HomeOameni care au intrat în istorieCopii celebriDestinul trist al lui Frédéric Chopin, copilul-minune

Destinul trist al lui Frédéric Chopin, copilul-minune

Frédéric Chopin
DS TW

Frederic Chopin s-a născut pe 22 februarie 1810 în satul Żelazowa Wola, aflat în apropiere de Varșovia, fiind fiul lui Nicolas, un francez căsătorit cu o aristocrată poloneză, Tekla, a cărei familie avea mari probleme financiare.

În octombrie 1810, când Frédéric avea șapte luni, părinții s-au mutat la Varșovia, unde tatăl primise postul de profesor de franceză la un liceu.

Copilul a luat primele lecții de pian de la Ludwika, sora sa mai mare, iar la vârsta de șapte ani era deja autorul a două piese. Presa din oraș a publicat relatări despre copilul-minune, iar „micul Chopin” a devenit curând atracția recepțiilor organizate în casele nobililor, prima apariție ca pianist pe o scenă publică având loc când de-abia împlinise vârsta de opt ani.

Frédéric Chopin

În toamna anului 1826, Chopin a început studiul teoriei muzicale, apoi a urmat un curs normal de trei ani la Conservator, în această perioadă fiind îndrăgostit de o studentă, colegă cu el, pe nume Konstancja Gładkowska.

Josef Elsner, rectorul Conservatorului de muzică din Varşovia și profesorul de armonie, contrapunct şi fugă al lui Chopin, i-a eliberat pe 29 iulie 1829 o diplomă de absolvire cu menţiunea: „Frederic Chopin, extraordinare aptitudini, geniu muzical“.

Cu doisprezece ani înainte de obţinerea acestei diplome, pe când avea aproape opt ani, fusese tipărită prima lui compoziţie: “Poloneza pentru pianoforte”, dedicată contesei Starbek. Revista Pamietnik Warszawski publica atunci, în numărul din ianuarie 1818, o notiţă despre această primă „poloneză” precizând: „Compozitorul acestui dans polonez, un şcolar de abia opt ani, este fiul domnului Nicolas Chopin, profesor de limba franceză şi literatură la liceul din Varşovia. Este un adevărat geniu muzical deoarece nu numai că poate, cu cea mai mare uşurinţă şi cu gust rar, să execute cele mai grele piese la pian, dar şi compune unele dansuri şi variaţiuni care pun în admiraţie pe cunoscătorii de muzică, mai ales avându-se în vedere vârsta fragedă a autorului. Dacă acest copil ar fi născut în Germania ori în Franţa, ar atrage interesul tuturor cercurilor societăţii”.

Curând după această primă operă imprimată, Chopin a scris un marş dedicat Marelui Duce Constantin Pavlovici, care era un om aspru și inabordabil. Când micul autor i l-a cîntat el însuşi la pian, ducele a fost cucerit. A ordonat ca marşul să fie orchestrat, iar compoziţia lui Chopin a fost de atunci înainte adeseori cântată la paradele militare.

Pe 2 noiembrie 1830, după finalizarea studiilor, a plecat într-un turneu în Europa de Vest, a mers la München și Stuttgart, unde se afla în momentul instaurării ocupației armatei rusești în Polonia, iar în octombrie 1831 a ajuns la Paris, unde a fost întâmpinat de către exilații polonezi din Franța cu mare bucurie, continuându-și turneele de succes.

În 1835, Chopin a aranjat o întâlnire cu familia sa la Karlsbad, ocazie cu care l-a revăzut pe contele Franz von Thun-Hohenstein, a cărei fiică fusese eleva sa la Paris, iar acesta l-a invitat pe compozitor să își petreacă vacanța la castelul său. La întoarcere, oprindu-se pentru puțin timp la Dresda, a redescoperit-o cu înflăcărare pe Maria Wodzinska, o prietenă din copilărie, cu care s-a logodit în 1836, însă familia ei s-a împotrivit căsătoriei, iar muzicianul a rămas cu sufletul adânc rănit.

În 1836, la o petrecere organizată de contesa Marie d’Agoult, amanta compozitorului Franz Liszt, Chopin a întâlnit-o pe Amandine-Aurore-Lucile Dupin, Baronesa Dudevant, cunoscută sub numele George Sand. Scriitoarea franceză, care era cu șapte ani mai în vârstă decât el, avusese deja numeroase aventuri amoroase, printre cele mai cunoscute fiind cele cu Prosper Mérimée, Alfred de Musset și cu secretarul ei, Alexandre Manceau.

Inițial Chopin nu a considerat-o atrăgătoare. „Are ceva care îmi provoacă repulsie”, mărturisea el. Dar scriitoarea se îndrăgostise de tânărul compozitor și l-a curtat până când între ei s-a înfiripat o legătură ce părea mai degrabă maternă.

Au plecat apoi împreună la Mallorca, fiind găzduiți la mănăstirea din Valldemossa, dar aici Chopin a avut probleme cu primirea pianului care îi fusese trimis de la Paris, rămas blocat la vama spaniolă din cauza taxelor, și a început să deteste insula.

Vremea ploioasă a avut un impact serios asupra bolii pulmonare cronice a compozitorului, așa că s-a întors alături de George Sand și de cei doi copii ai ei la Barcelona, apoi a stat o vreme la Marsilia. Deși starea lui de sănătate s-a ameliorat, recuperarea nu a fost completă, dar a plecat, în august 1848 într-un turneu în Anglia. În noiembrie a revenit la Paris complet epuizat. Tuberculoza de care suferea făcuse progrese dezastruoase și, pentru a ajunge în apartamentul său, trebuia să fie dus pe brațe. Muzicianul a continuat însă să dea lecţii numeroase, uneori câte şapte ore pe zi.

Frédéric Chopin

Pe 17 octombrie 1849, după miezul nopții, un medic s-a aplecat asupra lui și l-a întrebat dacă suferă foarte mult. „Nu mai sufăr acum”, a răspuns el. Destinul trist al lui Frederic Chopin s-a sfârșit cu câteva minute înainte de ora două dimineața, la doar 39 de ani. A murit înconjurat de prietenii săi devotaţi şi de Ludwika, sora lui, care venise din Polonia, chemată de amicii apropiați să îl vadă pentru ultima dată. Până în ultima clipă Chopin a sperat că George Sand va veni să îl vadă, dar scriitoarea nu a apărut la patul de suferință. După moartea lui, a fost găsit într-un raft secret un pachet cu scrisorile Mariei Wodzinska, legate cu o panglică de care era prins un bilețet: Moja bieda (Jalea mea).

Moartea lui Chopin a provocat o mare emoţie la Paris. Muzicianul a fost înmormântat la Cimitirul Pere Lachaise, lângă fostul său prieten, Bellini, pe care-l admirase mult şi care murise din cauza aceleiași boli în 1835. La înmormântare i s-a cântat Requiemul lui Mozart şi Marşul funebru din sonata sa în si minor. Inima muzicianului a fost închisa într-o urnă şi trimisă la Varşovia, fiind aşezată în biserica „Sfânta Cruce”.

Opera lui Chopin numără cincizeci şi una de mazurci, paisprezece poloneze, nouăsprezece nocturne, douăzeci şi şapte de studii, şaisprezece valsuri, douăzeci şi cinci de preludii, patru balade, patru sonate, două concerte de pian cu orchestră și alte compoziții, în total peste două sute de piese.

“Imaginea lui Chopin s-a păstrat în amintirea urmaşilor ca un prototip al artistului desăvârşit, al poetului inspirat, sentimental şi visător, nobil în toată ţinuta şi viaţa sa. Lucra necontenit, neobosit, cu o inspiraţie inepuizabilă. Inventivitatea sa melodică şi armonică e de o bogăţie neîntrecută. De altfel, era de o generozitate şi dezinteresare fără margini. Firea sa sensitivă şi, poate, şi constituţia sa, de la o vreme maladivă, îi pricinuiau adeseori stări de mare nervozitate care-i dădeau zile şi nopţi de agitaţie. Uneori îşi pierdea cumpătul şi avea ieşiri penibile. În urma lor se închidea în sine, se izola într-o lungă tristeţe apăsătoare. Singurul derivativ, singura cale de consolare şi împăcare cu sine însuşi era atunci pianul. Întreagă creaţiunea sa pianistică reflectă zbuciumul sufletului său, ca şi elanurile care uneori îl înseninau şi-l înălţau.

Din nefericire, ceea ce s-a povestit şi s-a scris despre el nu corespunde întotdeauna prea fidel adevărului. Mai întâi, să nu uităm că, pe când la Paris era idolatrizat, pe când cea mai mare parte dintre cunoscătorii de muzică îl preţuiau în mod superlativ, s-au găsit unele voci discordante care să-i arunce cele mai injuste şi triviale injurii. După cum s-a mai spus, există întotdeauna spirite înguste care ridică in slavă mediocrităţile, dar nu sunt în stare să recunoască lumina curată a geniului autentic.

S-a spus că trei forţe au mânat sau stăpânit inspiraţia lui Chopin: iubirea sa nefericită pentru Maria Wodzinska, boala care îl submina şi nostalgia, unită cu durerea pentru soarta Poloniei. Aceste vederi sunt numai pe jumătate adevărate. Chopin a iubit viaţa, a iubit tot ce se poate iubi. Muzica lui e glasul unei inimi cu o infinită putinţă de cuprindere şi cu un infinit dar al expresiunii. Dar peste toate iubirile sale, domină aceea a Patriei. Matei Glinski spunea cândva că arta lui Chopin se ridică la înălţimea unui simbol care planează deasupra timpului. În al Doilea Război Mondial, bombardamentele armatelor lui Hitler au nimicit biserica „Sfânta Cruce” din Varșovia unde se afla urna cu inima lui Chopin, dar, din toată biserica, singură urna cu inima lui Chopin a rămas neatinsă. E un simbol sublim: inima lui Chopin salvată e inima biruitoare a poporului său”, scria eseistul și filosoful român Eugeniu Speranția despre Chopin într-un studiu publicat în 1960.

DS TW

leave a comment