Elena Densușianu, prima femeie profesor de medicină

Elena Densuşianu s-a născut pe 3 martie 1875 în oraşul Făgăraş, într-o familie de cărturari, fiind fiica lui Aron Densuşianu, filolog şi istoric literar, și a Elenei, directoare și profesoară de germană la Liceul de domnișoare din Iași, și sora criticului literar Ovid Densușianu.

Tânăra a urmat cursurile secundare la Iaşi, susţinându-şi bacalaureatul în anul 1893, s-a înscris apoi la Facultatea de medicină, iar după susţinerea tezei de doctorat a plecat la Paris, unde a lucrat în laboratorul de anatomie patologică al profesorului A.V. Corni (cel care publicase, împreună cu Victor Babeș, primul tratat de bacteriologie din lume).

Doctorii Roux și Mecinikov i-au îndrumat lucrările practice la Institutul Pasteur, iar în anul 1902 o revistă de medicină experimentală din Paris a publicat un studiu original despre nefrită semnat de Victor Babeş în colaborare cu tânăra Elena Densuşianu.

După terminarea specializării, doctorița s-a întors în ţară, devenind preparatoare a Laboratorului de anatomie patologică din Bucureşti, apoi medic secundar prin concurs al Spitalelor Eforiei din Bucureşti și, după aceea, medic secundar al Spitalului Sf. Spiridon din laşi.

În această ultimă instituție a început să lucreze mai ales în domeniul oftalmologiei, efectuând o serie de operaţii complexe. A obținut titlul de docent la Universitatea din Iaşi, apoi s-a mutat din nou la Bucureşti, devenind asistentă şi ulterior şefă de clinică, predând, în același timp, studenţilor anului IV cursul de clinică oftalmologică. Doctorița a avut o bogată activitate practică, efectuând zilnic operaţii extrem de delicate, precum trepanaţia sclero-corneeană.

Un moment foarte important în cariera sa a fost anul 1920, când catedra de oftalmologie de la Iaşi a devenit liberă, s-a prezentat la concurs și a reuşit să obţină postul, preluând totodată conducerea clinicii de specialitate și devenind astfel prima profesoară universitară de medicină din România şi una dintre primele din Europa.

Timp de 20 de ani, între 1920 şi 1940, Elena Densușianu a organizat o instituţie spitalicească la nivelul celor din străinătate, a reușit să aducă la Iași cele mai perfecţionate instrumente şi aparate medicale și a pledat pentru înființarea unei biblioteci de specialitate.

În tot acest timp, doctorița l-a avut alături pe Emil Pușcariu, un distins profesor al Universităţii din Iaşi, specialist în histologie, care i-a devenitt soţ, şi el fost colaborator al lui Victor Babeş. Chiar şi după ce a ieșit la pensie Elena Densuşianu-Puşcariu și-a continuat activitatea științifică, făcând o serie de cercetări care corelau oftalmologia cu geriatria, iar la vârsta de 88 de ani a publicat la Paris o lucrare foarte apreciată, care explica o serie de sindroame oculare pe o bază cu totul originală.

Savanta a fost una dintre cele mai strălucite reprezentante ale oftalmologiei româneşti şi europene, a scris peste o sută de lucrări ştiinţifice, publicate în volume şi reviste româneşti şi străine.

Cele mai importante tratate de oftalmologie îi citează contribuţiile, în special cele privitoare la tumorile oculare, oftalmie simpatică, conjunctivită, glaucom, trahom sau diferite tehnici operatorii. Într-una dintre lucrările sale, scria: “Executând un mare număr de operaţiuni, am putut să-mi dau seama de insuficienţa unor metode, ceea ce m-a făcut să imaginez metode personale, care mi-au dat cele mai bune rezultate în toate cazurile în care le-am întrebuinţat”.

Elena Densușianu a promovat întreaga sa viață profilaxia şi prevenirea orbirii, prima lucrare pe acest subiect fiind publicată încă din 1913 (“Instrucţiuni populare pentru prevenirea orbirii”). A reluat această temă ulterior, în alte articole, vorbindu-le mamelor

despre cum își pot proteja copiii de diverse afecțiuni oculare, solicitând înființarea a cel puţin unui centru oftalmologic pentru două judeţe și efectuarea controalelor periodice.

Prima femeie profesor de medicină din România a murit pe 20 mai 1966 la Iași.

Sursa:

Revista Ştiința şi Tehnică, 1975