HomeMonarhieMetrese, curtezane și amante celebreEmma Hamilton, amanta amiralului Nelson, la închisoarea datornicilor

Emma Hamilton, amanta amiralului Nelson, la închisoarea datornicilor

DS TW

Emily Lyon a venit pe lume pe 26 aprilie 1765 la Cheshire, în Anglia, și a fost fiica fierarului Henry Lyon, care a murit când ea avea două luni, și a lui Mary Kidd. Mama ei, rămasă văduvă, a trăit într-o sărăcie extremă și nu și-a permis să îi ofere niciun fel de educație. La doar 15 ani, Emily și-a schimbat numele în Emma și a devenit ea însăși mamă. A rămas însărcinată cu un oarecare Harry Featherstonhaugh, dar și-a abandonat fetița nou-născută și s-a mutat la Londra.

Pentru că nu avea nicio perspectivă, a lucrat aproape un an într-un bordel, unde l-a cunoscut pe fiul lui Francisc Greville, primul conte de Warwick. Îndrăgostit de frumoasa prostituată, tânărul Francis a reușit să o ajute să părăsească lupanarul și i-a oferit acces în saloanele societății londoneze.

Miss Lyon a avut trei copii cu Francis, dar bărbatul, presat de familia lui, a decis să oprească relația cu fosta prostituată. Contele s-a căsătorit cu o fată bogată de același rang și a trimis-o pe fosta metresă la Napoli, dându-i-o în grijă unchiului său, William Hamilton, ambasador al Angliei în regatul peninsular. Frumoasa Emma l-a sedus repede pe ambasador și l-a determinat să o ia de nevastă, devenind astfel o femeie onorabilă și continuând să fie în centrul atenției societății londoneze și neapoleze.

Neconvențională și inovatoare, juca teatru, a lansat un stil de dans și a dat tonul unei noi mode, îmbrăcându-se în rochii lungi, simple, cu voaluri și falduri, drapate în stilul antic grecesc, iar modul ei de vestimentație a fost curând adoptat de tinerele din Napoli, care o admirau pe îndrăzneața englezoaică.

Casa ei devenise centrul distracției din regat, iar lady Hamilton a reușit chiar să se împrietească la cataramă cu regina Maria Carolina de Austria, soția regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii.

Ajunsă în lumea bună, Emma l-a primit în casa ei pe amiralul Horatio Nelson când acesta a venit la Napoli pentru a cere întăriri împotriva francezilor, moment în care tânăra, prin influența pe care o are la curtea regală, l-a sprijinit să primească ajutorul cerut.

Amiralul, care avea 40 de ani la acel moment, a revenit după cinci ani în oraș, iar Lady Hamilton l-a găzduit din nou, ba, mai mult, a organizat o petrecere aniversară în onoarea bravului militar britanic la care au participat nu mai puțin de 1.800 de invitați. Pentru că aceasta fusese ambiția frumoasei Emma, bătrânul ei soț, Lordul Hamilton, s-a supus fără niciun cuvânt. În acea perioadă, relația intimă dintre Lady Emma și amiralul Nelson a devenit oficială și, nu după mult timp, cei trei au plecat împreună la Londra. Ambasadorul a închiriat o casă în Picadilly, iar aici Emma a adus pe lume primul copil al lui Nelson, o fetiță botezată, pentru ca lucrurile să fie clare, Horatia. Trioul conjugal s-a mutat apoi în Wimbledon, într-o casă micuță, cumpărată de amiral.

După ce Lordul Hamilton a murit, iar amiralul Nelson a fost trimis să lupte în războaiele napoleoniene, destinul Emmei s-a schimbat rapid și dramatic. Însărcinată cu cel de-al doilea copil al lui Nelson, Emma a făcut schimbări majore în reședința nou achiziționată. Dispunea de mulți bani și avea ambiția de a-și construi un blazon nobiliar, însă cel de-al doilea copil a murit la doar două săptămâni după naștere, iar ea a intrat într-o depresie profundă.

Ca să uite de probleme, a început să participe la jocuri de noroc, arunca cu bani în stânga și-n dreapta și bea din ce în ce mai mult. Situația ei financiară s-a degradat rapid, pentru că mica pensie pe care i-o lăsase bătrânul lord Hamilton se dusese pe datoriile acumulate între timp.

După doar doi ani, pe 21 octombrie 1805, amiralul Nelson, rănit în Bătălia de la Trafalgar, a murit, iar singura moștenire pe care i-a lăsat-o Emmei a fost căsuța din Merton Place. Amanta oficială a amiralului-erou a fost ignorată complet de societatea londoneză și a ajuns, în 1813, să fie închisă timp de un an de zile, împreună cu fetița ei, Horatia Nelson, în pușcăria datornicilor.

Ieșită din închisoare, Emma nu avea nicio soluție. Ca să scape de creditori, a plecat în Franța și s-a stabilit la Calais, într-o căsuță modestă, dar nici aici nu a avut parte de liniște. Afectată profund de declinul pe care îl luase viața ei, Emma Hamilton, ajunsă la vârsta de 49 de ani, a început să bea din ce în ce mai mult, acesta fiind remediul pe care îl găsise pentru a uita de nenorocirile ce se abătuseră asupra ei.

Pe 15 ianuarie 1815, celebra amantă a amiralului Nelson a murit în mizerie, de insuficiență hepatică, boală ce i-a fost cauzată de alcoolism și sărăcia extremă, și a fost înhumată pe terenul public din afara orașului, datorită donațiilor unui prieten vechi care i-a plătit înmormântarea modestă.

Fiica ei, Horatia, s-a căsătorit mai târziu cu reverendul Philip Ward și a avut zece copii, dar nu a recunoscut niciodată că a fost fiica celebrei Emma Hamilton și a legendarului amiral Nelson.

 

Galerie foto:

DS TW
No comments

leave a comment