“Agatha Christie are 80 de ani şi e considerată de o jumătate de veac regina romanului poliţist. Cărţile sale traduse în 103 limbi înregistrează 16 versiuni mai mult decât operele lui Shakespeare. A scris 70 de romane poliţiste “best-sellers” şi 18 comedii, ajungând la unul din cele mai mari şi mai constante tiraje din lume.
Pare tipul clasic al englezoaicei cumsecade, care la bătrânețe are ca cea mai interesantă ocupaţie obiceiul de a depune flori pe altarul parohial. Căci nu bea, nu fumează, refuză să apară la televiziune sau să țină conferinţe, îi place să se ocupe de bucătărie şi de florării (această pasiune i-a adus 22 de premii), în schimb are cele mai năstruşnice idei, o inteligenţă ascultă, un raţionament subtil, perfect şi niciodată asemănător, un talent neobişnuit de a găsi mereu alte formule literare, aceste calităţi plasând-o în fruntea celor mai străluciţi autori de romane ale genului din lume.
La vârsta de 80 de ani, Agatha Christie scrie cu vigoarea tinereţii sale spirituale. În interviul acordat revistei “Femeia”, scriitoarea vi se adresează personal, vorbind despre ea şi despre oameni.
— Se povestesc multe despre viaţa dv., care, se pare, n-a fost lipsită de interes. Am dori să vorbiţi despreo perioadă mai puţin cunoscută cititorilor noştri, aceea de la începutul vieţii.
— Am fost un copil norocos. Părinţii mei s-au iubit şi m-au iubit. Sora şi fratele meu, cu 10 şi 12 ani mai vârstnici, mă răsfăţau. Am crescut la ţară, aveam un câine şi o pisică numai ai mei şi… n-aveam profesori. Niciodată n-am avut profesori şi nici n-am fost la şcoală. Deşi pare ciudat, cred că acest fapt a fost pozitiv pentru munca mea de scriitor. Imaginaţia mi s-a dezvoltat în voie, neîngrădită şi necanalizată, ajutată de poveştile pe care le născocea mama pentru mine. Deşi fără profesor, ştiam să citesc încă de la 4 ani. Îmi plăceau foarte mult poveştile şi de timpuriu am început să-mi făuresc istorioare pe care “le interpretam” apoi în grădină. Îmi amintesc de copilăria mea ca de un basm în care zmeul rău n-avea nici un locşor!
Agatha Christie îşi aminteşte însă că viaţa singuratică într-o lume creată de imaginaţia unui copil a îndemnat-o spre meditaţie şi interiorizare. Şi povesteşte că, tânără fată fiind, a fost invitată la un bal. La întoarcere, cavalerul i-a spus mamei sale: “Fata dv. ştie să danseze foarte bine, dar n-a învăţat încă să vorbească.”
— Se cunoaşte faptul că studiile dv. s-au îndreptat spre muzică, unde se spune că promiteaţi… Atunci cum oare s-au deplasat preferinţele dv. spre arta scrisului?
— Biografii sunt generoşi cu mine. Este adevărat, am studiat pianul și canto pentru că iubeam de copil muzica și eram convinsă că voi deveni o muziciană grozavă. Când însă mi-am dat seama că niciodată nu voi fi o bună profesionistă – vocea mea nu era suficient de puternică, iar pentru a fi pianistă eram prea nervoasă – am fost foarte dezamăgită şi… am renunţat. Niciodată nu mi-a trecut prin minte şi nici n-am crezut că voi deveni autoare. Am început prin a scrie povestiri scurte, ocazionale, mă bucura asemenea activitate, pentru că mă distra teribil. Povestioarele au fost, lucru neaşteptat pentru mine, acceptate, ba chiar bine primite. Asta mi-a dat curaj și mi-am “încercat mâna” la un roman. Nimeni însă nu-l așteptase și nici nu-l dorea. Citindu-l mai târziu, după ani, am râs singură văzând ce intrigi complicate și extraordinare scornisem și cum le amestecam pe toate.
— Deci prima carte n-a însemnat şi primul succes…?!
— Nu… Primul, să zicem, succes a fost o carte poliţistă scrisă în timpul războiului din 1914, când lucram ca soră la un spital. Am terminat-o şi… am început să colind editurile. Patru editori m-au refuzat. Al cincilea a ţinut manuscrisul un an şi apoi l-a publicat. Cartea se numea “Afacerea misterioasă a…” A fost un moment emoţionant pentru mine. Am primit şi un onorariu, dacă-mi amintesc bine era vorba de 20 de lire. Mi-am început cariera de scriitor aproape fără a observa.
Agatha Christie s-a căsătorit de două ori. Cu primul soţ, colonelul Archibald Christie, vizitează Africa, Asia şi America, cunoaşte lumi foarte neasemănătoare între ele, înregistrează şi memorează oameni, obiceiuri, decoruri cu care mai târziu ne întâlnim în romanele sale. Cu cel de-al doilea soţ, eminentul arheolog Sir Max Mallown, călătoreşte prin Mesopotamia şi alte ţări al căror nume au rezonanţe antice, bizarre, împărţindu-şi viaţa între aceste călătorii în care acumulează şi scurte şederi în casa sa liniştită din Greenway, Anglia, unde se statornicise şi unde scria. Acolo l-a creat pe nemaipomenitul Hercule Poirot, bătrânelul puţin caraghios, cochet şi desuet, care, precum Sherlock Holmes, dezleagă enigmele stând în fotoliu şi cercetează raţionând.
“Dacă mi-aş fi închipuit, spune scriitoarea, că acest omuleţ mă va urma timp de 50 de ani, l-aş fi făcut mai tânăr. Acum este aproape o piesă de muzeu, are 100 de ani!”
— Aţi avut o viaţă plină de frumuseţe, bucurii şi succese. Ce credeţi că v-a adus mai multă fericire?
— Sigur, am avut succese şi, incontestabil, aceasta este o bucurie. Nimic nu m-a surprins mai mult în viaţă decât acest succes; uneori nici nu pot să cred că este vorba chiar de mine, că eu sunt autoarea faimoasă despre care se vorbeşte atât de mult. Şi totuşi, nu succesul a însemnat pentru mine fericirea, ci familia. Cred că fericirea este făcută de fapt din mici bucurii peste care n-ai voie să treci fără să le observi, pentru ca la bătrâneţe să nu tragi concluzia că ai trecut pe lângă fericire şi n-ai văzut-o. Un cămin plăcut şi paşnic şi chiar nu atât de paşnic — am impresia că ne iubim căminul şi familia cu atât mai mult cu cât mai multe griji ne fac —, o sănătate bună, o muzică frumoasă, mâncăruri interesante, iată o mulţime de lucruri mărunte care pot face fericirea unui om.
— Credeţi că bărbaţii au o situaţie privilegiată în societatea de azi?
— Da’ de unde… Consider, dimpotrivă, că noi suntem un sex privilegiat. Nu mi se pare că lumea este creată pentru bărbaţi, aşa cum afirmă unii, şi nu mi-am dorit niciodată să fiu bărbat şi să mă încarc cu toate responsabilităţile lui. Eu cred că, dacă ştim ce vrem, putem obţine orice de la “sexul tare” — şi, doamne, atunci se vede cât e el de slab.
Vorbeşte apoi de tineret cu compasiune şi ironie. Un tineret gălăgios, pretenţios, care, înainte de a gândi şi a înţelege, doreşte să câştige bani şi strălucire. Este de părere că minijupele nu prezintă nici o atracţie, sunt defeminizante. În timp ce fetele arată ca nişte orfane, băieţii se îmbracă în dantele și mătase. Iată un lucru exasperant, afirmă.
— Aţi trecut peste multe vârste. Există oare una care vi s-a părut a fi mai dăruită de soartă decât celelalte?
— Probabil că vă voi spune o banalitate afirmând că fiecare vârstă… Sunt departe de tinereţe, pe care atât de mult o invidiem, şi privind acum înapoi îmi dau seama că atunci când eşti tânăr suferi mult, pentru că doreşti foarte mult, foarte multe. La 30—35 de ani, totul se sedimentează în om, în femeie. Eşti plecat pe un anumit drum, ai principii personale, încep satisfacţiile…, te aşterni cu nădejde pe viaţă lungă. După cum spun chinezii, anii 60 – 70 sunt foarte buni, pentru că te lasă să meditezi asupra multor lucruri la care nu ai timp să te gândeşti înainte. După 70? Aceasta este situaţia mea acum. Viaţa este încă bună. Fiziceşte apar unele dificultăţi, dar spiritualiceşte te bucuri de o linişte remarcabilă. Viitoarea experienţă va fi probabil moartea. Ei bine, cred că va fi interesant s-o descopăr”.
*** Femeia, 1969, interviu realizat de Alice Mihalcea
Agatha Christie, pe numele real Agatha Mary Clarissa, Lady Mallowan, s-a născut pe 15 septembrie 1890 la Ashfield, în Anglia, și a încetat din viață pe 12 ianuarie 1976.
