HomeEroii României moderneCând moartea îi lovește pe cei mai curajoși dintre medici: Jean Clunet

Când moartea îi lovește pe cei mai curajoși dintre medici: Jean Clunet

Jean Clunet
DS TW

Pe jumătate îngropat în zăpadă, în spitalul său îndepărtat, aproape izolat de restul lumii, înconjurat de niște asistente medicale eroine și de acești sfinți care sunt surorile Sfântului Vincent de Paul, Jean Clunet s-a luptat eroic, fericit că poate să facă acest lucru chiar când lupta era mai grea. Vorbea despre primăvara care va veni, spunea că visul cel urât va dispărea când liliacul va înflori. Clunet nu a văzut liliacul înflorind.

Regina Maria a României, Le Figaro, 4 septembrie 1917

În ianuarie 1917, 36 de medici militari francezi au fost repartizați în spitalele temporare din Iași, unde, pe parcursul a două luni de iarnă, în decembrie și ianuarie, muriseră aproape 200 de oameni pe zi. Epidemia de tifos a luat aproape 200.000 de vieți în rândul populației civile, iar corpul medical român a pierdut peste 180 de medici din cei 1.700 pe care îi avea. Misiunea medicală franceză în România a cuprins 108 medici, 3 farmaciști, 3 ofițeri administrativi, 21 de asistente, 36 de subofițeri și personal de trupă. Printre ei, medicul-erou Jean Clunet care a căzut la datorie, bolnav de tifos exantematic.

Tânărul doctor se născuse pe 28 ianuarie 1878 la Paris și a fost fiul avocatului Édouard Clunet, una dintre marile figuri ale baroului parizian, cel care a fondat, în 1874, revista Journal du droit international, și unul dintre avocații apărării în procesul Mata Hari.

Jean Clunet a făcut studii la École Bossuet și la Liceul Louis-le-Grand din Paris, apoi a urmat medicina la Paris. La începutul Primului Război Mondial, doctorul a fost fost numit chirurg militar în Regimentul de linie 332 și a participat la bătălia de la Charleroi din august 1914, la retragerea pe aliniamentul râului Aisne și la Bătălia de la Berry-au-Bac, apoi a făcut parte din Corpul expediționar francez care a participat la bătălia de la Gallipoli. S-a îmbolnăvit el însuși de febră denga, o infecție cauzată de un virus care este transmis de țânțari și, după vindecare, s-a întors la Paris, lucrând o vreme la Institutul Pasteur⁠.

În februarie 1916, când epidemia de tifos exantematic a început să facă ravagii în rândurile armatei sârbe refugiate în insula Corfu, Jean Clunet a cerut să fie trimis în Grecia. Împreună cu 1700 de soldați ai Regimentului 3 colonial, doctorul s-a îmbarcat la Toulon pe nava de transport Provence II spre Salonic.

Pe 26 februarie, în dreptul Capului Matapan, vaporul a fost torpilat de submarinul german U35. Au murit atunci 1.100 de oameni, dar printre supraviețuitorii care au fost recuperați a doua zi de un pachebot al Companiei Cyprien Fabre transformat în navă-spital s-a aflat și Jean Clunet.

Ajuns în Corfu, medicul a participat la organizarea laboratorului de bacteriologie și, împreună cu doctorul Charles Richet, a pus la punct o campanie de luptă împotriva bolilor contagioase care făceau ravagii în rândul trupelor, fie că era vorba de febră tifoidă, febră paratifoidă sau dizenterie.

În anii 1916-1917, doctorul Clunet a făcut parte din Misiunea Militară Franceză trimisă în România. Alături de medic se afla soția sa, Marguerite Mireille Alexandrine Clunet, infirmieră a Societății de Ajutorare a Răniților Militari. Cei doi au ajuns în România pe o cale ocolită, trecând prin Regatul Unit, Norvegia și Rusia. Clunet a fost numit medic-șef al Spitalului de Boli Infecțioase din București și a început o campanie de educație sanitară împotriva riscurilor contaminării cu tifos exantematic.

Când familia regală, Guvernul și Parlamentul s-au refugiat la Iași, plecând din Bucureștiul ocupat de armatele germane, în decembrie 1916, doctorul Clunet i-a urmat și a primit misiunea de a înființa un spital de campanie la Vila „Greierul” din satul Bucium, aflat la 9 kilometri de Iași. Casa era proprietatea avocatului Vasile Sculy Logothetides, fratele profesorului Leon Sculy Logothetides.

Doctorul Clunet a organizat rapid un spital de campanie cu o capacitate de 87 de paturi, unde îngrijea bolnavii de tifos care soseau de pe front și s-a aflat în permanență printre bieții bolnavi. Alături de el erau trei infirmiere de la Société de Secours aux Blessés Militaires: soția sa, Marguerite Clunet, Andrée Flippes și Geneviève Hennet de Goutel și 10 călugărițe de la Congregația Sfântul Vincent de Paul.

Doctorul Clunet s-a îmbolnăvit grav de tifos la sfârșitul lunii martie 1917 și a încetat din viață câteva zile mai târziu, pe 3 aprilie. Marguerite, tânăra sa soție, era însărcinată cu primul lor copil și l-a vegheat până în ultima clipă. Cu o zi înainte de a muri, pe 2 aprilie, medicul, care era aproape inconștient, a fost vizitat de Regina Maria și de Regele Ferdinand. Tifosul exantematic afectase până la acel moment aproape întreg corpul de asistență medicală de la Vila “Greierul”. Sora Geneviève Hennet de Coutel murise pe 4 martie, sora Andrée Flippes căzuse răpusă

de tifos pe 26 martie și, înainte de a muri, doctorul Clunet a cerut să fie înmormântat alături de ele, lângă spitalul de la Bucium. Călugărița Antoinette Roux a fost și ea înmormântată în același loc.

Regina Maria a României consemna în jurnalul său: ”La ieşirea din spital, m-am întâlnit cu un preot catolic care tocmai venea de la Vila Greierul şi care mi-a dat vestea dureroasă că Clunet a murit! A fost o lovitură grea. Speram din toată inima să-şi revină, el, care se ocupase de tot spitalul, care cu o energie neobosită şi un curaj admirabil rânduise totul bine şi luptase împotriva unor greutăţi înfricoşătoare. Iar acum a murit şi el, victimă a propriului devotament, a propriei abnegaţii. Vai! Tristă, tristă veste.

Când am ajuns acolo toată lumea era înlăcrimată. Biata lui soţie stătea pe marginea patului în care el era întins atât de liniştit, dar atât de palid şi nenimşcat, el care era întruchiparea energiei şi a vieţii. Entuziasmul pe care îl arăta faţă de munca lui avea în el chiar ceva uşor exaltat, neliniştit. Erau o pereche cum nu se poate mai devotată, iar soţia lui va naşte în august. Primul copil l-a pierdut chiar înainte să vină aici, soţul o luase cu el ca să-şi mai uite durerea, iar acum l-a pierdut şi pe el, a rămas singură într-o ţară străină!

Am încercat să găsesc vorbe care să-mi exprime compasiunea căci de consolare nu poate fi vorba în astfel de clipe. Dar era simplă şi demnă în durerea ei. Dacă n-ar fi fost situaţia în care se află, ar fi rămas aici, liniştită, să-i continue munca. E o femeie mărunţică şi drăguţă, cu ochi mari, negri, patetici. A fost foarte, foarte tristă vizita mea la Vila Greierul!”

Bibliografie:

1) Coullaud Henry, La mission médicale française en Roumanie (1916-1918), dans la revue du service de santé militaire, 1938

2) Igna N., La mission médicale française en Roumanie (1916-1918), Sibiu, 1945

DS TW
Latest comment

leave a comment