Constantin Moisil, una din figurile marcante ale numismaticii și arhivisticii romanesti, s-a născut pe 8 decembrie 1876 la Năsăud, într-o familie de vechi cărturari originari din Maramureș. Tatǎl sǎu, doctor în filosofie, profesor și director al liceului românesc din Năsăud, era frate cu Iuliu Moisil, om de o vastă culturǎ istorică și arhivistică. Bunicul, Grigore Moisil (1814 – 1891), a fost vicar episcopal si un mare patriot, remarcându-se prin lupta pentru apărarea drepturilor grănicerești de pe acele meleaguri care au avut ca rezultat înființarea, pe 24 martie 1861, a județului autonom românesc al Năsăudului, iar în anul 1862 a liceului românesc din Năsăud, al cărui prim director a fost.
Numele de origine al acestei familii din Maramureș era Moise, un Moys de Biserica Alba fiind amintit în anul 1471 într-o diplomă de înnobilare confirmată pe 21 martie 1702 de împăratul Leopold al II-lea. O ramură a familiei Moise a trecut la sfârșitul seculului al XVIII-lea în ținutul Năsăudului, stabilindu-se în comuna Șanț, de la granița cu Moldova. Vicarul Grigore Moisil și-a schimbat numele de familie din Moise în Moisil, sub influența curentului latinist.
Constantin Moisil a urmat, în anii 1886—1894, liceul românesc din Năsăud, având norocul de a fi remarcat la susținerea examenului de bacalaureat de marele arheolog și literat Alexandru Odobescu, care se afla atunci la Sângeorz-Băi. La dorința acestuia de a primi doi tineri, “cei mai buni din promoția acelui an”, la Școala Normală Superioară din București, al cărui director era, au plecat cu el Constantin Moisil, viitorul numismat si director general al Arhivelor Statului din București, și Vasile Șuteu, viitor latinist si director al Liceului „D. Cantemir“.
Tânărul Moisil a urmat în același timp Școala Normală Superioară și Facultatea de Litere din Bucuresti, sectia istorie, ре саrе a terminat-o în 1898, cu teza de licență „Arheologia preistorică”.
În acei ani a legat о prietenie trainică cu Nicolae Iorga și cu Dimitrie Onciu și a publicat studiile „Douăsprezece scrisori domnești din arhiva orașului Bistrița” și „Din trecutul Năsăudului”.
În anul 1898, Constantin Moisil a fost numit profesor de istorie la Focșani, unde nu a rămas decât un an, deoarece, nemulțumit că nu găsise vestigii arheologice însemnate, a cerut să fie mutat la liceul din Tulcea, unde a stat peste zece ani.
Aici, în localitatea care fusese în vechime cetatea daco-romană Aegissus cântată de Ovidiu, Moisil s-a remarcat nu numai prin munca de la catedră, ci și prin cercetarile și studiile de istorie, arheologie, numismatică și sigilografie.
În anul 1906, când s-a descoperit tezaurul monetar din Bădila, de lângă Tulcea, format din 6.000 de monede vechi românești din perioada lui Mircea cel Batrân și Petru Mușat, pasionatul cercetător le-a achiziționat pentru Academia Română, le-a studiat și a publicat o serie de cercetări în revistele de specialitate, devenind astfel cunoscut printre numismații din Capitală.
În anii petrecuți la Tulcea, a cunoscut-o pe Elena, fiica învăţătorului Hristofor Niculescu, ea însăşi institutoare. Cei doi s-au căsătorit, din acest mariaj rezultând patru copii, toți îmbrățișând ulterior cariere ştiinţifice sau universitare. Cel mai cunoscut dintre frați a fost Grigore C. Moisil, distinsul matematician ce este considerat părintele informaticii românești
Patru ani mai târziu, în momentul organizării cabinetului de numismatică al Academiei, C. Moisil a fost transferat la București, prin stăruințele marelui numismat D. A. Sturza și ale lui Ion Bianu, bibliotecarul Academiei, având misiunea de a organiza colectia de monede a înaltei instituții.
Pe lângă numismatică, savantul a mai creat la Academie o colecție de medalistică și o colecție de greutăți vechi românești și ale orașelor grecești, înființănd și o colectie filatelică, în care se află unele piese rare din emisiunile poștale din Țările Române.
Pentru activitatea sa, a fost ales în 1913 membru al Societății Numismatice, iar în 1933 a devenit președintele acesteia. În anul 1924, Moisil și-a luat doctoratul la Universitatea din Cluj, cu teza „Monetăria Țării Românești în timpul dinastiei Basarabilor”, prima lucrare al cărei subiect era numismatica, o știință auxiliară a istoriei.
După stingerea din viațǎ a lui Dimitrie Onciul, Constantin Moisil a fost numit, pe 1 noiembrie 1923, director general al Arhivelor Statului, instituție pe care a condus-o timp de 15 ani (1923—1938).
Numele lui este legat de organizarea arhivelor în conformitate cu noua situație a Romaniei Întregite și cu principiile arhivisticii moderne și de legea pentru organizarea Arhivelor Statului, care prevedea preluarea materialului arhivistic cu o vechime mai mare de 30 ani de la toate autoritățile, inclusive județene si comunale. Savantul a organizat totodată cele patru direcții regionale din Cluj, Iași, Chișinău și Cernăuți, subordonate Direcției Generale a Arhivelor Statului cu sediul la București.
În conceptia sa, arhivele nu mai trebuiau să însemne depozite vechi fără viață, ci „laboratoare vii din care pleacă necontenit elemente și cunoștințe care fortifică sufletul național în mers spre biruința în folosul națiunii și al umanității, de aceea trebuie să fie deschise publicului studios”.
Academicianul Constantin Moisil, tatăl matematicianului Grigore C. Moisil, a încetat din viață pe 20 octombrie 1958, la vârsta de 81 de ani, și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.
Sursa:
Constantin Moisil (1876—1958), un studiu de Liviu Moldovan și Viorel Grama, Anuarul Muzeului Judeţean Mureş, 1977
