HomeVizionariiPictori și sculptoriElizabeth Siddal și Dante Rossetti, o iubire tragică

Elizabeth Siddal și Dante Rossetti, o iubire tragică

Elizabeth Siddal

Elizabeth Eleanor Siddal s-a născut pe 25 iulie 1829 la Londra, fiind fiica lui Charles Crooke Siddall, care avea un mic atelier de fabricare a tacâmurilor, și a lui Elizabeth Eleanor Evans, care provenea dintr-o familie de origine galeză.

În 1849, când tânăra a împlinit 20 de ani, a început să lucreze la un atelier de confecționat pălării din oraș și aici l-a cunoscut pe pictorul Walter Deverell, care a descris-o mai târziu ca fiind “deosebit de înaltă, cu o ținută minunată și o față delicată… are ochi cenușii, iar părul ei este de culoarea cuprului, orbitor de strălucitori”. Mai târziu artistul a folosit-o pe frumoasa Elizabeth Siddal ca model și a prezentat-o grupului pictorilor prerafaeliți din care făcea parte.

Elizabeth Siddal
Dante Gabriel Rossetti, Regina Cordium

Primul tablou în care a fost reprezentată a fost pictura “A douăsprezecea noapte”, după Shakespeare, în care Deverell însuși îl reprezenta pe Orsino, chipul lui Feste era al prietenului său, Dante Gabriel Rossetti, și Viola/Cesario o avea ca model pe tânăra domnișoară Siddal.

Elizabeth a pozat apoi pentru William Holman Hunt, apărând în câteva dintre tablourile acestuia, “Adăpostind un misionar creștin de persecuția druizilor” și “Doi domni din Verona” și pentru celebra pictură “Ophelia” a lui John Everett Millais. Pentru acest din urmă tablou tânăra a trebuit să stea  într-o cadă plină cu apă și, pentru că era iarnă, artistul punea lămpi de ulei sub cadă pentru a o încălzi, la un moment dat a uitat să le alimenteze și apa a devenit rece ca gheața. Absorbit de muncă, Millais nu a observat, Elisabeth nu a îndrăznit să-l întrerupă și s-a îmbolnăvit de pneumonie, iar tatăl ei l-a făcut răspunzător pe pictor care, sub amenințarea unei acțiuni în justiție, i-a plătit facturile medicale.

A douăsprezecea noapte, Walter Deverell
Ophelia, John Everett Millais

Domnișoara Siddal l-a cunoscut pe pictorul Dante Gabriel Rossetti, și el membru al grupului prerafaeliților, probabil în timp ce amândoi erau modelele lui Deverell, bărbatul a plăcut-o mult, a început să o alinte “Lizzie”, până în 1851 a devenit muza lui și, din acel moment, i-a interzis să mai fie model pentru alți artiști.

Elizabeth s-a îndrăgostit de Dante Rossetti, în 1852 s-a mutat în reședința lui din Chatham Place, cei doi s-au izolat complet de grupul de prieteni și au fost absorbiți doar de relația lor pasională. Începând din 1853, artistul și-a folosit iubita ca model pentru o serie de picturi cu tematică Dante Alighieri, inclusiv pentru tablourile “Prima aniversare a morții Beatricei”, realizat în 1852, “Întâlnirea lui Beatrice cu Dante la o nuntă”, „Viziunea lui Dante despre Rachel și Leah” și, poate cel mai faimos portret al ei, ”Beata Beatrix” (Fericita Beatrice).

Seria Dante, realizată de Dante Gabriel Rossetti

În 1854, influențată de mediul în care trăia zi și noapte, Elizabeth Siddal a început să picteze ea însăși, iar un an mai târziu criticul de artă John Ruskin a decis să-i ofere 150 de lire sterline pe an în schimbul tuturor desenelor și picturilor pe care le realiza.

Cum tânăra provenea dintr-o familie de muncitori, Rossetti se temea să o prezinte părinților săi, mai ales că nu era bine văzută de surorile artistului și bărbatul era sigur că familia nu-și va da acordul pentru a se căsători cu ea. Neînțelegând motivele pentru care Dante întârzie să o ceară de soție, Elizabeth a crezut că încearcă să o înlocuiască cu o muză mai tânără, iar aceste suspiciuni au contribuit la perioadele ei depresive ulterioare.

Elizabeth, surprinsă într-o schiță a lui Dante Rossetti
Lady Clare, pictură a lui Elizabeth Siddal

Cei doi s-au căsătorit totuși pe 23 mai 1860 la Biserica Sf. Clement din orașul Hastings, dar la ceremonie nu au fost prezenți nici membrii familiilor lor și nici prietenii, ci doar câțiva martori.

Cu câteva luni înainte de nuntă starea de sănătate a artistei începuse să se înrăutățească, cele mai multe indicii ducând fie spre tuberculoză, fie spre tulburări intestinale severe și se pare că lua laudanum pentru a-și calma durerile, dar e posibil să fi fost și anorexică.

Elizabeth a mers câțiva ani la rând la Paris și Nisa pentru a fi consultată de medici, dar tratamentele nu au avut niciun rezultat, astfel că, în ziua nunții, era atât de fragilă și se simțea atât de rău încât a trebuit să fie dusă în brațe la biserică, deși locuința lor era la cinci minute de mers pe jos. În plus, în acea perioadă suferea și de depresie și se pare că devenise dependentă de laudanum. În 1861 tânăra a rămas însărcinată, dar a născut o fetiță moartă, evenimentul tragic i-a accentuat depresia, dar artista a rămas din nou însărcinată la sfârșitul anului 1861.

Pe 10 februarie 1862 a luat masa împreună cu soțul ei și prietenul lor, Algernon Charles Swinburne, la un hotel din apropiere, Rossetti a lăsat-o acasă, apoi a participat la un eveniment la Working Men’s College, iar când a revenit la apartamentul lor a găsit-o inconștientă în pat și nu a reușit să o trezească.

Primul medic pe care Dante Rossetti l-a chemat i-a spus că nu poate să o salveze, iar bărbatul a trimis după alți trei doctori care i-au făcut inclusiv spălături stomacale, dar fără rezultat. Elizabeth, care avea doar 32 de ani, a murit la ora 7:20 în dimineața zilei de 11 februarie 1862, iar medicul legist a concluzionat că moartea ei a fost accidentală. Cu toate acestea, se pare că Rossetti a găsit un bilet fixat cu un ac pe cămașa ei de noapte pe care scria: “Vă rog să aveți grijă de Harry” (fratele ei invalid).

Distrus de durere și vinovăție, pictorul ar fi ars scrisoarea pentru că sinuciderea era considerată un act ilegal și imoral și ar fi atras un scandal asupra familiei, iar preoții nu ar fi fost de acord să-i organizeze o înmormântare creștinească.

William Holman Hunt, Valentin salvând-o pe Silvia de Proteus

Pictorița a fost înmormântată pe 17 februarie 1862 în cripa familiei Rossetti din Cimitirului Highgate, dar după șapte ani Dante a cerut ca mormântul să fie deschis pentru a putea să recupereze o cărticică de poezii scrise cu mâna ei, pe care i-o pusese lângă cap înainte de închiderea sicriului. Artistul a primit autorizația legală, un medic a dezinfectat hârtiile, iar poeziile au fost publicate în volum în 1870.

Viața pictorului a fost, începând din acel moment, un lung șir de episode depresive, deși a continuat să creeze. Spre sfârșitul anilor ‘70 a intrat într-o stare morbidă, a devenit dependent de droguri, inhala frecvent soluție de cloral și bea cantități mari de whisky, iar instabilitatea sa psihică a fost diagnosticată ca psihoză alcoolică.  Dante Gabriel Rossetti a murit pe 9 aprilie 1882, în Duminica Paștelui, în casa de la țară a unui prieten, unde se dusese în încercarea de a scăpa de dependența de cloral, și a fost înmormântat în curtea bisericii All Saints din satul Birchington-on-Sea, Kent.

Relația lui Dante Rossetti cu Elizabeth Siddal a fost subiectul multor filme de televiziune, printre care “Infernul lui Dante”, realizat în 1967, “The Love School” din 1975 și „Desperate Romantics”, o miniserie produsă și difuzată de BBC Two în 2009.

Cripta familiei Rossetti
Un manuscris al poetei Elizabeth Siddal
Dante Gabriel Rossetti în 1863
Mormântul pictorului din Cimitirul Birchington-on-Sea

Sursa:

Oswald Doughty, A Victorian Romantic: Dante Gabriel Rossetti, 1949

No comments

leave a comment