HomeVizionariiMuzicieniIon Voicu și vioara Stradivarius în România

Ion Voicu și vioara Stradivarius în România

Ion Voicu
DS TW

Ion Voicu s-a născut pe 8 octombrie 1923 la Bucureşti într-o familie de muzicieni (bunicul său a fost violoncelist, iar tatăl, Ștefan Voicu, a cântat la contrabas și vioară) și, pentru că încă din primii ani ai copilăriei a fost atras de muzică, la vârsta de 6 ani a început să studieze vioara, devenind mai târziu elevul maeştrilor George Enacovici, Garabet Avakian, George Enescu şi David Oistrah.

“Și-a dorit o vioară de la patru ani. A căpătat la 6 ani o scripcă. Chiar în dimineaţa acelei zile, Ion Voicu a început să însăileze pe coarde o melodie. „Hora miresei” se chema şi până seara a cântat-o. Toată familia i-a jucat atunci în preajmă. Familia aceasta era deţinătoarea unei comori: aproape 300 de ani de tradiţie muzicală băştinaşă. Tradiţia s-a perpetuat: din cei şapte copii, câţi erau acasă, şase sunt astăzi muzicieni, muzicanţi sau muzicali, iar Ion Voicu a devenit… Ion Voicu. La aceasta a vegheat mama: Irina Voicu a stăruit ca băiatul să ia lecţii cu un dascăl, să exerseze ore îndelungate. Şi, într-adevăr, timp de 27 ani, Ion Voicu a studiat în medie opt ore pe zi. Aşa s-a format acest strălucit interpret al Iui Paganini, Ceaikovski, Lalo, Chausson, Issaye, acest virtuos înnăscut, despre care dirijorul George Georgescu spunea: „Ion Voicu a venit pe lume cu gamele gata făcute“.

Despre profesorii săi, va vorbi el însuși: „De la Enescu am dobândit râvna pentru marele repertoriu clasic; David Oistrah m-a învăţat să stăpânesc vioara”. Întâlnirea tânărului de 18 ani cu Enescu a avut loc în 1943, când muzicianul l-a ascultat în vila sa „Luminiş”, de la Sinaia. „În ceea ce priveşte tehnica, mult nu mai rămâne de făcut”, a spus marele compozitor; şi pentru ca Voicu, până atunci îndrăgostit de romantici, să-şi desăvârşească interpretarea, i-a recomandat în repertoriu sonatele lui Mozart, ale lui Beethoven, concertul de Brahms.

Violonistul a debutat la vârsta de 17 ani, cântând alături de Orchestra Radio, avându-l la pupitru pe Theodor Rogalski, a intrat în Orchestra Radio, apoi în cea a Filarmonicii bucureştene, iar din 1950 a devenit solistul orchestrei.

watchshop.ro

Întâlnirea cu David Oistrah a avut loc 11 ani mai târziu, în 1954. Între timp, Ion Voicu deținea un Stradivarius autentic ce datează din anul 1702. „David Oistrah m-a învăţat să stăpânesc vioara”, va mărturisi Ion Voicu, iar despre instrumentul ce fusese cumpărată de statul român în 1956, artistul a povestit:

fashiondays.ro

“La început, lutierul Henry Wero din Berna privise neîncrezător pe tânărul care i se prezentase.

— Ion Voicu? N-am auzit de acest nume! Și dumneata vrei să cumperi o astfel de vioară? Dar luxul acesta și-l pot permite numai violoniștii consacrați care dispun de asemenea sume. Cine va plăti pentru vioară?

bijuteriidinargint.ro

– Statul român.

Wero făcuse ochii mari. În cariera lui de lutier rutinat nu auzise încă o astfel de minune.

– Am fost trimis aici să aleg cea mai bună vioară posibilă, continuă calm Ion Voicu.

Și astfel, după ce încercase patru “Stradivarius” la Paris și încă trei la Berna, alegerea lui Ion Voicu s-a oprit asupra unui model pe a cărui etichetă scria “Cremona 1702”.

Ion Voicu

Vioara care a ajuns la București fusese deținută de un profesor de muzică american, Lukens, care se stabilise în Anglia, pe corzile ei cântase un secol mai târziu Joseph Joachim, cel mai vestit violinist al epocii, unul din prietenii lui Johannes Brahms, care interpretase prima oară concertul pentru vioară al compozitorului german pe acest instrument.

Printre elevii lui Joachim, spune povestea viorii Stradivarius, se afla și o tânără fată, Eldler, o violonistă excepțională, care a primit instrumentul în 1889, după ce o expertiză meșterului Hill din Londra i-a certificat originalitatea. Miss Eldler, eleva lui Joachim, a suferit însă un accident și nu a mai putut cânta, astfel că vioara nu a mai folosită timp de mai bine de 50 de ani. A ajuns apoi la Wero, care a dus-o pentru o nouă expertizare la Hill, de această dată la Hill-fiul, care i-a confirmat din nou proveniența.

Ion Voicu

Vioara Lukens, cum a fost numită în monografiile de specialitate, a intrat în posesia violonistului Ion Voicu pentru păstrare şi folosinţă exclusivă în 1956, fiind achiziționată cu preţul de 80.000 de franci elvețieni, sumă pusă la dispoziţie de statutul român.

Pentru Ion Voicu au urmat sute de concerte şi recitaluri, înregistrări la Radio şi la case mari de discuri (Decca, Eterna, Heliodor, Electrecord) turnee în toată lumea în compania unor orchestre, instrumentişti şi dirijori de prestigiu precum George Georgescu, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Sir John Barbirolli, Yehudi Menuhin, André Cluytens, Antal Dorati, Paul Klecki, John Pritchard sau Karel Ancerl.

Într-un interviu acordat în 1968, violonistul mărturisea: “Publicul are foarte mare influenţă asupra calităţii concertului. Capacitatea lui de a trăi muzica o simţi şi te stimulează. Dar artistul, când iese în scenă, are starea lui sufletească, dispoziţia lui, pe care şi-o impune sieşi şi o impune şi publicului. Desigur, aplauzele nu-mi displac. Cine ar putea spune asta? Mă bucur însă mai mult atunci când ştiu că am cântat bine, pentru că publicul aplaudă adeseori numai numele. Când vine un artist mare, sala ascultă cu alte urechi, parcă mai atente. Se pare însă că tocmai atunci e mai puţin lucidă. Auzi spunându-se: Vai ce frumos a cântat, deşi artistul nu a făcut nimic deosebit. E drept că publicul e azi mai divers şi că asta duce la o anumită îndepărtare de muzică. Sala de concert nu se va goli însă niciodată”.

Ion Voicu

Violonistul Ion Voicu a încetat din viață pe 24 februarie 1997 la București, la vârsta de 73 de ani.

Muzicianul Alexandru Tomescu a câștigat în 2007 dreptul de a cânta, până în 2023, pe Vioara Stradivarius (Lukens sau Eldler-Voicu), în urma unei serii de trei concursului organizate de Ministerul Culturii și de Filarmonica „George Enescu”.

Surse:

Tribuna Sibiului, 1968, Flacăra (1957, 1959), România literară (1997)

DS TW
No comments

leave a comment