Personajul Arsène Lupin a fost atât de popular încât peripețiile sale uimitoare povestite de Maurice Leblanc au devenit cunoscute în toate colțurile lumii, alcătuind o înlănţuire de povestiri misterioase și fermecătoare care ofereau o serie de enigme una mai pasionantă decât alta, tragice şi comice, pline de umor şi de iubire.
Creatorul lui Lupin, Maurice Leblanc, născut pe 11 noiembrie 1864 la Rouen, a fost fiul unui armator, s-a mutat în tinerețe la Paris, unde a devenit mai întâi jurnalist, apoi romancier. Deși nu s-a bucurat de mare succes la început, odată cu apariția personajului Arsène Lupin, Leblanc a devenit unul dintre cei mai citiți scriitori ai primei jumătăți a secolului XX. Seria Lupin cuprinde 20 romane și colecții de povestiri, precum și trei piese de teatru, toate publicate din 1907 și până în 1941. Un interviu care a fost găzduit de revista Oglinda Lumii în 1931 ne dezvăluie amănunte inedite despre nașterea acestui personaj imaginar care a încântat milioane de cititori.
„Înalt, voinic, cu o față fină sub părul alb, Maurice Leblanc nu mai e tânăr de tot. „Aventurile extraordinare ale lui Arsène Lupin” a început să le scrie în anul 1905. L-am găsit în grădina sa din Passy; romancierilor populari le plac mult grădinile. Maurice Leblanc nu lucra când am sosit la dânsul; el nu e dintre producătorii cei mari, care scriu câte două sau trei mii de linii pe zi. Nu, el publică în fiecare an câte un roman, și, dacă se întâmplă să facă două, cel de-al doilea e mai puțin bun
“Imaginația nu te poate urma și trebuie să te repeți”, mărturisea scriitorul. Opera lui nu e deci prea mare: întâi vreo zece romane literare, apoi Pierre Laffitte îi ceru într-o zi o nuvelă pentru “Je sais tout”. El scrise o scurtă povestire intitulată „Arestarea lui Arsène Lupin”, în care vedem pe căpitanul unui transatlantic prevenit prin T. F. F. că la bordul său se află un escroc îndemânatic, dar fără să se dea numele său. O adevărată nebunie se deslănțuie pe vapor în cele cinci zile de drum, și de-abia la destinație se află că Arsène Lupin e chiar acela care povestește toată pățania… Povestirea avu succes și Pierre Laffitte ceru romancierului să-l amestece pe Lupin și în alte aventuri.
Ținând mult la romanele sale de moravuri și de psihologie, Maurice Leblanc refuză o vară întreagă; dar visa inconștient la acest erou și episoadele i se îngrămădeau în cap. Pierre Laffitte insistă:
– N-ai decât să faci un roman literar de aventuri, zise el amicului său.
Acesta se decise și Arsène Lupin începu să trăiască cunoscuta și trepidanta sa viață de extravaganțe.
– În epoca aceea, spunea Maurice Leblanc, nu cunoșteam încă pe Conan Doyle. Dacă m-a influențat vreun romancier, apoi acela a fost Edgar Poe, singurul care a descris, în acest gen de povestiri, mai mult atmofera decât evenimentele; dar, spre a crea atmosfera aceasta de gândire, trebuie geniu și să poți dispune de cincizeci de pagini. Or azi nu se mai poate, nu mai e timp pentru așa ceva, azi trebuie să-l acaparezi pe cititor din primele zece pagini. Dacă reușești, el te va urma; pretutindeni va fi complicele dumitale și nu va observa nici slăbiciunile noțiunii. Aici, ca și aiurea, totul se reduce la o chestie de talent. Principalul e să găsești un mod de a prezintă evenimentele extraordinare. Defectul acestui gen de scrieri e că autorii nu țin acuma cont de forma literară.
În tot cazul, faptul de a plăcea unui enorm public e un fenomen destul de curios spre a merita să ne oprim la el. Pe mine mă miră într-una că s-au tradus în douăzeci și cinci de limbi cărțile mele și că au pretutindeni același succes. Numele lui Arsène Lupin. Cum am creat acest personaj? N-aș putea să vă spun cum mi-a venit ideea. Era desigur în mine, dar o ignoram; aceasta corespunde evident cu oarecari tendințe din tinerețea mea de a rezolva enigme inutile.
De fapt, toate s-au născut în inconștientul meu, și aici am găsit calități pe care le ignoram, pe care n-am avut decât să le exercit cu ajutorul meseriei mele de romancier psihologic, dobândită prin practică îndelungată.
Și mi-era mai ușor să scriu unele decât altele: unele din “Aventurile lui Arsene Lupin” le-am refăcut de cinci și de zece ori. Nu produc, de altfel, mai mult de trei pagini pe zi, chiar aici, în colțul acesta al grădinii mele, cu un creion, cu hârtia pe genunchi.
Nu încep să scriu decât când găsesc punctul de plecare. De unde vine? Nu știu nimic. S-a depus desigur în mine o idee, ca un ou, a germinat, s-a copt, și într-o zi răsare înaintea ochilor minții mele. Nu aflu aceasta decât în momentul fecundării; simt atunci un fel de veselie zgomotoasă și mă pun pe lucru, fiind sigur că toate vor merge bine până la capăt.
Caut atunci punctul meu de sosire, și această înceată zămislire îmi place mult. Mi se întâmplă să visez singur, în întuneric, la mine acasă, și fabula se urzește ea însăși. Când am găsit începutul și sfârșitul, știu că evenimentele se vor înlănțui logic, cât de extraordinare ar fi; un simț secret mă înștiințează că toate invențiile pe care le concepe creierul meu sunt din momentul acela în linia romanului și se vor intregra în el de la sine.
Scriu într-o constantă stare de surescitare și mereu mă controlez: „asta e bun”, „asta, care pare a fi afară din subiect, va intra totuși într-însul…”
O asemenea lucrare nu pot s-o fac, firește, decât singur, fără ajutorul vreunui secretar sau al unei mașini de scris. Plan nu fac niciodată. Singurele mele preocupări reale sunt echilibrul povestirii, rânduirea ei generală”.
Milioanele de oameni care au citit “813”, “Dopul de cristal”, “Insula cu 30 de sicrie”, “Triunghiul de aur”, “Acul scobit” pot confirma că operele lui Maurice Leblanc posedă aceste calități.
Acul scobit”, spunea el, împreună cu „Agenția Barnett”, sunt acelea dintre cărțile mele pe care le prefer, nu-mi displace nici „Contesa de Cagliostro”, dar mărturisesc că, ori de câte ori mi se întâmplă să le recitesc, mă zăpăcesc… Mă întreb uimit: cum am putut inventa atâtea peripeții, fără sforțări, amuzându-mă nebunește eu însumi?…”
*** Oglinda Lumii, 1931
Maurice Leblanc s-a stins din viață pe 6 noiembrie 1941, la Perpignan, și a fost înmormântat în cimitirul din localitate, rămășițele lui fiind mutate ulterior la Cimitirul Montparnasse.
Cărțile scriitorului francez le găsiți la Librăriile Cărturești.
