilt însuși i-a ales, dar cărora nu le-a oferit un rol real în deciziile familiei.
În perioada tinereții și a maturizării, Commodore a dus un stil de viață auster, nu era preocupat de luxul personal, nu purta haine elegante și nici nu locuia în case sofisticate, ba chiar obișnuia să spună că bogații care trăiesc în risipă sunt slabi. Își petrecea cea mai mare parte din timp în biroul său sau la docuri, printre muncitori și mecanici. Cu toate acestea, copiii și mai ales nepoții săi au schimbat radical stilul de viață al familiei. William Henry, fiul lui cel mare, și generațiile următoare au construit unele dintre cele mai opulente reședințe din istoria Americii, precum Breakers, la Newport (Rhode Island), Biltmore Estate, în Carolina de Nord, Vanderbilt Mansion, în Hyde Park, New York.
Deși nu a lăsat în urmă vreun jurnal intim sau vreo carte de memorii, din corespondența și declarațiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului a reieșit un set de principii sănătoase care i-au guvernat existența:
Muncă neîncetată – este cunoscut faptul că nu și-a luat niciodată vreo vacanță și a lucrat chiar și în ultimii ani ai vieții.
Încredere în propriile forțe – considera că succesul vine din inițiativă personală, nu din moșteniri sau educație formală.
Dispreț pentru luxul ostentativ – deși era unul dintre cei mai bogați oameni din lume, și-a păstrat stilul de viață modest.
Competiție fără scrupule – a fost nemilos cu rivalii, dar și cu copiii săi, când simțea că aceștia nu se ridică la înălțimea așteptărilor lui.
Este relevant faptul că, atunci când a redactat testamentul, Cornelius Vanderbilt a declarat că doar fiul cel mare a demonstrat „capacitatea de a purta mai departe greutatea și responsabilitatea moștenirii”. La moartea lui, pe 4 ianuarie 1877, avea o avere estimată la 100 de milioane de dolari, echivalentul a peste 3 miliarde de dolari astăzi, cea mai mare parte a sumei revenindu-i lui William Henry Vanderbilt, favoritul său.
Acesta a dublat averea familiei în doar câțiva ani, dar moștenitorii următori – nepoții și strănepoții lui Cornelius – au risipit rapid banii făcând achiziții extravagante și ducând un stil de viață nu doar luxos, ci și scandalos.
Palatele construite de familia Vanderbilt la New York și Newport, care erau simboluri ale „Epocii de Aur”, au devenit, ulterior, semne ale decăderii. La începutul secolului XX, doar câțiva dintre descendenții lui Commodore mai aveau control asupra imperiului feroviar pe care bunicul lor îl construise.
Afacerile lui Cornelius Vanderbilt au dus la unificarea economică a Americii, deoarece au redus costurile de transport, au încurajat comerțul între state și au pus bazele infrastructurii moderne. Un exemplu clasic al magnatului de tip „self-made man”, dar și un model al capitalistului feroce, Commodore nu a fost un filantrop în sensul de astăzi al cuvântului, dar a fost, în schimb, un om de acțiune care a știut să-și asume riscuri și, de cele mai multe ori, a câștigat.
