HomeEroii României moderneGheorghe Lazăr, cel care le-a dat copiilor cartea în limba română

Gheorghe Lazăr, cel care le-a dat copiilor cartea în limba română

Gheorghe Lazar
DS TW

Gheorghe Lazăr s-a născut pe 9 ianuarie 1782 sau, după alte surse, pe 5 iunie 1779 la Avrig, fiind fiul unui țăran înstărit, Gheorghe Lăzăroae. Copilul a trăit în casa baronului Samuel von Brukenthal, care i-a remarcat interesul pentru studiu, astfel că l-a trimis să studieze la Liceul Piarist din Cluj, ale cărui cursuri le-a urmat între 1798-1805.

După moartea lui Brukental, în 1803, tânărul și-a continuat studiile datorită fondurilor trimise de acasă, dar mai ales datorită banilor pe care i-a câștigat dând lecții particulare.

După obținerea bacalaureatului la Cluj, Lazăr a studiat filosofia, istoria și științele fizico-matematice la Viena și, mai târziu, teologia. Întors în Transilvania, la Sibiu, a fost hirotonit arhidiacon și a obținut un post la Școala teologică ortodoxă. În această perioadă a tradus în limba română o serie de lucrări și un manual de pedagogie, iar în 1815 a candidat la funcția de episcop al Episcopiei Aradului, neprimind însă numirea.

Tânărul cărturar a intrat în conflict cu episcopul Vasile Moga care, fiind un adept al învățământului în limba slavonă, a interzis tipărirea manualelor școlare în română și, în urma unui proces disciplinar, la sfârșitul anului 1815 guvernatorul Transilvaniei l-a destituit din poziția de episcop, punându-l sub supravegherea autorităților polițienești.

Este motivul care l-a făcut în 1816 să treacă munții și să se stabilească la București, unde și-a câștigat la început existența ca profesor particular. Pentru că în Țara Românească învățământul se desfășura doar în limba greacă, Lazăr a încercat să convingă autoritățile să înființeze școli românești. Sprijinit de boierii Iordache Golescu și Constantin Bălăceanu, a obținut, în martie 1818, aprobarea pentru înființarea primei astfel de instituții, în centrul capitalei, la Sfântul Sava.

Aici funcționa încă din 1694 Academia Domnească, fondată la inițiativa domnitorului Constantin Brâncoveanu și reorganizată de mai multe ori sub domnia lui Gheorghe Ghica, a lui Constantin Mavrocordat, Constantin Racoviță sau Alexandru Ipsilanti, dar limba de studiu era greaca, toți profesorii fiind de origine elenă.

Profilul Academiei Domneşti a fost schimbat datorită lui Lazăr în 1818, când domnitorul fanariot Ioan Gheorghe Caragea a dispus scoaterea școlii de sub tutela mănăstirească, a reorganizat-o sub numele Şcoala Naţională Sfântul Sava și l-a numit în fruntea ei pe tânărul cărturar.

La început, elevii săi erau fiii micilor meseriași, târgoveților și dascălilor, pentru că fiii boierilor mergeau în continuare școala grecească. Cursurile pe care Lazăr le-a ținut în limba română, cărțile pe care le-a tradus și cele pe care le-a scris în această perioadă l-au făcut însă cunoscut în tot orașul. La școala lui Lazăr au început să vină și copii de negustori, dar și cei ai oamenilor fără posibilități materiale, iar profesorul nu făcea nicio deosebire între ei.

Gheorghe Lazar

În timpul Revoluției din 1821, Gheorghe Lazăr și elevii săi au ajutat la fortificarea taberei de la Cotroceni, dar sprijinul pe care dascălul l-a dat pandurilor lui Tudor Vladimirescu i-a adus mai târziu persecuții din partea autorităților.

După ce a petrecut șase ani în Țara Românească, s-a întors în localitatea natală, Avrig. Ion Heliade Rădulescu povestește: “La 1822 Lazăr s-a bolnăvit în Sfântul Sava, apăsat de multe mâhniri și nenorociri. A scris fraților săi la Avrig să vie să-l vază.

Aceștia, sosind în București, l-au găsit într-o căscioară la târgu d-afară, în prejmă unde îmi am casele și tipografia. L-au rădicat bolnav și l-au dus în locul nașterii sale. Acolo peste curând și-a și dat obștescul sfârșit”.

“Când a venit la București Gheorghe Lazăr și a deschis școală înaltă pe limba românească, toți copiii de la Udricani, de la Sfântul Gheorghe, de la Colțea l-au părăsit pe dascălul Chiosea și pe Chiriță și au trecut la Sf. Sava. Aci erau profesori mari ca Petrache Poenaru (om întreg), ca Eufrosin Poteca (om învățat), ca Eliade Rădulescu.

Și era el, marele învățător Gheorghe Lazăr. Au adunat carte bună, unii au plecat în străinătățuri de s-au adăpat de la fântâna altor culturi, alții au ajuns dregători mari.

Lazăr a făcut manualele de care aveau copiii trebuință, a scris abecedare, a ticluit cărți de știință și de filosofie, le-a pus pe limba patriei și a început școala națională. (…) El venea de acolo din părțile de românime călită în luptele naționale. Învăța pe copii lecțiile pe unde apuca și în mijlocul unui tineret dornic de înaintare povestea ucenicilor câte știa. Venea de acolo de unde mari bărbați ca Petru Maior, Șincai și Samuel Klein aprinseseră torța idealului. (…) Acest țăran din Avrig care vorbea răspicat și știa ce vrea, ne-a zguduit conștiințele ne-a trezit din amorțirea noastră și ne-a prefăcut pe deplin rosturile vieții. A însămânțat în suflete simțămintele mândriei de neam și ne-a înflăcărat. Despletind întunericul epocii, ne-a arătat în vreme țelul luminos care ne așteaptă.

Și după ce a limpezit toate, s-a dus”, scria despre Gheorghe Lazăr poetul și gazetarul Ilariu Dobridor în volumul său, “Oameni ridicați din țărănime”.

Fondatorul învățământului din Țara Românească a murit pe 17 septembrie 1823, la doar 44 de ani, fiind înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig.

“Inaugurarea statuii de marmură albă din fața Universității, de pe Bulevardul Capitalei, în 1886, și serbările ce au însoțit acel eveniment cultural au avut să înfrunte cel puțin încruntătura unui alt vecin, de astă data a unui aliat al nostru, a monarhiei austro-ungare. De aceea sărbătoarea, deși a avut un caracter oficial, totuși nici ministrul Instrucțiunii, nici Primarul Capitalei n-au avut curajul să spună nici măcar un cuvânt despre Ardeal, ca și cum Lazăr s-ar fi născut pe malurile Oltului, în Vâlcea, în Argeș sau în alt județ al țării, iar Mitropolitul a spus mulțimii ce se adunase la Mitropolie că biserica nu poate consacra chipuri cioplite.

Cu toate acestea, serbările ce s-au făcut la București și la Avrig, cu prilejul centenarului morții lui Gheorghe Lazăr, s-au făcut cu fast și strălucire. La ele au participat guvernul și puterile constituite ale statului, împreună cu delegațiile tuturor instituțiunilor culturale mai de seamă și au fost onorate, la Avrig, cu prezența A.S. Principele Carol, reprezentând pe M.S. Regele”, consemnează Bogdan Duică în volumul său, “Viața și opera lui Gheorghe Lazăr”, apărut în 1924 la Editura Jockey Club.

DS TW

leave a comment