HomeOameni care au intrat în istorieFilantropi și binefăcătoriGeneviève, buna infirmieră franceză care a murit de tifos la Iași

Geneviève, buna infirmieră franceză care a murit de tifos la Iași

Geneviève
DS TW

Geneviève Anne Marie Hennet de Goutel s-a născut pe 11 aprilie 1885 la Paris, în Franța, fiind cea mai mare dintre cele trei fiice ale Annei Marie Pauline Victorine Balze și ale lui Alfred Pierre Émile Hennet de Goutel. Tatăl ei era șef de serviciu la Caisse des Dépôts et Consignations, iar mama, profesoară de desen, era fiica pictorului Raymond Balze. Părinții Genevièvei se cunoscuseră în atelierul pictorului Ingres, ai cărui ucenici fuseseră amândoi în tinerețe.

După ce a absolvit școala primară și gimnazială la Paris, Geneviève a obținut diploma de învățătoare și s-a înscris apoi la universitate, urmând cursuri de filozofie, literatură și arte plastice.

Tânăra a urmat Școala de infirmiere de pe Rue des Peupliers, care aparținea de Crucea Roșie Franceză, și, după începerea Primului Război Mondial, a lucrat ca infirmieră în mai multe spitale militare din Laval și Nevers.

Geneviève

În toamna anului 1916, la scurt timp după ce România a intrat în război, Gen, cum i se spunea, s-a alăturat Misiunii Sanitare Franceze din țara noastră, în care activau aproximativ 200 de doctori, și pentru câteva luni a fost implicată în misiunea de instruire a infirmierelor din București. Tânăra a sosit în țară pe 22 octombrie, după o călătorie de peste două săptămâni. Instituția medicală în care a activat, numită “Spitalul Francez”, beneficiase de sprijin financiar datorită subscripțiilor publice făcute de ziarul Le Figaro și îngrijea aproximativ 200 de bolnavi, iar Genevieve consemna încântată în jurnal primele impresii: “La primul etaj este o sală de operații imensă, perfect luminată, cu un sistem de sterilizare complet, în care apa sterilă circulă printr-un sistem special, există apă caldă și rece și o vitrină frumoasă pentru instrumente. Masa de operație este foarte bună, tot spitalul este de ultimă generație, are chiuvete minunate, cu email alb și nichel. Ce bine este totul!! Există un dressing cu lenjerie, farmacie și anexe. Și eu… care mă așteptam să lucrez în barăci, într-un oraș demolat. Medicii ne explică că acest spital este destinat doar răniților într-o stare foarte gravă, urmând ca noi și medicii să facem triajul la parter”.

Începând cu decembrie 1916, imediat ce Bucureștiul a fost ocupat de trupele germane, Geneviève a plecat în refugiu la Iași și s-a oferit să lucreze la spitalul pentru boli contagioase înființat de medicul Jean Clunet la Vila Greierul, alături de soția acestuia, Marguerite și de încă o infirmieră, Andrée Flippes, de la Union des Femmes de France.

Geneviève, care avea misiunea de a merge la gara din Iași pentru a face triajul bolnavilor, s-a îmbolnăvit de tifos exantematic de la soldații sosiți de pe front. Buna infirmieră a murit pe 4 martie 1917, la doar 32 de ani. La scurt timp după moartea ei, pe 26 martie, a murit și infirmiera Alphonsine Julie (Andrée) Flippes, apoi, pe 4 martie, au încetat din viață doctorul Clunet și călugărițele Antoinette Roux și Angele, surori de caritate ale congregației religioase catolice Saint-Vincent-de-Paul, toți cinci fiind victime ale epidemiei de tifos exantematic.

Geneviève Hennet de Goutel a fost înmormântată la Paris, în Cimitirul Montparnasse, îmbrăcată în uniforma de infirmieră, iar viața ei a rămas un exemplu de dăruire și devotament.

Povestea remarcabilă a asistentei a fost consemnată într-un articol publicat în Le Figaro pe 4 septembrie 1917, sub semnătura reginei Maria a României, care vizitase de mai multe ori spitalul de la Vila Greierul: “Și apoi au fost medicii: Clunet, Crèche, Santoni, Germain, toți au căzut ca eroi în lupta împotriva contagiunii inexorabile, precum și acele admirabile asistente, doamna de Goutel și Flipp, și cele două surori de la Saint-Vincent-de-Paul, Sora Angèle și sora Antoinette.”

Geneviève

În 2017, la 100 de ani de la moartea asistentei, la Paris a apărut, sub coordonarea doamnei Roxana Eminescu, fiica eminentei juriste Yolanda Eminescu (strănepoată a lui Matei Eminescu, fratele poetului), volumul “Ecrits de guerre de d’amour”, care cuprinde o selecție generoasă a scrisorilor pe care Genevieve le-a trimis acasă, epistole care au fost păstrate cu grijă de sora ei mai mică, Marguerite. De asemenea, volumul cuprinde jurnalul infirmierei, care a fost publicat inițial în periodicul “Bulletin trimestriel de la Croix-Rouge”.

surse: Le Figaro, Bulletin trimestriel de la Croix-Rouge (gallica.fr)

DS TW
No comments

leave a comment