Gheorghe Ionescu-Şişeşti s-a născut pe 16 octombrie 1885 în comuna Şişeşti din Oltenia, într-o familie săracă: “Mă gîndesc cu veneraţie la părinţii mei, care au crescut, cu enorme greutăţi, opt copii. Păstrez cu afecţiune amintirea învăţătorului meu din sat, un bărbat voinic, drept şi bun, care-şi îndeplinea cu abnegaţie sarcina de dascăl. El învăţa în cele cinci clase ale şcolii aproape 100 de copii înghesuiţi într-o odaie scundă, cu pământ pe jos, în care abia se putea mişca”, spunea mai târziu profesorul.
După absolvirea Liceului „Traian” din Turnu Severin, a studiat, datorită unei burse, între anii 1906 – 1909 la Şcoala superioară de ştiinţe agricole din Hohenheim-Stuttgart, iar în 1911 a obţinut titlul de doctor al Universităţii din Jena în specialităţile agronomie, botanică şi economie politică cu teza “Agricultura ţărănească a României”, colaborând, încă din acea perioadă, la diferite reviste de specialitate precum “Jurnalul Societăţii centrale Agricole” şi „Economia naţională”.
Întors în România, tânărul agronom a ocupat mai întâi un post modest la Ferma de stat Clinciu-Spanţov, dar după scurt timp ilustrul inginer Anghel Saligny l-a sprijinit să-şi pună in aplicare proiectele de modernizare a agriculturii românești. A devenit director al Şcolii Superioare de Agricultură de la Herăstrău (1914 – 1919), unde a dezvoltat loturile experimentale, apoi director şi director general al Centralei obştiilor săteşti şi al exploatărilor agricole din Casa Centrală a Cooperaţiei (1919 – 1921) și, ulterior, în mai multe rânduri, ministru al agriculturii și domeniilor.
Timp de peste 50 de ani, academicianul Ionescu-Şişeşti a fost implicat în munca de cercetare și a devenit fondator al Institutului de cercetări agronomice al României pe care l-a condus aproape douăzeci de ani. Printre cele mai importante lucrări științifice ale academicianului sunt cele referitoare la fertilizarea solului, valorificarea Luncii Dunării, conservarea solurilor supuse eroziunii și crearea de noi soiuri de plantelor de cultură.
Când Gheorghe Ionescu-Şişeşti a fost primit la Academia Română, în 1937, Grigore Antipa îi amintea ca “primul chemat să ocupe, în înaltul for al ştiinţei româneşti, un loc destinat ştiinţelor agricole ce fusese ocupat, în secolul trecut, de ilustrul Petru S. Aurelian”.
Profesorul Șișești a susținut la primirea sa în Academie: “Trebuie rezolvată problema irigaţiilor în regiunile secetoase ale ţării. Nu putem asista cu braţele încrucişate la dezastrele pe care seceta le pricinueşte periodic şi nu putem să lăsăm o însemnată parte a populaţiei să fie mereu hrănită din fonduri publice. Tot aşa de importantă şi de gravă este problema distrugerii solului prin despădurire, păşunat neraţional şi alte măsuri nesocotite. Prin distrugerea solului, se dărâmă baza de viaţă a poporului în regiunile cele mai româneşti ale ţării. Trebuie luate măsuri de conservare a solului şi de restaurare, acolo unde e distrus. Un mare program de replantări trebuie pus în aplicare. În acest program, trebue să se dea nucului, arborele naţional, o atenţiune cu totul deosebită.
Toate lucrările privitoare la studiul solului, punerea lui în valoare interesează diferite categorii de cercetători: pedolog, agronom, silvicultor, chimist, biolog, botanic, inginer Mai departe, ele trebue să intereseze pe geograf, economist, pe sociolog şi pe orice om care are un rol de conducere”.
În același an, la instalarea sa în funcția de ministru al Agriculturii, ziarul Viitorul scria:
“Recomandat, din tot sufletul lui drept, de către profesorul Nicolae Iorga — cel care vrea ca, în acestă ţară, fiecare om să fie pus la locul unde poate fi de folos — bine ales de către primul ministru — care a înţeles că destinele fiecărei ramuri de activitate trebuie încredinţate specialiştilor respectivi — şi bine apreciat de arbitrul din capul ţării de M. Sa Regele, d. ministru Gheorghe Ionescu-Şişeşti este nădăjdea de azi şi de mâine a agriculturii româneşti pe care o îndrumează, ca şi a plugarilor români — mici, mijlocii şi mari — pe care îi sprijină şi îi organizează.
Noul ministru al agriculturii are la activul său nu numai consideraţia unui savant în tehnica plugăriei şi în genere, în cunoaşterea tuturor problemelor agricole, agronomice şi social agrare, dar şi un întreg trecut de muncă, de cinste, de probitate şi de devotament faţă de plugărie, faţă de plugari şi faţă de pământ.
Noul ministru al agriculturii este omul muncii şi al muncitorului, omul gliei şi al răscolitorilor ei. El este conducătorul spiritual şi cel mai stimat dintre căpeteniile lor, de toţi agronomii, de toate categoriile.
O armată de treizeci de mii de agronomi aşteaptă să fie pusă la treabă. Nu în slujbe. Ci angrenată în toată acţiunea ce trebuie desfăşurată pentru îndrumarea plugarilor şi înaintarea agriculturii.
Prin îndrumarea, supravegherea şi exemplul specialiştilor, plugărimea românească va progresa — aşa cum a progresat în alte ţări, unde fiecare comună are un agronom —iar agricultura şi întreaga economie naţională va înflori.
Noul ministru al agriculturii, d. prof. Gh. Ionescu-Șișeşti, va şti să se folosească de această armată de specialişti, pentru ca să câştige — ca să câştigăm cu toţii — marea bătălie care este ridicarea plugăriei româneşti şi a plugarului român. Plugari, aveţi încredere în prof. Gh. Ionescu-Șișeşti, noul ministru al agriculturii!”
Academicianul Gheorghe Ionescu-Şişeşti s-a stins din viață pe 4 iunie 1967, la vârsta de 82 de ani, la Bucureşti și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.
