Născut pe 10 mai 1899 la Omaha, statul Nebraska, Fred Astaire (pe numele real Frederick Austerlitz) şi-a făcut pentru prima dată apariţia într-un spectacol de varietăţi în 1900, alături de sora sa, Adele, care era mai mare cu 13 luni decât el. Zece ani mai târziu, cei doi fraţi erau angajaţi pe Broadway.
Cuplul tinerilor Astaire a evoluat un timp pe scenele londoneze și newyorkeze, până când Adele s-a căsătorit cu un lord englez, lăsându-și fratele singur pe scenă. În 1933, compania RKO l-a invitat pe Fred, care era deja un dansator cunoscut, să filmeze la Hollywood, prima sa parteneră fiind Joan Crawford, dar în același an a întâlnit-o pe Ginger Rogers, cu care a format cel mai celebru cuplu holywoodian de dansatori din anii ’30— ’40.
Astaire s-a dovedit mai longeviv artistic decât partenera sa, căreia i-au luat locul pe rând Lucille Bremer, Joan Leslie, Rita Hayworth, Eleanor Powell, Cyd Charisse și chiar Gene Kelly, Leslie Carol sau Judy Garland. Fred Astaire a sfidat timpul cu paşii, ritmul şi eleganţa sa inimitabile pe melodiile lui Irving Berlin, Cole Porter, Gershwin, şi şi-a permis, în multe filme, câte un solo, când invita la dans propria-i umbră (“Swing Time”), imaginea sa reflectată în oglindă (“Blue Skies”), pe plafon (“Royal Wedding”), în nori (“The Bella of New York”) sau a dansat cu pantofii fermecaţi (“Let’s Dance”).
Spectatorii români l-au văzut în unul dintre ultimele sale filme, prezentând istoria studiourilor Metro Goldwyn Mayer în “A fost o dată Hollywood” (1976). Recompensat în 1949 cu Premiul Oscar pentru „arta sa unică şi contribuţia adusă la dezvoltarea mijloacelor de expresie ale filmului” şi de două ori cu premiul Emmy, neuitat şi iubit de spectatorii mai multor generaţii, Fred Astaire primise un verdict dur după prima probă la Hollywood: „Incapabil să joace, dansează slab!”
Povestea carierei lui este povestea unei munci neîntrerupte: „Am început să dansez la vârsta de şapte ani şi de atunci dansez mereu. Între prima mea zi de dans şi aceea a primei mele performanţe pe Broadway în „Lady Be Good” am muncit fără întrerupere”. Astaire spunea că debutanţii care vor să izbutească trebuie mai întâi să realizeze necesitatea muncii: “Nu e vorba de a repeta o dată pe săptămână, ci de a face patru ore de exerciţii pe zi. Învăţaţi întâi baletul, spunea deseori. Acest gen de dans are drept scop întărirea muşchilor. Dansul ritmic va cultiva simţul ritmului, în timp ce dansul de salon va dezvolta graţia şi esenţa mişcărilor. Dansul și jocul sunt strâns legate. Scopul fiecărui actor este să ajungă să poată exprima cu dansul lui sentimentele pe care actorul le exprimă prin pantomimă”.
*** Rampa, aprilie 1934
Același ziar scria în 1937 despre Fred Astaire: “America, care a avut până acum doar un „inamic public No. 1″, şi-a desemnat prin plebiscit şi pe cel mai bun amic — artistul ei preferat — şi ceea ce pare de necrezut, acesta este Fred Astaire; cu această lovitură junii-primi au devenit dintr-o dată secunzi.
Deşi până acum trei ani Fred Astaire era complet necunoscut, astăzi renumele său s-a răspândit pe tot globul, atât prin radio, cât şi, mai ales, prin cinematograf.
Este foarte greu de precizat cărui fapt se datoreşte această glorie, în afară de virtuozitatea dansului său. Se pare că motivele sunt deosebita lui eleganţă, îndrăzneala sa şi mai ales felul de a se face simpatic şi de a ieşi din orice încurcătură.
În orice caz, Astaire se bucură de o popularitate imensă, iar Robert Taylor, ca şi ceilalţi confrați ai săi, amorezi oficiali ai Gretei Garbo sau Marlenei Dietrich sunt azi cu mult în urma lui.
Ceea ce este remarcabil la Fred Astaire este că reuşeşte să-şi construiască, — aşa cum se spune în America, — partenera. Renumele partenerelor sale nu au avut niciodată importanţă pentru „regele dansului” american. Este suficient ca femeia să-l convină şi partida e câştigată.
Dacă, într-adevăr, Hollywoodul ridică pe culmi nebănuite orice actori indiferent de calităţi, cu Fred Astare a făcut o afacere excelentă. Gloria sa e cucerită prin merit. Fred Astaire a debutat în teatru, la Londra, cu mulți ani înainte. Angajat fiind să joace apoi în America, a muncit mult pentru a-şi forma accentul yankeu.
Înainte de prohibiţie, tatăl său făcea afaceri cu băuturi spirtoase la Ohana; este probabil că fără legea prohibiţiei nu l-am fi cunoscut niciodată pe marele dansator Fred Astaire al cărui adevărat nume este Austerlitz.
Părinții săi, ruinându-se în afaceri, Fred, mic cât o mătură, soră-sa Adéle și mama lor s-au stabilit la New-York. În marea metropolă americană norocul le-a surâs. La New York, ceea ce este curios — renunțând la numele lor de familie, Austerlitz, se găsiră pe drumul victoriei. Cu alte cuvinte Austerlitz, ca și lui Napoleon, le-a fost fatal.
Fred și Adele au început prin a dansa în teatrele de mică importanţă, unde trebuiau să se producă conform contractului, de două ori pe seară.
Au fost însă zile când erau nevoiţi să danseze de 8 şi chiar de 10 ori. Nu le-a mers prea strălucit la început. Fred şi Adele, în decursul turneelor pe care le-au făcut, au fost nevoiţi să călătorească noaptea, în vagoane obişnuite, fără paturi, şi au trebuit să mănânce în mici birturi stricate, unde clienţii nu se puteau servi decât cu o singură mână.
Se poate observa că toţi marii actori care au întâmpinat greutăţi la debut rămân totuşi prieteni camarazilor mai puţin norocoşi decât ei. Nu o dată Fred Astaire a ajutat prin scrisori sau personal actorii tineri, pe care îi recomanda chiar şi marelui manager Ziegfield.
Interesant este amănuntul că, întrebat fiind în ce piesă a jucat pentru prima oară, Fred, după oarecari ezitări, a declarat următoarele:
— Am debutat într-o adaptare americană a celebrului poem dramatic Cyrano. Şi cum soră-mea, Adele, era mai îndrăzneaţă, mai energică şi avea mai multă strălucire pe scenă, Cyrano a fost ea, iar eu jucam rolul Roxanei.
În timpul turneelor, — de când se poate socoti începută cariera atât de vertiginoasă a acestui dansator — Fred era pus pe afiş ca număr de deschidere, ceea ce însemna că era de o valoare artistică fără importanță.
Mult timp, tânăra pereche a dus-o foarte greu; ceva mai mult, la un spectacol cu Douglas Fairbanks, în reprezentaţie au fost înlocuiţi sub motivul că sunt lipsiţi de talent. Este lesne de închipuit cum gândeşte astăzi directorul teatrului care i-a concediat. Fairbanks şi Astaire râd ori de câte ori îşi amintesc de această întâmplare.
Câţiva ani mai târziu, după război, când dansul de salon deveni marea vogă, Adela şi Fred Astaire fură remarcaţi de Florenz Ziegfield, care i-a angajat imediat şi le-a oferit ca prim salariu un milion de lei pe săptămână.
Cu acest câştig fabulos cei doi fraţi n-au dus-o însă mai bine, deoarece doamna Astaire, mama lor, care se ocupa îndeaproape de ei, nu îi lăsa să cheltuiască sume mari, dându-le numai a 50-a parte a salariului, iar restul îl păstra cu sfințenie.
Fred Astaire își cumpărase un automobil Rolls-Royce, dar nu avea mai niciodată bani în buzunar.
Astăzi, când posedă o avere imensă, este tot atât de simplu şi de cumsecade ca pe vremea când era om sărac şi actor necunoscut. Se poartă frumos totdeauna cu gazetarii şi acceptă cu plăcere să fie fotografiat.
Bunătatea sa faţă de cei umili este izbitoare şi ştie să vină în ajutorul cuiva cu bani sau cu sfaturi, după cum este cazul. Și-a păstrat timiditatea care-i dădea uneori un aer de profundă tristețe până în ziua care a aflat că dragostea sa pentru drăgălașa Phylis Potter, pe care o iubea in tăcere, este împărtășită. Fred Astaire a devenit vesel și comunicativ, din ziua căsătoriei sale.
Este însă foarte superstiţios şi servitorul său, Walter, îi prezintă în fiecare seară de repetiţie generală o pijama foarte veche, în care a jucat şi a avut prima dată succes. Fred o îmbracă, o scoate însă imediat, şi această curioasă ceremonie se sfârşeşte fără să pronunţe un singur cuvânt.
Adele Astaire s-a despărţit de fratele ei, pentru că nu îi mai plăcea dansul profesionist şi se antrena din ce în ce mai puţin; când s-a stabilit la Londra, a abandonat scena pentru totdeauna. La asta a mai contribuit şi faptul că într-o zi, în timp ce se plimba cu barca-automobil cu Faily Leers, a suferit un accident. Motorul bărcii a luat foc și i-a provocat grave arsuri, din pricina cărora nu a mai putut dansa.
Reîntoarsă la New-York, unde era înconjurată de milionari, Adela se logodi cu un tânăr englez care nu era altul decât Ducele de Cavendish. Fred Astaire fu deci nevoit să-și caute altă parteneră. El a simţit multă vreme lipsa Adelei care, pe lângă că dansa bine, era și spirituală.
Într-o zi, stând de vorbă cu Bernard Shaw, celebrul autor irlandez, Adele îl întrebă ce părere are despre actori.
— Nimic, răspunse acesta, nimic! Fără autori nici n-ar exista!
Promptă, Adele răspunse surâzând:
— Ah! Ah! Donmule Shaw, ce fericire! Ştiţi? Eu sunt dansatoare.
Ca şi Moliere sau chiar numai Sacha Guitry, Fred Astaire nu renunţă, şi pe bună dreptate, la actorii cu care e obişnuit să joace. Are şi mici curiozităţi. La ora 5 după amiaza, când se ia ceaiul, el mănâncă supă.
Walter, fidelul servitor negru, aduce la această oră totdeauna jurnalele hipice. Fred iubeşte caii şi cunoaşte mult mai bine performanţele cailor de doi ani decât operele lui Shakespeare.
Singura lui pasiune este doamna Astaire, cu care s-a căsătorit în căutarea fericirii pe care a găsit-o cu adevărat.
În timpul zilei, munceşte enorm, punând la punct dansurile, repetând cu partenerele sale, pe care seara, când pleacă să ia masa, le uită.
Am căutat, spune el, să dau un caracter personal dansurilor mele. Nu mă specializez într-un dans anumit, step sau balet, și încerc totdeauna să redau cât mai multă varietate de expresie dansurilor pe care le execut într-un film.
Am fost supranumit “al doilea Nijinsky”. E ridicol, în afară de faptul că nu mă pot compara cu un asemenea talent, cred că aş mai avea încă multe de învăţat.
Şi Fred dă următoarele explicaţiuni cu privire la anumite dansuri pe care le compune: „Inspiraţia mi-o dă întotdeauna muzica, şi o execut imediat în forma sa primitivă. Odată ideea dansului găsită, nu îmi rămâne decât să-i completez detaliile. Este o muncă foarte grea şi delicată care-mi ia săptămâni de lucru. Cea mai neînsemnată mişcare cere un studiu îndelungat, pentru că ţin să exprime o idee. Mă antrenez în fiecare zi şi caut să alternez mereu exerciţiile, pentru că trebuie să mă menţin la un grad avansat de supleţe şi forţă.
Din acest punct de vedere, dansatorul poate fi comparat cu un atlet, cu singura diferenţă că atletul nu trebuie să se îngrijească de silueta sa, pe când dansatorul trebuie să şi-o păstreze, deoarece se ştie că un dansator trebue să fie suplu şi degajat. Fumez puţin, o tigară din când în când. Nu urmez un regim, în sensul adevărat al cuvântului, dar nu fac exces şi mă alimentez raţional, căutând să dorm un număr de ore suficiente pentru a mă odihni după obositoarea muncă cotidiană. Contrar celor ce se afirmă, sunt departe de a fi cel mai bun dansator din lume”.
Simpaticul Fred e mereu la fel de bine dispus, la fel de amabil cu toţi, începând cu producătorii şi sfârşind cu cel din urmă electrician din studio. E unul din puţinii artişti care nu s-a culcat pe laurii gloriei câştigate!
Nici nu gândea, pe când juca în „Venus dansează’’, că o mică debutantă care spunea câteva cuvinte la intrarea sa în scenă va fi ilustra Ginger Rogers, celebra sa parteneră de azi.
La începutul carierei sale, Ginger Rogers nu era considerată o dansatoare rapidă, nu avea viteza Eleonorei Powell, care rămâne, de departe, şi astăzi regina stepului, nici drăgăleşenia lui Ruby Keeler, soţia lui Al. Jolson.
Şi după cum Astaire a jucat în “Cyrano”, tot astfel Ginger Rogers, pe atunci necunoscută încă, a jucat în “Flying Down to Rio” un rol comic. Acei ce au văzut filmul își vor aduce, desigur, aminte de figuranta ce conducea baletul pe avion, deasupra orașului Rio. Era Ginger Rogers. Cel puțin i se permitea să fie frumoasă.
În „Strada 42”, cu monoclu la ochi, cu accentul engleesc afectat ce trebuia să-l aibă, era ridicolă. Juca rolul unei „glif” căreia i se refuza totul, ceea ce, de altfel, era pe vremea aceea perfect adevărat. În această perioadă surveni drama vieţii sale.
La un garden party, într-o zi, la nişte prieteni, îşi făcu apariţia Lew Ayres, partenerul Lilianei Harvey din “Slăbiciunea mea’’ şi interpretul principal din „Nimic nou pe frontul de Vest”. Fură prezentați şi, de la prima privire schimbată, destinul îşi spusese cuvântul. El era celebru, frumos, tânăr, foarte admirat, şi ea se îndrăgosti foarte repede. A doua zi, Ginger primi un enorm buchet de flori. A treia zi, azalee de mărimea unu pui de elefant, iar trei săptămâni după acea erau căsătoriţi. De aci a început drama.
— Când eram căsătoriţi, spune Lew, s-a văzut imediat că soţia mea are talent.
Lucra mult şi dansa foarte bine. Atunci l-a întâlnit pe Fred Astaire, a cărui parteneră a devenit, și începu o viaţă plină de muncă, de continue eforturi, un regim teribil.
Căsătoriile dintre artiştii din Hollywood se desfac, de cele mai multe ori, din pricina faptului că unul dintre soţi lucrează, iar celălalt, nu.
La început, eu lucram mult, iar dânsa se odihnea, şi, natural, se plictisea de moarte. Când cariera mea era pe sfârşite, Ginger pleca la lucru, în studio, de la 6 dimineaţa şi revenea seara, atât de obosită încât nici nu putea vorbi. Să nu credeţi că exagerez! Nu ne-am certat niciodată, deoarece este o fiinţă sinceră. Pot spune chiar că e cea mai bună fată din lume când e liberă şi nu lucrează. Dar nu e liberă niciodată. Când a fost nevoie să vorbim despre divorţul nostru, ea mi-a telefonat de la un croitor, iar eu eram înconjurat de gazetari. A trebuit să mă duc într-o cameră alăturată și să revin fără a avea aerul de a fi primit o veste importantă, pe care presa n-a știut-o decât peste 6 zile. În fiecare seară, când se întorcea de la lucru, se prăbușea într-un fotoliu, cu frumoasele ei picioare întinse, și rămânea epuizată o oră întreagă. Fred Astaire îi cerea eforturi îngrozitoare. Publicul nu știe însă că felul de a lucra, în continuu, un film după celălalt, duce la sanatoriu. Ştie oare publicul ce sacrificii fac actorii?”
*** Rampa, iunie 1937
Timp de peste o jumătate de secol, Astaire a fost nu numai un excelent dansator al Hollywood-ului, ci şi creator de dansuri, compozitor și pianist apreciat. Celebrul coregraf George Balanchine l-a numit „cel mai interesant și elegant dansator al timpului nostru”.
Fred Astaire a încetat din viață pe 22 iunie 1987, la vârsta de 88 de ani, și a fost înmormântat la Oakwood Memorial Park Cemetery.
Surse:
Cinema, 1968, 1987
Realitatea ilustrată, 1936, 1937
